Astăzi sunt cam morocănoasă. Tocmai am terminat cel mai recent volum semnat de Iulian TănaseManualul Îmblânzitorului de Cafele (Editura Herg Benet, 2013 – vedeți că pe site-ul editurii găsiți pachete din volumele lui Iulian Tănase la reducere, inclusiv Manualul). Credeți-mă pe cuvânt că am ”tras” de această carte până n-am mai putut, până m-a luat valul și am ajuns la ultima pagină. Am ”tras” de ea în sensul că mi-aș fi dorit să continue, pe cel puțin numărul dublu de pagini, sau, într-o lume ideală, să nu aibă sfârșit. Mi-a plăcut la nebunie și mi-aș dori ca, văzând acest articol, Iulian Tănase să se apuce urgent de ediția a doua a Manualului, revizuită și adăugită.

Înainte de a nota câteva impresii despre Manual, trebuie să vă spun că îmi este foarte greu să scriu despre poezie (mai ales dacă mi-a plăcut). Nu vă așteptați la o cronică ”serioasă”, ci mai degrabă la entuziasmul și exclamațiile unei cititoare după ce a terminat lectura cărții. Un fel de confesiune, dacă vreți.

Apoi, cum îl urmăresc pe scriitorul în cauză de ceva timp (de la prima Iubitafizica încoace), apariția volumului Manualul Îmblânzitorului de Cafele nu este o surpriză – știam despre expoziția lui de fotografii cu cafele și aflasem că avea în sertar și poemul aferent. Totuși, a reușit să mă surprindă cu designul și conținutul cărții.

Înainte să mă pun pe citit (ca de obicei, o manie personală), am răsfoit-o, mângâiat-o, întors-o pe o parte și pe cealaltă – arată fain din toate unghiurile, vă confirm.

Când vezi în ce coperte faine este învelit Manualul, îți spui, cu siguranță, că merită să ai volumul în biblioteca ta fie și numai pentru cum arată. Iulian Tănase ne-a obișnuit ca ale sale cărți să fie în sine niște obiecte frumoase și nu se dezminte nici de această dată. Ediție cartonată, legată, desenată parcă în joacă – a propos, și mie mi-ar plăcea să am numele scris într-o ceașcă de cafea :).

Când o deschizi, intri în lumea dependenților nu numai de poezie, de cuvinte, ci și în cea a iubitorilor de cafea (”iubitori” este puțin spus, totuși). Poetul ”superrealist” (cum îi place lui să se numească) ne livrează o carte în două părți: prima se numește O zi din viața Îmblânzitorului de Cafele, un poem în cincisprezece acte, iar cea de-a doua enumeră și descrie, în șapte planșe color, Cafelele Îmblânzitorului. Cele două părți se completează perfect, nu-mi imaginez cum ar arăta una fără cealaltă.

Un artificiu poetic frumos împărțirea momentelor din viața Îmblânzitorului pe acte – și nu este singura infuzie, mai există fragmente de proză poetică pe ici, pe colo. Actele urmează, pas cu pas, lent, ce face Îmblânzitorul într-o dimineață, care este tabietul lui: Actul I – Îmblânzitorul se trezeșteActul II – Îmblânzitorul se gândește să se ridiceActul III – Îmblânzitorul se ridicăActul IV – Îmblânzitorul se duce la fereastră; (…) Actul VII – Îmblânzitorul pune timpul (din ibric) pe foc; (…) Actul XIII – Îmblânzitorul așteaptă ca zațul să se așeze; se încheie cu secveța din al 15-lea act: Îmblânzitorul duce ceașca la gură. Mie mi s-a părut că o mare parte din acte sunt extrem de vizuale, fotografice (nu cinematografice), cam ce imagini ai vedea după ce ai apăsa pe declanșatorul unui aparat foto și cum le-ai descrie simplu. Altele sunt mai plastice, dar nu am avut nicio problemă să mi le imaginez.

Fiecare act este ca un bulgăre de zăpadă care alunecă, se rotunjește și se îngroașă din ce în ce mai mult: pornește din punctul X și, rostogolindu-se (întocmai cum ne fug nouă gândurile și dăm dintr-una într-alta), ajunge în punctul Z. Ca un duș rece, de cele mai multe ori, căci mi s-a întâmplat să exclam, de una singură: Vai, ce legătură faină! sau Câtă imaginație, cum o fi ajuns aici? Deseori, m-am amuzat, părea că scriitorul se joacă cu litere și cuvinte cu o bucurie sinceră, precum cea a unui copil.

