Bookaholic

Atras încă din adolescenţă de mare, Jacques-Yves Cousteau s-a înscris la Academia Navală din Brest. Aşa începe povestea celui care avea să devină unul dintre cei mai mari oceanologi ai lumii. După ce l-a întîlnit pe Philippe Tailliez, Cousteau a făcut primele scufundări şi drumul i s-a deschis larg spre realizarea celui mai mare vis al său: să cutreiere şi să exploreze oceanele lumii. Visul i s-a împlinit cînd a ajuns la comanda navei Calypso, la bordul căreia, vreme de patru decenii, a străbătut imensul continent albastru. A simţit tot timpul nevoia să afle mai mult, să îmbunătăţească metode şi tehnici şi să le împărtăşească, iar din expediţiile sale au rezultat mii de ore de filmări în adîncuri. Din gheţurile Antarcticii pînă în Marea Roşie, Marea Caraibilor şi Marea Mediterană, Odiseea căpitanului Cousteau ne poartă într-o călătorie fascinantă pe urmele celebrului explorator, mereu dornic să se avînte în necunoscut.

Din cuprins:

Jacques-Yves Cousteau semnează actul de naştere al scafandrului autonom • Misterele fîntînii din Vaucluse • O navă numită Calypso • Filmul subacvatic şi vedetele sale • Călătorie la capătul lumii • Explorarea marilor fluvii • Alcyone, fiica vîntului • Sfîrşitul unei nave legendare • Povara moştenirii

„Odiseea căpitanului Cousteau”, de Alexandru Marinescu – fragment

Colecţie: Hexagon. Cartea de călătorie
Editura Polirom
368 p.

De când lumea, pescarii atrag peştii în locul ales pentru aruncarea undiţei dându-le întâi de mâncare. La fel au procedat şi scufundătorii-cineaşti pentru a „activa ambianţa”. Succesul a încoronat repede operaţiunea de hrănire şi nori fremătători de peştişori coloraţi se învârteau în jurul oamenilor. În acest moment a intervenit întâmplarea, sub forma unui peşte meru care şi-a părăsit gaura dintre corali ce-i servea drept adăpost pentru a lua parte la festin. A început să se învârtească printre cabluri şi reflectoare, să se frece de aparatele de filmat, să treacă de la un scufundător la altul, apucându-i de labe, lovindu-le măştile şi cerându-şi astfel porţia. Bucăţile de peşte dispăreau într-o clipă, sorbite de gura sa enormă, căptuşită cu numeroşi dinţi mărunţi. Acest ciudat meru, blând şi sociabil, a fost botezat de scufundători Jojo şi a devenit curând prietenul lor nedespărţit şi marea vedetă a filmului lui Jacques-Yves Cousteau. O vedetă cu un remarcabil „talent cinematografic”, căreia îi plăcea mereu să iasă în evidenţă, să pozeze în prim-planuri, care se mişca cu o graţie parcă studiată. Jojo se lăsa mângâiat, alintat, lovit prieteneşte cu palma pe spinare, iar la terminarea filmărilor îi însoţea pe scufundători şi le ţinea tovărăşie în timpul palierelor de decompresiune.

Lui Jojo, la sugestia lui Frédéric Dumas, Cousteau i-a aranjat scene speciale în care evolua împreună cu scufundătorul, dând impresia că se lasă îmblânzit de acesta. Filmările se făceau cu două aparate, pentru unghiuri diferite. Când totul era pus la punct, Jojo era atras afară din „scenă” de un scufundător care-i oferea de mâncare, apoi acesta se îndepărta şi peştele revenea, făcându-şi mereu reintrări spectaculoase. Ca întotdeauna în cinematografie, scenele trebuiau reluate, dar Jojo nu manifesta vreo supărare sau plictiseală. Era însoţit de un alt peşte, probabil „prietenul” său, un meru de dimensiuni mici, un pui, care, cu toate strădaniile sale, nu a putut obţine decât rolul ingrat de figurant.

Filmările la Assumption au fost întrerupte odată cu plecarea navei Calypso la Aldabra, unde Cousteau a vrut să filmeze câteva secvenţe înainte de sosirea furtunilor musonice. Aici, la Aldabra, a fost realizată, între altele, şi scena cu explozia submarină care trebuia să pună în evidenţă marile distrugeri pricinuite de pescuitul cu dinamită.

