foto-articol-florin

Matei își ocupă locul favorit de pe terasă și soarele de toamnă îi expandează ochii verzi, decolorîndu-i spre alb. Își pune pe nas ochelarii de soare, comandă o cafea și-și despăturește ziarul. Matei are șaizeci de ani și e, probabil, unicul cititor al ziarului local. Din cînd în cînd își ridică ochii și privește în jur prin spațiul dintre ochelari și sprîncene.

Azi, toate femeile brunete din preajmă au ochelari de soare ca ai lui. Mari, cu rame energice, de bagà. Lasă ziarul deoparte, uimit, și le studiază. Singurul element comun sînt ochelarii. Ba nu. În stînga și în dreapta lui, două brunete stau la masă, fiecare cu cîte o amică șatenă, sorb din cafele și fumează țigări subțiri. Fetele seamănă izbitor, mai ales nasul și bărbia. Amîndouă sînt îmbrăcate în deux-pièces negre cu dungi fine, amîndouă au o bluze deschise la culoare și un şal vaporos. Curios: pînă şi încălţările seamănă, măcar la material. Botine de piele întoarsă. Bine, la una vîrful e decupat, altfel, Matei ar fi convins că se află la Camera ascunsă. Cele două sînt prinse în discuție. Matei își afundă nasul în ziar, dar ciulește urechile. E în poziția ideală. Aude tot.

Bruneta din stînga: Nu, nu, nu. Nu pot să cred că un bărbat, cînd oferă flori, o face la futu-i pomana. Nu e natural, nu e cinstit. Nu e adevărat. Florile au suflet, asta știe orice femeie…

Prietena brunetei din stînga: Păi…

Bruneta din stînga: Dragă, gesturile au consecințe. Așa să știi, nu merge cu jumătăți de măsură (face un gest către chelnerița năucă), zahăr brun am spus, duduie. Zahăr brun. Așa că, da. Am spus da. Ei bine, știi ce erau? Știi ce mi-a adus? Cale.

Prietena brunetei din stînga: Nu pot să cred.

Bruneta din stînga: Dragă, exact cum îți spun… (amestecă în cafea) Am rămas siderată… Ăsta e un semn. E semnul.

În clipa aceea, Matei aude vocea nițel mai stridentă a brunetei din dreapta:

Bruneta din dreapta: Hortensii. Închipuie-ți. Mi-a adus hortensii. De unde a știut, pot să te întreb? Eu n-am spus nimănui că-mi plac hortensiile.

Prietena brunetei din dreapta: Mie mi-ai spus.

Bruneta din dreapta: Nu se pune. Matei nu avea de unde să știe. Eu v-am făcut cunoștință alaltăieri. Ai uitat?

Matei cască ochii și ridică sprîncenele.

Prietena brunetei din dreapta: (nesigură) Și Laura.

Bruneta din dreapta: Nici Laura nu se pune. Hai, mă… Și am spus da.

Prietena brunetei din dreapta: Ai spus da?! Nu pot să cred! Cum, cînd?

Bruneta din stînga: Uneori simți. Ascultă-mă, simți. Te încălzești pe dinăuntru. Matei are, avea ochii ăștia care-ți dau fiori calzi.

Prietena brunetei din stînga: Fluturi în stomac. Da. Știu.

Matei a prăsit de mult rîndurile. Privirea lui nu mai prinde nimic, ca și cum auzul i-ar fi pus o palmă peste ochi.

Bruneta din stînga: Ei, aș, fluturi. Fluturi sînt numai în cărți. Îți spun eu de unde vine. Din pi…

Prietena brunetei din stînga: Dragă… Nu fi vulgară. Știi că nu suport.

Prietena brunetei din dreapta: Dragă…

Matei ar vrea să se facă mic, mic, cît două muște.

Bruneta din dreapta: Îți spun de la început, să nu avem vorbe. Părea cel mai mișto bărbat din lume. Era tot ce-și poate dori o femeie. Mereu atent, mereu sigur pe sine, mereu delicat, da’ nu delicat ca un fătălău, știi tu, ci delicatețea bărbătească.

Prietena brunetei din stînga: Ah, bărbații din ziua de azi.

Prietena brunetei din dreapta: Ah, bărbații din ziua de azi.

Bruneta din dreapta: Și ce trebuia să se întîmple s-a întîmplat! Ieri. Azi noapte.

Prietena brunetei din stînga: Nu mă-nnebuni!

Bruneta din stînga: Dacă ai ști cum m-am pregătit. Braziliană, rochia roșie, Allure…

Prietena brunetei din dreapta: Cum, ai deschis Amouage? Ești nebună. Ziceai că-i numai pentru marea dragoste!

Bruneta din dreapta: Da, l-am deschis.

Bruneta din stînga: Am aprins lumînări parfumate. Am pus muzica în surdină. Am tras jaluzelele. Și Matei a venit.

Bruneta din dreapta: Cu cinci cheflii, pe șapte cărări! Că cea mai strașnică muiere din companie.

Bruneta din stînga: Cu prietena lui! Cică să mă cunoască proasta, să nu fie geloasă. Că eu sînt colega. Colega! Dumnezeule!

Matei stă nemișcat, cu capul înfundat între umeri și pagini și așteaptă să se crape pămîntul. Se simte solidar, trup din trupul tizului necunoscut. Cele două brunete, cu ochelari imenși și cu deux-pièces negre, cu dungulițe, privesc prin el ca prin sticlă, îl ignoră, se descoperă, se măsoară ușor disprețuitoare (Ia uite și la proasta asta, cum mă imită!) și, indiferente, își reiau conversația:

— Îți imaginezi, Betty?

— Ai fi crezut, Angi?

Foto: Florin Iaru

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *