Acum câțiva ani, nu știam mai nimic despre teatrul de improvizație, respectiv despre trupele de improvizație de la noi. Nu cunoșteam mai deloc fenomenul și n-aș fi știut să spun mare lucru despre asta (nu mai mult decât îi spune numele, oricum). Tind să cred că, într-un moment de inspirație, prin 2012, m-am înscris la un curs de improvizație, împreună cu sora mea. Mă simțeam blocată în ceea ce făceam atunci și aveam nevoie de ceva care să mă scoată din starea respectivă, să-mi „dezgroape” spontaneitatea și creativitatea, lucruri pe care le lăsasem cumva deoparte pentru a preda și a termina un master de antropologie. Întâmplător sau nu, povestea mea cu improvizația a început chiar cu trupa Improvisneyland, care există din 2008 în București și este formată din șapte actori profesioniști, absolut minunați: Axel Moustache, Monica Anastase, Pavel Bârsan, Rozana Radu, Radu Ciobănașu, Mădălin Mandin și Andreea Samson.
Ar fi legitim să vă întrebați ce legătură are paragraful de mai sus cu titlul materialului de față. Răspunsul rapid ar fi că această trupă, Improvisneyland, care m-a învățat pe pielea mea cât de fain poate fi teatrul de improvizație, mi-a dat toate instrumentele necesare pentru a jongla, chiar și în fața unui public, cu emoții, stări, cuvinte, povești, etc., a pus la cale, anul trecut, primul și singurul Festival Național de Improvizație: !MPRO. „Responsabilă” de această ispravă este, în primul rând, Monica Anastase, una dintre membrele trupei respective, director de festival, actriță și producător de teatru, care, prin entuziasmul ei și prin eforturile susținute, perseverente, a dat viață unui festival cu un iz aparte.
Anul acesta, între 23 octombrie și 1 noiembrie, a avut loc cea de-a doua ediție a !MPRO, cu un program variat, cu momente creative și umoristice în trei teatre din București (Teatrul de pe Lipscani, Godot Cafe şi Teatrul Elisabeta), multe trupe de improvizație invitate, din toată țara, ateliere pentru profesioniști, dar și pentru amatori, lansări de cărți de improvizație, cu live streaming la o parte dintre spectacole, un public entuziast ș.a.m.d. Altfel spus, un festival pentru sufletul oricărui bookaholic jucăuș, dispus să se „supună” unor experiențe inedite și dornic de ascultat povești unice, irepetabile, create special pentru el sau ea, ca spectator.
Din păcate, fiind la FILIT, apoi la FILTM, și scriind despre acestea, n-am reușit să ajung să mă bucur de întreg !MPRO, ci doar de ultimul spectacol, cel de pe 1 noiembrie, numit „Scene din viața lui Bogdan Șerban”. Însă a fost suficient pentru a aștepta ediția de anul viitor :).
Formatul spectacolului, „Scene din viața lui…”, este preluat din străinătate și, după cunoștințele mele (confirmate ulterior), nu s-a jucat niciodată la noi. Acesta se practică în diferite variante: fie cu un invitat din sală, ales pe loc, fie cu un membru al trupei de improvizație de pe scenă, fie un om cunoscut publicului, care să se preteze la un astfel de joc, etc. Se puteau face, pe scurt, foarte multe combinații, nu numai din punct de vedere al invitatului, ci și al conținutului și tipului de show (ar fi fost posibil și un musical, de exemplu 🙂 ).
Înainte de a fi una din vocileRadio Guerrilla, Bogdan Șerban era un actor care printre repetiții, spectacole și turnee strecura și câteva emisiuni la Radio Minisat Târgoviște. Însă din 2004, odată cu apariția Radio Guerrilla, s-a înrolat în rândurile luptei împotriva alienarii via media. De mai mulți ani susține cultura alternativă (muzică, dans, teatru, film, carte etc.) în cadrul mai multor emisiuni – Radio Top Show, LogOut, Guerrilive – dar și în diverse publicații precum Dilema Veche. Printre formațiile pe care acesta le-a promovat se numără: Shukar Collective, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Sophisticated Lemons, Yelllow și Theory Of Mind. Deci invitatul nostru nu este deloc străin de formele de artă alternative. (din prezentarea lui Bogdan Șerban de pe site-ul !MPRO)
Ideea, cât de bine o pot sintetiza eu aici, este următoarea: se iau doi oameni – unul intervievat și un intervievator – și o trupă de improvizație. Se pun pe aceeași scenă. Intervievatorul, în cazul nostru regizorul Radu Dragomirescu, cunoscător al teatrului de improvizație, are misiunea de a scoate la suprafață, de la intervievat – aici, Bogdan Șerban, una dintre vocile Radio Guerrilla -, detalii cât mai surprinzătoare, să zicem, din viața acestuia. Dialogul lor este trunchiat pentru că este întrerupt de momentele de improvizație ale trupei – Improvisneyland -, care încearcă să redea fragmente intime din viața lui Bogdan Șerban, mobilizați de regizor.
