Bookaholic

La Humanitas Kretzulescu s-a lansat un nou concept de organizare a întâlnirilor de poezie: îndulcite cu dulceaţă, care e servită alături de apă rece, ca pe vremuri. La ediţia de joi, 21 februarie, în timp ce savuram nişte dulceaţă de mure, am ascultat două poete din generaţii diferite, Nora Iuga şi Andra Rotaru, citind din poezia lor care se întâlneşte pe o linie comună dată de îmbinarea dintre tensiunea sobrietăţii şi autoironia sincerităţii. Un eveniment la care s-a citit, s-a povestit, s-au depănat amintiri, s-a glumit şi s-a vorbit sincer şi care nu a fost dominat de o atmosferă înţepenită, dimpotrivă, empatia cu publicul a fost vizibilă; şi, mai mult de atât, m-a bucurat faptul că în public s-au aflat şi doi traducători precum Sorin Mărculescu  şi Constantin Abăluţă, care s-au implicat şi ei în discuţie.

Nora Iuga a citit în premieră din poezii dintr-un volum în curs de apariţie la Cartea românească, Câinele ud e o salcie („Putea să se cheme şi Cântăreaţa cheală, că titlul n-are legătură cu ce e în carte”, a spus Nora Iuga), scris în timp ce se afla la o bursă în Viena. În mod firesc, volumul reflectă mult din atmosfera acestui oraş, dar conţine şi o parte intimă, nostalgică şi, pe alocuri, de o ironie purificatoare.

Cartea Andrei Rotaru (câştigătoare a Premiului „Tânărul poet al anului 2012”, la Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie, 2012), Lemur, m-a surprins printr-o profunzime şi o sobrietate pe care rar le-am întâlnit în poezia contemporană românească. Luminiţa Corneanu, care a recenzat volumul Andrei Rotaru şi a fost invitată să vorbească despre acesta la „Joia linguriţelor”, a sintetizat, în câteva vorbe, notele dominante din cel de-al treilea volum al poetei: o poezie în care se vorbeşte, fără sfială, despre trup, carne, sânge, piele, o tensiune materializată în imagini, asemănătoare cu cea din Pe malul Styxului de Leonid Dimov, o poezie crâncenă, densă, cu un tip de intensitate rar întâlnită în poeme atât de scurte ca cele ale Andrei Rotaru, scurte dar suficiente pentru a crea o stare.

Pentru că poemele Norei Iuga au fost auzite pentru prima oară şi de Daniel Cristea-Enache, invitat special, alături de Luminiţa Corneanu, acesta a realizat o analiză ad-hoc, un fel de cronică live a volumului ce va fi lansat în cadrul Bookfest, pornind de la disocierea pe care trebuie s-o facem între poet şi om şi punând accentul pe faptul că noul volumul al Norei Iuga, conţinând o poezie cerebrală, infirmă falsa imagine creată în jurul poetei, văzută, în general, ca fiind mai degrabă viscerală.

Daniel Cristea-Enache a descris poezia Norei Iuga drept una imperială, tinzând spre o Europă ideală, a bunului-gust, dar şi a spiritului burghez care trebuie contrariat. Din punctul său de vedere, o asemenea poezie nu putea fi scrisă decât acolo, la Viena, şi este o poezie care propune un „sadism al adevărului”, nefăcând „pasteluri din lumea descrisă” şi oferind o „desfacere parodică a lucrurilor pe care noi ne îngrozesc: spintecări de trupuri, vizualizări de organe…”.

„Joia linguriţelor” oferă un concept mai prietenos de apropiere de poezie, îndemând mai mult publicul să se apropie de acest gen care este în continuare mai delicat, stabilind mai greu empatia cu cititorul aşa cum reuşeşte proza. Dar pentru a-l face pe cititor să se apropie de poezie este nevoie şi de un spaţiu aşa cum am întâlnit la „Joia linguriţelor”: cozy, nescorţos, unde simţi că te afli într-o vizită relaxantă, nu la un eveniment unde trebuie să stai drept. Şi, cred eu, pentru a te apropia de poezie, ai nevoie mai întâi s-o auzi. Probabil că dacă n-aş fi asistat la această lectură, nu aş fi ajuns atât de repede să-mi doresc să deschid cărţile celor două poete.