Rhonda este din Australia și în câteva cuvinte am putea-o descrie așa: artist, prof, student, mamă, grădinar și fermier. Chiar le face pe toate, iar proiectul ei de cercetare ca student se cheamă cartea infinită. Un fel de ciclu infinit al cărții pe care o lasă în voia naturii pentru a o decontextualiza și reintegra altfel, ca obiect continu, ca parte a unui flux – nu doar cultural, ci natural, organic.
Instalațiile ei în natură, cele mai multe în apropierea fermei unde locuiește, sunt și se vor efemere. E vorba de a crea imagini și conexiuni a căror efemeritate e pasul necesar intrătii într-un ciclu nou, continu, infinit.
O cărare de cărți îți amintește de drumul simbolic al cunoașterii, dar te și face să te gândești la aspectul organic al întregii povești: cărțile se vor dezintegra și scurge în sol, vei călca pe ele, pe cărare va crește iarbă, la un moment dat poate chiar va fi sădit în preajmă un copac, timp în care alte cărți se fac din celuloză… și tot așa. Cum spuneam, perpetuarea unui flux.
Cărțile care intră pe mâna Rhondei au șansă să trăiască și să moară budist, reîncarnându-se și transformându-se . În secunda 2, un turn din cărți e ars. În loc să deplângem, vai, nimicirea în flăcări, trebuie să recunoaștem că o imagine ca asta spune multe cultural și senzorial. Mistuirea e percepută organic, dar și renașterea – model Pasărea Phoenix.
Preferata mea e lucrarea Virtues, unde volumele unei enciclopdeii au fost tratate cu pământ proaspăt și licheni și lăsate la macerat. După un prim pas al reintegrării în contextul florei, litere decupate de hârtie au venit să adauge cele 7 virtuți pe mormântul… plin de viață.
Trecem la lucruri mai decorative, cu flori de agățat pe perete (și nu numai) confecționate din atlase vechi. În loc să pui harta în cui, vei pune acum floarea în cui, pe ale cărei petale vei distinge meridiane și cote, forme de relief.
În cazul în care mai e loc de un ce-a vrut să zică artistul, șarpele livresc de mai jos, căruia îi poți zice și melc (bookworm, deci!) scoate capul cu aceleași mesaj: ciclic, buclă, cunoaștere, infinit.
Dorința Rhondei de a reintegra aceste obiecte efemere unui context permanent regenerator, care absoarbe și transformă tot, iar apoi îl renaște este foarte asemănătoare, ca idee și realizare, cu cea a lui Tajo, artist de-al nostru, care mie îmi place mult. Pentru că se folosesc amândoi de o ambivalență a imaginilor: construct cultural vs element natural. Ceea ce creează armonie.
Sursa foto: www.rhondaayliffe.com