Și acum, să aplicăm aceste informații pe show-ul propriu-zis. La un moment dat, provocat de Radu Dragomirescu, Bogdan Șerban a povestit cum a reușit el să scape de armată, cu ajutorul mamei sale, care a intervenit pe lângă tatăl său. Intervievatorul a suspectat că aici poate fi o situație interesantă, așa că a rugat membrii trupei să o redea pe scenă, folosind un format de operă ABC (parcă 🙂 ) – adică replicile trebuiau cântate, fiecare începând cu o literă din alfabet (prima replică cu A, a doua cu B și tot așa). Dificilă treabă, așa-i? Numai că Pavel Bârsan (în rolul lui Bogdan Șerban), Axel Moustache (interpretându-l pe tatăl lui Bogdan Șerban) și Monica Anastase (mama, desigur), acompaniați la pian de Vlad Pasencu, au făcut o treabă excelentă, stârnind hohote de râs în sală. Luați-vă două secunde, închideți ochii, și imaginați-vă cum ar arăta o astfel de scenă.
Sau clipa în care Bogdan Șerban a povestit despre cum, la grădiniță, doamna educatoare l-a lăsat responsabil în clasă, menționându-i că pedeapsa celor care nu sunt cuminți este dezbrăcarea în văzul tuturor. Ceea ce s-a și întâmplat, cu o fetiță din grupa acestuia, tocmai pentru că Bogdan Șerban luase în serios afirmația educatoarei. După asta, potopul :). Radu Dragomirescu a vrut să vadă această secvență, așa că actorii Improvisneyland au ieșit la rampă interpretându-l atât pe Bogdan, cât și pe colegii acestuia. Au dat apoi rolurile de copii pe cele de adulți, părinți ai copiilor. A ieșit o nebunie plină de umor.
Ah, și pentru cei dintre voi care nu cred că un astfel de spectacol se desfășoară fără repetiții, iar actorii aud, în premieră, precum cei din public, informațiile respective, vă sfătuiesc să urmăriți cu atenție uimirea de pe chipurile improvizatorilor. E adevărat, unele momente ies, altele nu prea, și nu e neapărat vorba despre inspirație. Dar e interesant de observat de ce și cum se întâmplă aceste lucruri.
Sigur, aș putea continua prin a vă relata alte (sau chiar toate) secvențe(le) din timpul spectacolului, dar nu acesta este scopul materialului. Mi-aș dori, mai degrabă, să vă fac curioși și să încercați un show de improvizație (dacă n-ați făcut-o până acum) sau să vă propuneți să mergeți la cea de-a treia ediție !MPRO. Improvizația – și, mai ales, ce am văzut eu sâmbătă la Teatrul de pe Lipscani – este, în sine, un mecanism foarte interesant de a genera povești. Așa cum spuneam și mai devreme, narațiuni spontane, unice, irepetabile, doar pentru urechea ta. Teatrul de improvizație și instrumentele sale, formatele specifice, sunt, grosso modo, exerciții foarte bune pentru oricine este interesat de literatură și, implicit, de scris. Iar aici intervine, din nou, mica introducere de la începutul materialului, căci m-am folosit, la rândul meu, de instrumentele improvizației și mi-a picat bine.
Și o mică mostră, din melodia de final, dedicată lui Bogdan Șerban :).
***
Aminteam, undeva pe la început, de lansări de cărți. Pentru cei interesați, mă gândesc că e bine să precizez despre ce este vorba. În cadrul Festivalului Național de Improvizație, pe 26 octombrie, la Godot Cafe-Teatru, a avut loc un eveniment editorial special, și anume lansarea a două volume.
Primul, al cărui autor este Keith Johnstone, se numește Impro. Improvizația și Teatrul (publicată în 1979 de Methuen) și a fost tradus în peste 10 limbi – ediția în limba română este prefațată de regizorul Vlad Massaci. Keith Johnstone este supranumit „părintele improvizației”, este fondatorul Institutului Internațional de Teatru Sport și creatorul multor jocuri și tehnici de improvizație în teatru.
Cel de-al doilea este Improvizat. Scena văzută dinăuntru (publicată în 2004 de Heinemann), de Mick Napier, fondatorul Annoyance Theatre de la Chicago. Ediția în limba română este prefațată de regizorul Radu Dragomirescu și a apărut la Editura Tracus Arte. Această carte prezintă o abordare ireverențioasă a tehnicii de improvizație teatrală, un punct de vedere puternic și foarte practic asupra pașilor necesari pentru o improvizație de calitate.
Pentru mai multe informații, stați cu ochii pe !MPRO, nu veți regreta!
Credit foto (pentru imaginea principală și fotografiile care nu au logo Bookaholic): Radu Spiridon