Despărţirea de Jojo s-a făcut sub semnul îndoielii şi neliniştii pentru soarta sa, fiindcă în zona de filmare populaţia insulei pescuia în mod curent. Înainte de plecare, Cousteau a obţinut promisiunea că nu se va pescui acolo, dar Calypso abia ridicase ancora când pe lângă ea a trecut o pirogă pe fundul căreia zăcea un meru de dimensiunile lui Jojo şi echipajul s-a întrebat cu emoţie dacă nu cumva era chiar prietenul lor. Dar la prima scufundare după revenirea la Assumption Jojo a apărut bucuros de revedere. Atât de bucuros şi hămesit, încât nu a lipsit mult ca reîntâlnirea să se termine într-un mod nefericit. În timpul filmării unei scene, el s-a repezit asupra scufundătorului care-l hrănea, l-a răsturnat şi a înghiţit dintr-odată întregul sac cu mâncare, cu ambalaj cu tot, pe care acesta îl scăpase din mână. În ziua următoare, Jojo nu a mai apărut şi Dumas l-a găsit zăcând pe nisip, între două tufe de corali, întins pe o parte, aproape alb (meru este un peşte care-şi poate schimba coloritul în funcţie de starea fiziologică), nemişcat, cu burta umflată. Timp de câteva zile, toate încercările scufundătorilor de a-l scoate din starea de toropeală au fost zadarnice, nici chiar mâncarea nu-l mai interesa. Şi-a revenit încet şi şi-a reluat rolul, spre marea bucurie a echipei, dar abia după zece zile a izbutit să elimine sacul înghiţit.

Jojo ţinea să figureze neapărat în toate scenele şi, la un moment dat, a devenit foarte incomod. Pentru a putea filma liniştiţi, Dumas a avut ideea de a-l închide în cuşca de protecţie contra rechinilor, unde a fost ţinut timp de două zile fără ca noua situaţie să-l deranjeze prea mult.

Apoi a fost filmată scena în care Jojo se comportă ca un câine, însoţind un scufundător la vânătoare, scenă cu un sfârşit dificil, fiindcă Jojo a vrut să înghită peştele harponat cu săgeată cu tot.

Formidabila scenă în care Dumas valsează cu Jojo, rod al unei întâmplări fericite, a fost filmată chiar de Cousteau. De altfel, Cousteau avea să scrie că „în douăzeci de ani de scufundări n-a întâlnit un animal mai familiar”. Chiar şi Simone Cousteau a coborât sub apă şi s-a lăsat filmată cu el.

În timpul cât Calypso a stat ancorată la Assumption, sub navă şi-a stabilit domiciliul o baracudă lungă de 110 centimetri, a cărei gură, înarmată cu dinţi puternici, ca nişte cârlige, îi dădea o înfăţişare fioroasă. A fost botezată Jules, a fost filmată de nenumărate ori, pentru ca în final să fie pescuită şi oferită drept hrană lui Jojo, care a înghiţit-o fără fasoane.

Despre Alexandru Marinescu

Alexandru Marinescu (n. 1936) este biolog, oceanolog, istoric al ştiinţelor, muzeolog. A fost şef de secţie la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, preşedinte al Comitetului Naţional Român al Consiliului Internaţional al Muzeelor, vicepreşedinte al Comitetului pentru Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române. De 45 de ani colaborează la emisiunea „Teleenciclopedia” a Televiziunii Române. A primit numeroase premii, a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de ofiţer. A participat la expediţii în Oceanul Pacific (insulele indoneziene), în Marea Mediterană şi pe fluviul Saint-Laurent. A publicat 18 cărţi, articole ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei. A editat jurnalul antarctic inedit al lui Emil Racoviţă. Dintre volumele sale, amintim Cuceritori ai adîncurilor. Jacques-Yves Cousteau (1980), O expediţie numită Belgica (1991), Emil Racoviţă şi expediţia „Belgica” (1998), Jacques-Yves Cousteau, amiralul adîncurilor (1999), Umbra cornului de rinocer. Despre animale cu dragoste (2008).