… este numele unei expoziții interesante, deschisă acum la muzeul de artă parizian Petit Palais. Prima expoziție dedicată scriitorului irlandez organizată în Franța – țara în care Oscar Wilde, un apreciat francofon și francofil, a murit, de altfel, la vârsta de 46 de ani -, Oscar Wilde, l’impertinent absolu (ce poate fi vizitată până pe 15 ianuarie 2017) adună peste 200 de materiale biografice reprezentând documente inedite, manuscrise, scrisori, desene, fotografii, picturi, caricaturi ce recompun portretul unuia dintre cei mai infuenți și controversați scriitori ai lumii.

wilde2Provenite din colecții private și din muzee din Franța, Anglia, Irlanda, SUA, materialele, mare parte dintre ele expuse pentru prima dată – cum este manuscrisul unei piese dedicate lui Robert Ross (jurnalist și critic de artă, executorul literar al lui Wilde, dar și presupus iubit), cu dedicația: oglinda prieteniei perfecte: Robbie – surprind aspecte importante din viața scriitorului:

  • creația literară (cele mai importante fiind romanul Portretul lui Dorian Gray și piesa de teatru Importanța de a fi onest);
  • principiile sale estetice (a susținut supremația artei într-o serie de eseuri, a dezbătut teme precum decadența, duplicitatea, frumusețea, în opere precum Portretul lui Dorian Gray);
  • viața sa amoroasă (a fost căsătorit cu o englezoaică înstărită, Constance Lloyd, dar a fost și amantul unor bărbați precum Lord Alfred Douglas);
  • anii de închisoare (condamnare primită în urma acuzațiilor aduse de către Marchizul de Queensberry privind relația homosexuală pe care scriitorul a avut-o cu fiul marchizului, Lord Alfred Douglas); 
  • viața socială (prieten cu mari personalități ale vremii, gen actrița franceză Sarah Bernhardt sau scriitorii André Gide, Mallarmé, Verlaine, Oscar Wilde era cunoscut nu doar pentru strălucitele conferințe ținute în Anglia sau SUA, dar și pentru conversațiile spumoase și pentru vestimentația extravagantă – Wilde a fost editor la o revistă de modă, a semnat eseuri dedicate acestui subiect).

wilde3Portrete ale membrilor din familie, ale prietenilor sau ale scriitorului însuși – cum sunt portretul pictat de Harper Pennington, niciodată expus până acum, pictura lui Toulouse-Lautrec sau fotografiile realizate de Napoleon Sarony (expuse, de asemenea, în premieră) -, picturi prerafaelite, despre care Wilde a vorbit la vremea respectivă în termeni de critic de artă, interviuri (de exemplu, cu Merlin Holland, nepotul lui Oscar Wilde, și cel cu Robert Badinter, autorul piesei de teatru C.3.3, concentrată pe perioada de detenție a scriitorului) sunt doar câteva din atracțiile acestei expoziții care vorbește despre personalitatea fascinantă a unui scriitor strălucit, extravagant și sălbatic.

John Roddam Spencer Stanhope, Love and the Maiden

John Roddam Spencer Stanhope, Love and the Maiden

Pe pereții sălilor de la Petit Palais pot fi citite și câteva din aforismele lui Oscar Wilde, precum cele amintite mai jos:

Tout art est parfaitement inutile.

Dire des choses belles et fausses est le véritable but de l’art.

S’aimer soi-même c’est se lancer dans une belle histoire d’amour qui durera toute sa vie.

Quand on est amoureux, on commence par se tromper soi-même et on finit par tromper les autres.

Lorsque les dieux veulent nous punir, ils exaucent nos prières.

Surse foto: wikipedia, irishamerica.com, writersdigest.compinterest.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *