Cum o fi să te lauzi, client fiind, că brieful ţi-a fost rezolvat de Salman Rushdie? Că sloganul campaniei tale e făcut chiar de el? Că, în timp ce scria Copiii de la miezul nopţii, lucra la copy-uri pentru brandul tău? Puţine branduri se pot lăuda cu asta. Dar acele branduri există. Rushdie a fost copywriter prin anii ’70 pentru Ogilvy & Mather, una dintre cele mai importante agenţii de publicitate londoneze, sau pentru Ayer Barker.
El a venit cu sloganul care în perioada aceea suna destul de curajos – “Naughty but nice” – pentru dulciuri. Pentru American Express, a scos “That’ll Do Nicely”, slogan ce funcţionează bine-mersi şi acum. Sau, pentru Aero, “irresistibubble”.
E adevărat, nu numai în România scriitorii sunt obligați de condițiile economice să aibă și alte joburi decât acela de a se dedica în totalitate scrisului. Uneori lucrează în publicitate, alteori sunt jurnaliști, fac emisiuni TV sau predau în școli și facultăți.
Cum spune și Rushdie, a făcut lucrul acesta pentru că era lefter, deși avea planuri mari de scris. A fost forțat să se angajeze în publicitate. Și n-a lucrat oriunde, ci la una dintre cele mai mari agenții, Ogilvy&Mather. Publicitatea l-a învățat discplina, o spune chiar Salman Rushdie, învățând să respecte deadline-uri și să se concentreze asupra îndatoririlor urgente.
Dar mai bine să vedem ce spune Rushdie însuşi despre acea perioadă. Şi, cumva, e şi România implicată aici. 🙂
When we returned from India I was broke. The novel in my head was clearly going to be long and strange and take quite a while to write and, in the meanwhile, I had no money. As a result, I was forced back into the world of advertising. Before we left, I had worked for a year or so as a copywriter at the London office of the Ogilvy & Mather agency, whose founder, David Ogilvy, immortally instructed us that “the consumer is not a moron, she is your wife”, and whose creative director (and my boss) was Dan Ellerington, a man of rumoured Romanian origins with a command of English that was, let us say, eccentric, so that, according to mirthful company legend, he once had to be forcibly restrained from presenting to the Milk Marketing Board a successor campaign to the famous “Drinka Pinta Milka Day” that would be based on the amazing, the positively Romanian slogan, “Milk Goes Down Like a Dose of Salts”.
Sau cum a trebuit să se hotărască asupra titlului cărţii în timp ce lucra la briefuri în agenţie.
Still, advertising taught me discipline, forcing me to learn how to get on with whatever task needed getting on with, and ever since those days I have treated my writing simply as a job to be done, refusing myself all (well, most) luxuries of artistic temperament. And it was at my desk at Ogilvy’s that I remember becoming worried that I didn’t know what my new novel was to be called. I took several hours off from the important work of coming up with campaigns for fresh cream cakes (“Naughty but Nice”), Aero chocolate bars (“Irresistibubble”), and the Daily Mirror (“Look into the Mirror tomorrow — you’ll like what you see”) to solve the problem. In the end I had two titles and couldn’t choose between them: Midnight’s Children and Children of Midnight. I typed them out one after the other, over and over, and then all at once I understood that there was no contest, that Children of Midnight was a banal title and Midnight’s Children a good one.
Oricum, să ne bucurăm că Rushdie a renunţat la o frumoasă carieră în advertising pentru un şi mai frumos şi genial talent de scriitor. Şi că s-a dedicat apoi în totalitate scrisului.