Îmblânzitorul de cafele se trezește./

Trezitul este atunci când oamenii fac ochii mari./

Ochii nu sunt întotdeauna mari. Unii ochi sunt acoperiți de pleoape./

Pleoapele sunt niște fecioare extatice. Ele rămân grele peste noapte. (…)

Suprarealismul este în floarea vârstei aici (nu, nu a murit), iar Iulian Tănase îl folosește într-o doză perfectă și reușește să creeze o frumoasă poveste a unui Îmblânzitor de Cafele plin de idei năstrușnice (”Cum o fi vremea afară?”, se întreabă, la modul concis, Îmblânzitorul./ În dormitor e cer senin. sau Obrăznicia s-a născut la sat./ Satul este un oraș sofisticat./ Sofisticatul este un sofist îmbălsămat. I se mai spune și Sofistricatul.), care face jocuri de cuvinte simpatice (Oricui pe oricui se scoate – așa zice lumea./ Lumea este una dintre regulile vieții.), care se luptă cu exterminarea unei bucle temporale și al cărui nume real este Von Kaffe. Ritualul servirii cafelei de dimineață se încheie, se pare, cu aceeași scenă: ceașca de cafea se umple încet, aburii cafelei încălzesc pereții ceștii, iar cele două personaje din imaginea încremenită de pe ceașcă, Tante Dante și Nea Tza, revin în simțiri:

De ani de zile, în fiecare dimineață, Îmblânzitorul privește amuzat cum cafeaua fierbinte readuce la viață imaginea aceea inscripționată pe ceașca de cafea, Îmblânzitorul privește cum, simțind căldura cafelei, Tante Dante și Nea Tza încep să se miște, de fiecare dată după același scenariu (…).

Adică așa cum ne simțim noi, oamenii reali, când bem o ceșcă de cafea: de parcă am reveni la viață după o noapte de nemișcare. Și așa cum suntem, repetitivi, mai ales în tabieturile noastre. Sau cel puțin așa am interpretat eu finalul unei zile din viața Îmblânzitorului, am suprapus metafora scenei suprarealiste peste realitate – interesant că zilele sale sunt egale cu diminețile respective (tocmai de aceea mi-ar plăcea să citesc și despre restul zilei Îmblânzitorului, despre cafelele de după-amiază sau de seară sau de noapte). Scena ar putea fi judecată și prin imaginație – de câte ori nu v-ați imaginat cum obiectele au prins viață, vă vorbesc într-un mod aparte, într-un anumit moment al zilei?

Că poetul se duce mai departe și ne dezvăluie cine sunt cele două personaje, Tante Dante și Nea Tza, cum s-au cunoscut ele, ce relație au, aceasta este o altă poveste, pe care vă las s-o descoperiți.

În partea a doua a cărții, dăm peste niște planșe (vă invidiez, domnule, pentru imaginația fără limite, pentru ideile atât de deosebite) care ne arată și ne descriu Cafelele Îmblânzitorului. Un fel de pseudo-știință a cafelelor, care, în funcție de ce culoare au, ce formă ia spuma, caimacul, cum este zațul etc., primesc nume mai mult sau mai puțin latinești (inventate, desigur) și atribuții dintre cele mai interesante (unele vindecă nostalgia, altele melancolia, unele au efecte halucinogene, altele se înmulțesc prin autosugestie ș.a.m.d.). O minunăție de care nu ai cum să nu te bucuri!

Citeam, înainte să ajung la Manualul Îmblânzitorului de Cafele, părerea Teroristei despre carte, pe blogul lui Iulian Tănase. Printre altele, ea spunea că este convinsă că toți cititorii își aleg o cafea preferată dintre cele ale Îmblânzitorului. Nu știu dacă a fost autosugestie sau nu, dar asta am făcut și eu. Singura problemă este că eu nu m-am putut opri la una, mi-am ales nouă :). Mai jos, în imagine, v-o prezint pe una dintre ele, Athanana Nubiferana (numărul 8).

Cafele

Poezia ludică a lui Iulian Tănase, cu toate aromele ei, mă introduce întotdeauna într-o atmosferă specială. Cu cafelele m-a atins mai mult decât cu Iubitafizica, despre care, poate, voi scrie vreodată – și țineți cont că știința aceasta imaginară a iubirilor este una dintre invențiile livrești contemporane pe care chiar le iubesc.

Suficient să vă mai spun că mi-am consumat jumătate din post-it-urile colorate (le folosesc pentru a scrie notițe pe marginea textelor pe care le citesc sau pentru a indica un pasaj sau altul care mi-a plăcut) pe micuțul manual – dacă ar fi după mine, aș cita cel puțin jumătate din carte.

IMG_0525

IMG_0526

Cam așa 🙂

Gata, acum merg să-mi fac o cafea la ibric (scot din funcțiune filtrul pentru azi). Iar voi sper că mergeți să vă luați Manualul.

 

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator și la „Suplimentul de cultură” și „Revista Arte și Meserii”. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Pasionată de literatura contemporană, teatru, film, scris & altele.(credit foto: machromart)


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *