Volumul de povestiri Vremurile bune de altădată continuă seria de autor Bohumil Hrabal, publicată de Editura Art. După romanele Trenuri cu prioritate, L-am servit pe regele Angliei, O singurătate prea zgomotoasă, Lecţii de dans pentru vârstnici şi avansaţi şi Bambini di Praga, Hrabal ne încântă din nou cu stilul lui inconfundabil în Vremurile bune de altădată. Selectate şi traduse excepţional de Jean Grosu – impecabilul traducător al lui Kundera, Hašek, Čapek şi nu numai –, aceste aproape treizeci de povestiri din volumul de faţă (o reeditare mult aşteptată) cuprind fiecare, în sine, o întreagă lume, pe cât de amuzantă, pe atât de tragică.

Un fin observator al vieţii cotidiene, Hrabal mizează pe autenticitate, dar nu uită nicidecum să strecoare printre rânduri frânturi de poezie, alunecând discret din realitatea cea mai cruntă într-o tandră şi magică descriere a părului unei fete (Părul şi bicicleta), a luminii lămpii (Lămpile), a unor pisicuţe (Lucinka şi Pavlinka) ori a razelor lunii.

Scene de un grotesc greu de suportat sunt urmate de replici şi situaţii de un umor colosal, printre care se insinuează cât de curând încă un detaliu crud (Botez 1947, Moartea domnului Baltisberger). Nimic nu e alb sau negru în universul hrabalian, unde totul stă sub semnul unui realism nu magic, ci mai degrabă isteric, aşa cum observa James Wood.

Accidentele mortale, uciderea animalelor, automutilarea – povestirile lui Hrabal abundă în orori descrise cu nonşalanţă, condimentate din plin cu dialoguri spumoase şi observaţii de un comic irezistibil. Oda închinată berii de către Francin, personajul din Ghipsul strălucitor, este pur şi simplu minunată: „Fără bere aş muri de viu. Mai multă bere, mai multă putere“. Nu putem decât să ne imaginăm plăcerea şi satisfacţia lui Hrabal scriind asta. Cu treceri bruşte de la râsul în hohote la scene de o cruzime pe cât de reală, pe atât de înfiorătoare, povestirile din Vremurile bune de altădată vă vor cuceri negreşit. Dar să lăsăm vorbăria pentru Hanťa şi Francin şi domnul Metek şi domnul Iontek şi unchiul Pepin. Parafrazând, am putea spune „Mai mult Hrabal, mai multă putere“. Citiţi Hrabal. Bucuraţi-vă de fiecare rând. Citiţi Hrabal.

Fragment din povestirea Ghipsul strălucitor, înclus în volumul Vremurile bune de altădată, publicat de Editura Art, în traducerea lui Jean Grosu:

„Acum Francin mă avea așa cum își dorea să mă aibă, o soție ascultătoare și așezată, care stătea cuminte acasă, o soție despre care știa tot timpul unde e, unde va fi mâine și unde și-ar fi dorit s-o aibă întotdeauna, o so- ție nu prea bolnavă, dar ca și cum ar fi bolnavă, o soție care să ajungă șchiopătând până la sobă, la scaun, la masă, dar, mai cu seamă, o soție care să-i fie o povară, căci Francin vedea culmea conviețuirii conjugale în faptul că-i eram recunoscătoare că-mi pregătea în fiecare dimineață micul dejun, că la amiază se ducea cu bicicleta să aducă masa de prânz de la restaurant și toate astea, mai cu seamă, spre a-mi arăta cât de mult mă iubeș- te, cu câtă bucurie se poate îngriji de mine, și că așa cum se îngrijește el de mine, cam așa ar trebui să mă îngrijesc și eu de el, ăsta era visul lui Francin, ca în fiecare an să fac câte o anghină, o gripă, și, din când în când, chiar o pneumonie. Întotdeauna în asemenea împrejurări nu mai putea de bucurie, căci nimeni n-ar fi fost în stare vreodată să se îngrijească de un om așa cum se îngrijea Francin de mine… […]

Acum mă avea în pat cu glezna într-un ambalaj de ghips strălucitor, pentru multă vreme imobilă și dacă, totuși, mobilă, cel mult în cârje, iar mai târziu sprijinită în baston – acum când Josephine Baker dansează charleston…

Se pare că povestea cu glezna mea picase la țanc, căci, atunci când zburdam, Francin nu fusese capabil să încropească nici un slogan, scrisese atâtea file cu peni- ța Redis numărul trei, dar toată reclama lui pentru sporirea consumului de bere sfârșise în flăcările mașinii de gătit. Acum însă, când piciorul meu înfășurat în alb se odihnea în perne, Francin bătea în lung și-n lat bucătăria și odaia, bea cafea călduță cu lapte, mușca din pâinea neunsă și pe neașteptate se oprea în loc cu cana în mână de parcă ar fi fost cuprins de visare, ba, în anumite momente, era atins parcă de o revelație divină și atunci i se încrucișau ochii și lăsa din mână cana și pâinea și, așezându-se la masă scria, caligrafic, cu penița Redis numărul trei, numele cârciumii și inscripția respectivă și după ce termina de scris lua o pioneză și prindea fila cu pricina în perete, în așa fel încât s-o văd, și să și înțeleg că dacă aș fi să- nătoasă și m-aș purta ca și cum aș fi bolnavă, el ar fi numit foarte curând directorul fabricii de bere, societate cu răspundere limitată – atât de mare era elanul lui de muncă și de viață, pricinuit de mișcarea mea țeapănă…

Într-o săptămână Francin băuse, pentru inspirația lui, cu siguranță, o jumătate de hectolitru de cafea cu lapte și pe tot peretele din fața mea agățase sloganuri scrise, caligrafic, cu penița Redis numărul trei.

Mai multă bere, mai puțină suferință și durere.

Sănătatea șubrezită, cu bere trebuie întărită.

Berea bună și spumoasă face viața mai voioasă.

Cine bere nu bea, supărat era, după ce-a băut, bucuria pe față i s-a așternut.

Fără bere aș muri de viu.

Mai multă bere, mai multă putere.

Sănătate și putere, găsiți numai în bere.

Cine vesel vrea să fie, doar de bere să se ție. Pragul cârciumii-a trecut și pe loc a renăscut.

Bere bună a băut și pe loc s-a refăcut.

Cel ce-n cârciumă nu calcă, nu mănâncă și nu bea, sănătatea și-o încalcă.

Pretutindeni – acasă sau la drum – berea e un sfetnic bun.

Bere bună ai consumat, sănătatea ți-ai asigurat.


Citește numărul 2 complet aici

Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.

Ilustrație: Ana Preduș

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *