Bookaholic

Mythago Wood de Robert Holdstock a primit în 1985 premiul World Fantasy for Best Novel, iar criticii îl plasează pe autor printre cei mai remarcabili adepţi şi succesori ai genului fantasy abordat de Tolkien.

Cu aceste lucruri în minte am deschis romanul Mitago, apărut la editura Paladin în 2013, care ne reaminteşte pe coperta a patra că:

…după ce Tolkien a inventat genul fantasy, Holdstock l-a reinventat cu seria Mitago.

…este un alt fel de fantasy, mai european, mai aproape de spiritul românesc (Michael Hăulică)

Dacă vă întrebaţi cum poate fi fantasy-ul britanicului Holdstock mai european decât cel al compatriotului său Tolkien, ar trebui să vă lămurim că de fapt e mai european decât Middle Earth, în sensul că acţiunea se petrece nu într-o lume complet fictivă, ci într-o pădure seculară a Marii Britanii, un pic după al doilea război mondial.

Deşi romanul se numeşte în original Mythago Wood, nu rămâneţi cu impresia că e vorba de pădurea Mitago, ci pădurea cu mitago, pădure care se cheamă Ryhope, iar  mitago sunt nişte entităţi mitice, al căror nume este compus din myth imago, imaginea mitului. Originile lor izvorăsc pe de o parte din legende, pe de altă patrte din imaginaţia oamenilor, care le dau formă şi chip (imagine), ele prinzând viaţă.

Pădurea Ryhope e locuită – bântuită? – de o mulţime de mitago, unii prietenoşi, alţii mai puţin, iar povestea este despre ei, dar nu din perspectiva lor, ci din cea a omului, inversându-se raportul identitate-alteritate. În codrul secular Ryhope, tărâm al tuturor creaturilor mitologice, străinul e de fapt omul, prezenţă concretizată prin fraţii Huxley, care, călcând pe urmele tatălui lor, se afundă în adâncurile fără de întoarcere ale pădurii, călătorind în timp şi spaţiu. Povestitorul, Stephen Huxley, vorbeşte la persoana întâi despre alteritatea lumii mitago, o lume în care se găseşte, în mod ironic, atât ca un intrus, cât şi drept creator personal al unora dintre creaturile mitice.

Deşi perspectiva unei lumi mitologice în care trăiesc proiecţiile mentale timpurii ale colectivităţii consumatoare de mituri şi legende are o rezonanţă teribil de frumoasă şi esenţă a genului fantasy, din păcate acest cititor nu a reuşit defel să se conecteze cu povestea.

Şi asta deoarece stilul lui Holdstock este sec şi serios. Lipsit de magia caracteristică genului, abordează istorisirea fie cu detaşarea unui cercetător căruia nu-i pasă dacă pricepi sau nu ceva din notiţele sale, fie cu implicarea sentimentală a povestitorului său. Dihotomia alteritate-identitate despre care vorbeam mai sus produce o schismă în percepţia oferită cititorului – povestitorul nu reuşeşte să te facă să intri în poveste. Deşi relatat la persoana întâi, rămâi mereu distanţat de subiect şi îţi doreşti ca autorul să îşi asume rolul omniscient şi să iasă din pielea smiorcăitului Stephen.

Pe lângă lipsa de afinitate cu stilul scriitorului (chestiune de gust, multora le va plăcea) şi cu ritmul său lent şi firul narativ  încâlcit, nici traducerea nu e foarte îndemânatică, traducătorul având o relaţie ciudată cu limba română. Ca de obicei, câteva exemple.

“nu e cine stie ceva“, pag 58

“stânci acoperiţi de licheni se iţeau boante”, pag 129

“o mişcare din bucătărie ne-a făcut pe amândoi să tresărim şi să reacţionăm deodată cu gesturi elaborate de tăcere“, pag  144 (elementul de limbaj corporal gesture of silence nu se poate fuşeri în limba română cu un simplu “gest de tăcere”, care ar suna mai bine mai degrabă sub forma “semn să tacă”)

“feţele lor era cranii hidoase de cerb”, pag 174

“blănurile fiind legate de glezne cu nişte cercei “, pag 174 (“with the furs tied by creeper about their lower legs” – creeper e un termen general pentru plante de genul viţei sălbatice sau iederei. În cazul unor pădureni, probabil cel mai nimerit termen ar fi fost “legate cu vrejuri de curpen”.

“o sabie scurtă şi cu tăiş bont“, pag 178 (bont este un adjectiv care se referă la vârfuri, nu la lame tocite)

“trebuia s-o fi scăpat”, pag 214 (must have dropped it – trebuie că o scăpase, trebuie c-o fi scăpat-o).

Astfel, după o lectură înceată şi destul de anostă a mithosului din Mitago, acest cititor poate să declare că nu se află printre like-iştii* romanului ori stilului fantasy al lui Holdstock.

*termen împrumutat – şi  folosit tendenţios, motiv pentru care o să săriţi în sus – de pe site-ul traducătorului.