Bookaholic

Vezi si cronica de la Marte Rosu

E greu sa-ti imaginezi planeta Marte, pe care internetul si televizoarele ne-au aratat-o mereu rosie si lipsita de viata, acoperita de verdeata. De ghetari. De rauri. Ray Bradbury a facut-o, insa nu l-a crezut nimeni – Bradbury oricum folosea planeta doar drept decor pentru povestile lui cat se poate de pamantene. Pe Robinson o sa-l crezi pentru ca iti explica, in Marte Verde, povestea plantelor, de la semnite pana la padure.

Si totusi, daca Marte Rosu a fost mai mult despre stiinta din spatele colonizarii, Marte Verde nu mai are drept personaj principal planeta in sine, ci oamenii care o locuiesc si societatea nou formata dupa revolutia descrisa in primul volum. Formata in mare parte din supravietuitorii primilor o suta de colonisti si descendentii lor, nativi ai planetei, aceasta societate se ascunde de multinationalele care au reusit, in cele din urma, sa cumpere planeta bucata cu bucata.

Robinson reuseste in Marte Verde sa demonstreze, daca mai era nevoie, ca intelege evolutia sociologica a unei societati nou formate la fel de bine cum intelege planeta pe care a studiat-o timp de saptesprezece ani. El reconstituie, pas cu pas, toate micile etape ale formarii unui guvern, ale unui set de legi si ale unei filosofii si religii proprii – desi bazele acestora din urma au fost puse inca din primul volum.

Ca sa intelegi mai bine, imagineaza-ti ca tu si alte cateva mii de oameni va strangeti la un loc si incercati sa puneti cap la cap un sistem de principii ce vor guverna o noua societate, formata din oamenii care provin din culturi diferite, cu limbi diferite si sisteme de valori diferite. Ce ai pune pe primul loc? Ce sistem de organizare politica ai dori? Ce fel de economie?

Meritul lui Robinson este nu numai ca da raspunsuri la toate aceste intrebari, ci si faptul ca nu alege pur si simplu din conceptele deja existente. Nu spune democratie sau comunism. Nu spune economie de piata. Propune concepte noi, amestecuri de economie, politica si ecologie, toate legate strans de necesitatile impuse de viata pe planeta Marte si care incearca, in acelasi timp, sa evite greselile facute deja pe Pamant. N-ai cum sa nu te intrebi daca toate sistemele de azi n-ar putea fi regandite in acelasi spirit.

La fel ca in primul volum, autorul american nu se grabeste. Nu vrea sa-ti povesteasca, vrea sa-ti arate. Sa-ti argumenteze. Sa te faca ca intelegi, in acelasi timp cu personajele. Pentru ca niciodata nu stii mai mult ca ele. Nu te alearga, iar actiunea este impartita in secvente lungi, descriptive, in paragrafe de cate o pagina. E ca si cum ai vedea totul in slow motion si ai observa cu atentie toate detaliile.

De altfel, asta este cu adevarat uimitor la trilogia Marte – faptul ca detaliaza atat de mult, incat la un moment dat renunti sa mai incerci sa-ti vezi totul asa cum e descris, pentru ca te depaseste. De fapt, inca nu-mi dau seama ce fel de imaginatie a putut produce o naratiune atat de complexa. Ai impresia ca Robinson isi povesteste copilaria, nu evolutia colonistilor planetei Marte.

Si totusi, el nu uita ca, inainte de science fiction, romanul inseamna literatura. Iar poezia din spatele zecilor de pagini de stiinta, politologie si economie se simte in special in capitolul lui Sax Russell care, dupa un atac cerebral, este nevoit sa reinvete sa vorbeasca, sa redescopere frumusetea limbajului. Va las cu un fragment din varianta originala, in engleza:

Language was so beautiful. Rocks striking rocks, in the ocean of space. Knocking things off and flying away. Until they all either fell into the planet or skittered off. All but two. Two out of billions. Moon bomb. Gun stand. Rotating just faster than Mars above, so that any point on the Martian surface had it in the sky for sixty hours at a time. Convenient. The known was more dangerous than the unknown. (…) Clomp, clomp, on the virgin rock, of a virgin moon, with a virgin mind. The little prince. The planes rising over the horizon looked absurd, like insects from a dream, chitinous, articulated, colourful, tiny in the starry black, on the dust-blanketed rock. He climbed back into the lock.