Unul dintre cei mai cunoscuți și premiați animatori din lume, dar și un foarte talentat scriitor de cărți pentru copii, Rony Oren a venit la București la târgul de carte Bookfest. Dacă volumele sale nu sunt traduse încă la noi, filmele sale de animație pot fi vizionate, secvențial, pe YouTube. Vă vor plăcea tare! Și v-ar plăcea și de Rony Oren, sunt convinsă, este un om cald, entuziast, foarte expresiv, iubitor de povești bine spuse. Unde mai pui că m-a învățat să fac figurine din plastilină!…
Cum a devenit Rony Oren un animator recunoscut la nivel internațional?
Asta ar trebui s-o întrebăm pe mama mea. (râde)
Bineînțeles că a durat ceva timp ca Rony Oren să devină Rony Oren. Nu s-a întâmplat într-o zi. Cred că s-a întâmplat așa pentru că filmele mele erau foarte comunicative, iar copiii le iubeau, le așteptau, le înțelegeau. Binecuvântarea aceasta de a fii capabil să comunici cu cei mici este extraordinară. Mi s-a întâmplat asta atât cu filmele mele de animație, cât și cu volumele pentru copii – întotdeauna îi auzeam când se plângeau că nu pot să facă figurine asemănătoare celor pe care le fac eu, dar, citind instrucțiunile din cărțile mele și urmându-le pas cu pas, vedeau că pot și ei și erau fericiți; se atașau de cărțile respective și le păstrau cu sfințenie. Comunicarea este totul.
De ce ați ales plastilina? Astăzi, aceasta este semnul dumneavoastră distinctiv.
Am ales plastilina din două motive. În primul rând, pentru că eram foarte leneș – am început cu animații desenate, care aveau nevoie între 750 și 1.500 de desene pe minut, ceea ce mi se părea enorm. Cu plastilina mi se pare mult mai ușor: faci o figurină și o miști pentru a o filma.
Cel de-al doilea motiv este că plastilina face exact ceea ce-mi doresc. Mie mi-e foarte greu să desenez. Dar plastilina e minunată. E foarte naturală, pot crea orice vreau. Plastilina nu are memorie, e ușor de modelat, acceptă orice.
Folosiți un tip special de plastilină?
Nu trebuie decât să fie de bună calitate. Ce înseamnă asta? Să aibă culori frumoase, să fie suficient de moale – dar nu foarte moale – și să nu te murdărească pe mâini. Așadar, plastilina nu e specială, trebuie doar să fie de bună calitate. Cea care se găsește aici de cumpărat, de exemplu, este perfectă. Dintr-o plastilină asemănătoare îmi fac filmele și cărțile.
Figurinele pe care le-am făcut cu Rony Oren după interviu. Ghiciți care e a mea? 🙂
Ați scris și ilustrat (sau doar ilustrat) o mulțime de cărți pentru copii. Din păcate, nu avem încă nicio traducere în limba română. Dacă ați putea alege, care ați vrea să fie prima tradusă în România și de ce?
Aș traduce seria de cărți Secretele plastilinei, pentru că cei mici nu sunt pasivi. Cu ajutorul cărților acestea, ei nu doar că citesc și privesc imagini, ci și creează. Aceasta este conexiunea pe care vreau să o am cu ei, să-i implic cât mai mult în procesul creativ. Apoi, orice altă carte s-ar traduce ar fi ok.
Cea mai de succes carte de-ale dumneavoastră este cea în care ilustrați textul religios evreiesc Haggadah. De ce credeți că a fost atât de bine primită de cititorii din toată lumea?
Mai întâi de toate, trebuie să-ți spun că a fost prima mea carte de succes, dar nu cea mai bine vândută. Haggadah ilustrat a fost tradusă în cincisprezece limbi, un volum mai mult pentru publicul evreiesc, iar Secretele plastilinei, cea mai de succes carte de-ale mele, a fost tradusă în și mai multe limbi și vândută în peste un milion și jumătate de exemplare.
Haggadah este un text religios destul de complex, se citește la slujbe. E foarte plictisitor pentru copii să stea și să citească din el sau să privească ilustrațiile foarte serioase. Eu am fost unul dintre primii – dacă nu chiar primul – care l-a ilustrat cu imagini pentru copii. Copiilor le plac foarte mult, sunt amuzante, pot relaționa cu imaginile și textele. A devenit mai interesant pentru ei. După mine, au ilustrat și alții Haggadah.
Câteva dintre animațiile dumneavoastră (cum ar fi Foxy Fables) au surse literare. Ce cărți vă plăceau în copilărie?
Citeam La Fontaine, Frații Grimm și alți autori clasici europeni. Iar acestea m-au influențat foarte mult în filmele de animație pe care le-am făcut. Fabulele lui La Fontaine sunt o sursă literară pentru seria de filme Foxy Fables, a fost un soi de a mă revanșa pentru această comoară care mi-a făcut copilăria mai frumoasă. Grabbit the Rabbit are la bază povești afro-americane din USA – Br’er Rabbit, istorii despre personaje slabe care, întotdeauna, le întrec, într-un mod deștept, pe cele puternice. Mai sunt multe alte influențe literare, până și orientale. Înțelepciunea basmelor m-a fermecat mereu, așa că mi-am dorit să le inserez, într-un fel sau altul, în filmele mele.
Care este cea mai bună metodă pentru a convinge copiii de astăzi, care au la îndemână tehnologia, să citească?
Cred foarte tare că trebuie să fie cărți foarte atrăgătoare și bune. Fiica mea, care are acum aproape 12 ani, și-a schimbat părerea în ceea ce privește lectura datorită seriei Harry Potter. A vrăjit-o, pur și simplu. A citit-o în întregime imediat, a devorat-o. Și acum caută alte cărți, vrea, în continuare, să citească. E uimitor cât de mult vrea să citească și cum și-a dezvoltat, deja, vocabularul. Și totul i se datorează genialei scriitoare care i-a fascinat, le-a luat mințile. (râde)
Care este lucrul care vă face cea mai mare plăcere în profesia dumneavoastră?
În profesia mea, trebuie să știi să faci vreo douăsprezece lucruri: să știi să povestești, să fotografiezi, să desenezi etc. Faptul că trebuie să faci toate astea este foarte interesant, te ține mereu în priză. Apoi, animațiile depășesc barierele culturale, limbajul, vremurile, generațiile. Vorbesc pe înțelesul tuturor.
Descarcă pdf-ul celui de-al 5-lea număr Bookshake!
Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.
Ilustrație: Ana Preduș
