Bookaholic

De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Luminița Corneanu ne povestește despre lecțiile de apropiere și separare învățate de la Miți, despre pisicile cu caracter de care literatura abundă, și despre cât de des se personalizează cu amprente de lăbuțe foile scrise de ea.

Luminița Corneanu: „Când ceva sau cineva e al tău, îl vei recunoaște”

Pisici literare? Să luăm celebra pisică de Cheshire. E misterioasă, insidioasă, filozoafă. Are mulți dinți și gheare foarte lungi și îi oferă lui Alice câteva lecții esențiale de viață: că pentru a ști încotro să apuci, trebuie să știi unde vrei să ajungi, că sigur ajungi undeva dacă mergi suficient de mult și că „suntem cu toții nebuni pe-aici”:

“The Cat only grinned when it saw Alice. It looked good-natured, she thought: still it
had very long claws and a great many teeth, so she felt that it ought to be treated with respect.

“Cheshire Puss,” she began, rather timidly, as she did not at all know whether it would
like the name: however, it only grinned a little wider. “Come, it’s pleased so far,”
thought Alice, and she went on, “Would you tell me, please, which way I ought to go
from here?”

“That depends a good deal on where you want to get to,” said the Cat.
“I don’t much care where——” said Alice.
“Then it doesn’t matter which way you go,” said the Cat.
“——so long as I get somewhere,” Alice added as an explanation.
“Oh, you’re sure to do that,” said the Cat, “if you only walk long enough.”
Alice felt that this could not be denied, so she tried another question. “What sort of
people live about here?”
“In that direction,” the Cat said, waving its right paw round, “lives a Hatter: and
in that direction,” waving the other paw, “lives a March Hare. Visit either you like:
they’re both mad.”
“But I don’t want to go among mad people,” Alice remarked.
“Oh, you can’t help that,” said the Cat: “we’re all mad here. I’m mad. You’re mad.”
“How do you know I’m mad?” said Alice.
“You must be,” said the Cat, “or you wouldn’t have come here.” (Alice’s Adventures in Wonderland (1866) by Lewis Carroll)

Orice pisică are să te învețe câteva lecții.

Eu, de exemplu, înainte de Miți, credeam că vreau un cățel. Asta a fost lecția numărul 1. Când a apărut ea la mine, la lucru, într-un birou vecin și am luat-o în brațe, a fost ca și ca și cum era pisica mea. Intrase în clădire de foame, probabil, și de frig, era un ianuarie îngozitor de rece. Avea vreo 5 luni și era o arătare de pisică. Am ținut-o la mine până la sfârșitul programului. Colegii mei erau topiți. După câteva reprize de jucat cu ciucurii unui fular, s-a cuibărit pe un scaun rotativ și a adormit. Dar când îmi auzea vocea, într-un birou cu zece oameni, se trezea și venea la mine. Am luat-o acasă și din ziua aia a fost pisica noastră. Lecție învățată: când ceva sau cineva e al tău, îl vei recunoaște.

După prima zi și prima noapte de încordare, în care nu s-a clintit de pe un scaun din bucătărie, a doua zi am găsit-o în patul din dormitor, instalată ca o prințesă. Până azi, e locul ei preferat din casă, și când o miști de acolo ca să te așezi, îți servește de fiecare dată aceeași privire ultragiată. Bun, la fel face și când o dai la o parte de pe scaunul din bucătărie ca să mănânci, totuși, așezat (Dumitru de multe ori mănâncă în picioare ca să nu o deranjeze), și când nu îi deschizi ușa la balcon exact în secunda în care are ea chef. Lecție învățată: nu se știe de fapt, niciodată, cine al cui e.

Când, după vreo trei ani, a dispărut de acasă, trecând prin plasa de la geamul balconului (era la mama mea, la Craiova, adică în vacanță, la bunica), toată familia a jelit ca după un membru al familiei. Am căutat-o cu disperare, veneam în fiecare weekend s-o caut, am încercat s-o momesc cu bucățele de carne, mergeam ca o nebună pe la ferestruicile subsolurilor, Miți, pui, hai la mami, mă gândeam că dacă-mi aude vocea, iese din ascunzătoare. Aiurea. Nici urmă de Miți. A reapărut singură, în a treia săptămână, slabă de rămăsese numai blana de ea. A venit în fața blocului și s-a postat pe alee până ce vecinii au chemat-o pe mama. Lecție învățată: când ceva sau cineva e al tău, chiar dacă pleacă, se întoarce.

În casa noastră, Miți e peste tot: pe balcon, pe hol, pe hota din bucătărie, pe frigider și cu siguranță pe tastele oricărui calculator care ar fi în funcțiune și pe orice foi etalate pe vreo canapea când ai, din păcate pentru tine, de lucru. Pentru Miți foile, toate foile, sunt ale ei. Lecție învățată? Nu musai vreuna. Dar în fiecare dimineață ne bucurăm că în ziua care urmează există șanse să mai învățăm vreo lecție de la pisica noastră.

Desigur, nu întâmplător, am câteva personaje-pisici preferate. În afară de amintita pisică de Cheshire, pisicâinele lui v. înnopteanu (ambii, creații ale lui Mircea Ivănescu) și Siegfried al lui Filip Florian (Zilele regelui) sunt motivele pentru care mă întorc oricând cu plăcere la cărțile în care ei locuiesc.

Credit fotografii: arhiva autoarei

Luminiţa Corneanu (n. 1977) este critic literar şi traducător. A publicat volumul „Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel“ (Editura Cartea Românească, 2014), volum distins cu Premiul pentru carte de debut al Uniunii Scriitorilor și Premiul pentru debut în critica literară al revistei „Tiuk!”.

A tradus „Zahera, fetiţa care a înghiţit un nor mare cât Turnul Eiffel” de Romain Puértolas, „Comand la fel” de Rebecca Harrington, „Snobismul” de Adèle Van Reeth şi Raphaël Enthoven şi „Arta frugalităţii şi a voluptăţii” de Dominique Loreau, toate la Editura Baroque Books& Arts.

Din 2003, publică recenzii, cronici, articole şi interviuri în cele mai importante publicaţii culturale din România. A fost redactor al revistelor „Mozaicul” şi „România literară”.

A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova (2000) şi este doctor în litere al aceleiaşi universităţi (2010). A fost profesoară de limba şi literatura română timp de nouă ani. Din 2009, este funcţionar public, în prezent coordonând Serviciul Cultură Scrisă din Ministerul Culturii.

Găsiți mâncare bună, accesorii, produse pentru pisici dar și produse pentru câini pe www.fera.ro!