Bookaholic

În 2016 se împlinesc zece ani de reprezentaţii ale unuia dintre cele mai longevive spectacole de la noi, Crimă şi pedeapsă, la Teatrul Bulandra. În regia şi dramatizarea lui Yuri Kordonsky şi cu o distribuţie stabilizată acum la Marian Râlea, Marius Manole, Richard Bovnoczki, Vlad Logigan, Rodica Lazăr şi Anca Androne, spectacolul se joacă la Sala Toma Caragiu – Studio Space şi propune o perspectivă inedită, modernă asupra bine-cunoscutei poveşti despre vinovăţie şi încercarea de justificare a unei crime.

Stufosul roman al lui Dostoievski este concentrat, în două ore şi jumătate, pe cîteva momente-cheie ale evoluţiei personajului central, Raskolnikov, cu accent pe procesele de conştiinţă premergătoare comiterii crimei căreia încearcă să-i găsească o justificare aproape ontologică: o crimă măruntă, în aparenţă, dar care, în the big picture, ar duce, poate paradoxal, la un bine general.

Scenografia minimalistă, marca Tina Louise Jones, oferă cadrul ideal pentru frămîntările interioare ale personajului: un spaţiu claustrant, mărginit de pereţi iniţial albi, inegali, colţuroşi, cu uşi în cele patru colţuri, şi în interiorul căruia se regăsesc elemente specifice unui stil de viaţă sărăcăcios – două scaune, o măsuţă rotundă,  o banchetă şi, cehovian, un topor înfipt într-un buştean. În acest spaţiu unic asistăm la procesele de conştiinţă ale lui Raskolnikov, la întîlnirile lui cu prostituata Sonia, cu anchetatorul, dar şi la visul-coşmar al personajului central, care îl transportă în copilărie, într-un moment în care copilul Rodion îşi pierde, practic, inocenţa şi încrederea în bunătatea oamenilor: este momentul în care vede cum este omorît în bătaie o iapă, din pură răutate, nejustificată. Albul decorului şi lumina rece dau o senzaţie de puritate dureroasă, în plin contrast cu subconştientul mîlos, tulbure al personajului.

Genialitatea montării lui Kordonsky constă în dezvoltarea crizei de conştiinţă a lui Raskolnikov pe trei niveluri, întruchipate concret de trei personaje, în fapt trei voci ale aceleiaşi drame: Raskolnikov (în lista cu distribuţia nefiind numit astfel, ci prezentat sub forma celor trei voci ale sale: Primul, Al doilea, Al treilea) este jucat de trei actori, Marius Manole, Richard Bovnoczki şi Vlad Logigan, fiecare dublînd sau continuînd ideile exprimate de celălalt, într-un schimb viu şi tensionat.

Astfel, ceea ce, în acest spectacol ce s-ar încadra teatrului psihologic, ar fi putut să fie prea greoi şi încărcat devine alert, crud, de o concreteţe dureroasă. Deşi viziunea lui Kordonsky este de a împărţi egal tensiunile dramatice între cei trei actori (întrucît, după cum am precizat, povestea nu e concepută ca avînd un personaj central – Raskolnikov –, plus două voci ale sale, ci trei voci ale aceleiaşi drame, transpuse, astfel, într-un plan abstract), pare că Richard Bovnoczki ar fi, de fapt, Raskolnikov, căruia îi vedem, la propriu, gîndurile contradictorii, contorsionate, prin replicile lui Marius Manole şi Vlad Logigan.

Foarte bine aleasă cheia de interpretare a lui Porfiri (jucat la începuturi de Sorin Leoveanu, acum de Marian Râlea): anchetatorul, cu stilul său asumat jovial şi condescendent, aparent înţelegător şi empatic, extrem de comic, adînceşte suferinţa lui Raskolnikov, care vede în atitudinea lui un joc pshihologic, menit a-l determina să recunoască uciderea cămătăresei, Aliona (Anca Androne / Rodica Lazăr). Rodica Lazăr face din Aliona un personaj rece, deşi fără a stîrni antipatie (aruncînd astfel o ambiguitate şi mai pronunţată asupra actului uciderii), pe cînd Anca Androne, în rolul Soniei, aduce – uneori pe o notă cam prea apăsată – dramatismul tipic rusesc, sfîşietor al personajelor etern damnate.

Crimă şi pedeapsă este un spectacol din care Kordonsky a ales, potrivit, partea pshilogică, de conflict de idei, în detrimentul acţiunii – foarte inspirată mi s-a părut şi rezolvarea momentului crimei, mai degrabă sugerată decît arătată violent: după ridicarea toporului, cei trei Raskolnikov încep să mînjească cu roşu uşile pînă atunci de un alb imaculat. Violentă rămîne criza de conştiinţă, violent este chinul personajului care încearcă să ducă ideea de bine şi de rău la un nivel abstract, dar care nu poate să ducă povara propriilor argumente.