Florin Iaru ne-a dat (mulțumim!) cinci poezii. Una–două–trei–patru și aceasta e a cincea și, din păcate, ultima. Tot ce ne dorim e să le vedem, împreună cu multe altele, într-un volum.
După-amiaza atomului
Bazil pătrunde furtunos în cameră, duce mîna la piept
şi Jorj ridică toporul deasupra capului, se schimonoseşte
fulgerător Marian se ascunde în baie, plînge ca o muiere,
se descheie la pantaloni, o ia în mînă cu
Adalgiza lasă telefonul pe masă, lîngă scrisoarea de adio…
— Înainte, băieţii mei, pe ei!
Pe ei, peste ei, deasupra,
spînzurat de limbă,
un atom tembel.
Un atom rătăcit.
Unul dintre aceia care se află în treabă
exact cînd să înceapă povestea.
Un atom tîmpit,
unul pe care, dacă l‑ai vedea pe stradă,
ai trece pe trotuarul celălalt.
Nu l‑a chemat nimeni, nu l‑au întrebat nimic.
Nici colegii lui nu dau doi bani – în după-amiaza atomului
nu e loc de sentimentalisme.
Dar el nu şi nu, holbîndu‑se în chelia lumii,
S-a încăpățînat să privească.
Şi lucrurile au luat-o razna.
Bazil nu mai moare dramatic, lăsînd moştenitorii
cu lacrimi amare scăldînd bănişorii,
ci, pur şi simplu, va strănuta aiurit şi va face o criză de furie:
— Vă las un căcat!
Iar Jorj, sub talpa căruia victima viitoare
era convinsă că moare
violată şi desfigurată, cu pielea întoarsă ca o mănușă tocată,
înfige toporu‑n butuc.
— Na, că nu vreau, curvo! Să te ia dracu’ de zdreanţă!
Iar Marian n‑are erecţie exact în secunda poemului. Se supără, se căsătoreşte,
face o ciurdă de copii şi moare profund nemulţumit.
Ah, dacă erecţia ar fi decurs conform planului,
ar fi fost acum un artist împlinit.
Adalgiza? Adalgiza l‑a rupt pe adio în mii de bucățele,
ca pe un basm de adormit copiii
şi a aruncat pe fereastră tubul cu somnifere.
A rămas tubul în grija destinului.
După jumătate de an, l-a găsit de plodul vecinei.
L‑a gustat, i-a plăcut, l-a golit, a ajuns la spital.
Dar asta‑i altă poveste.
Ăsta e un alt final.
Băieţii mei au continuat atacul.
Au fost peste ei pînă la capăt. A fost o baie de sînge.
A fost un război de poveste, un măcel epic, o cavalcadă cu certe valențe estetice.
L‑au tocat pe dușman mărunt, mărunțel, de‑au răsunat văile,
de s‑a scris la gazetă.
A fost o victorie istorică.
Numai eu, cu căcatul ălă de atom deasupra capului,
rătăcesc într-o poveste neterminată
în care nici un băiat nu iubea nici o fată.
