Recunosc, mă pasionează mai mult serialele decât filmele. Îmi place faptul că serialele îţi permit să devii mai implicat în acţiune, să urmăreşti evoluţia personajelor în detaliu, să devii şi tu, într-un fel, parte a universului creat. Există o mulţime de seriale care se inspiră din literatură (am scris deja despre Once Upon a Time, de exemplu – o reinterpretare modernă a basmelor copilăriei şi plasarea lor în contexte inedite), ingenios concepute, care dozează ideal suspansul şi stilul poetic. Pe lângă Once Upon a Time, mai sunt câteva seriale addictive, pe care le-aş recomanda bookaholicilor.

 

Castle

castle show

Ajuns deja la sezonul 7, Castle este un serial poliţist, mai degrabă comic decât de suspans. Ce aduce în plus faţă de zecile de seriale poliţiste deja existente – personajul principal nu este un poliţist sau un detectiv, ci un scriitor: Richard Castle, romancier de succes, care scrie romane poliţiste (iată, avem şi un mise en abyme), este victima unui copycat. Acesta comite crime după scenariul cărţilor sale şi evident că, iniţial, suspectul principal este chiar Castle: cine altcineva să execute în detaliu toate procedurile dacă nu chiar cel care le-a imagina? Dar adevărul iese repede la iveală – e clar din prima că nu e vorba despre el, aşa că nu trebuie spoiler alert – iar Castle (Nathan Fillon), mereu în căutare de subiecte noi, prinde gustul vieţii de poliţist şi, profitând de diferitele relaţii pe care le are, ajunge să lucreze, în calitate de consultant, chiar cu detectiva Kate Beckett (Stana Katic), cea care-i investigase cazul. Charisma dintre cei doi este clară de la început, dialogul musteşte de ironii şi mici înţepături, în timp ce rezolvă împreună cazuri peste cazuri: ea, cu viziunea ei ordonată şi matematică, el – cu imaginaţia debordantă pe care numai un scriitor poate să o aibă. Foarte bine construite şi personajele secundare: cei doi detectivi din echipă, Esposito (Jon Huertas) şi Ryan (Seamus Dever) au şi ei poveştile lor interesante, Martha Rodgers (Susan Sullvian) şi Alexis (Molly C. Quin), mama, respectiv fiica lui Castle, dau greutate laturii emoţionale, legate de viaţa de familie, şi aceasta explorată în serial, iar Roy Montgomery (Ruben Santiago-Hudson), căpitanul, omul ponderat şi înţelept, se dovedeşte a avea un rol mai important decât părea la început. Un serial plin de suspans, extrem de amuzant şi care reuşeşte ceva destul de dificil în peisajul serialelor poliţiste, care împânzesc canalele TV: să iasă din tipare. Şi să pună şi literatura într-un context nou.

 

 The Mentalistmentalist

Tot în categoria serialelor poliţiste este şi The Mentalist, şi el cu o viaţă îndelungată de şapte sezoane. Deşi nu atât de palpitant şi de inovator precum Castle, The Mentalist mi-a reţinut atenţia tot prin spargerea tiparului clasic al serialelor poliţiste introducând un personaj într-un fel outsider mediului criminalistic. Asemănător cu serialul Psych, The Mentalist aduce în centrul acţiunii un fals medium, Patrick Jane (Simon Backer), care, până să ajungă în vizorul unui criminal în serie care îi omoară familia, câştiga bani păcălindu-i pe oameni că reuşeşte să intre în contact cu sufletele celor dragi, care muriseră. Viaţa i se schimbă după ce „Red John”, aşa cum este denumit criminalul în serie pe care California Bureau of Investigations încearcă să-l prindă de ani întregi, îi ucide soţia şi fiica. Înzestrat,de fapt, cu un puternic simţ al observaţiei şi cu o inteligenţă care-i permite să facă rapid legăturile între evenimente (aşa cum este şi cazul personajului din Psych, ce-i drept fără încărcătura dramatică din The Mentalist), Patrick Jane profită de „darul” său pentru a rămâne în departamentul de poliţie şi a fi implicat îndeaproape în investigaţia pentru prinderea lui Red John. Ca şi în Castle, face echipă cu o detectivă, Teresa Lisbon (Robin Tunney), între ei existând mereu tachinări şi mici ironii, întotdeauna primând însă loialitatea. Treptat, Patrick îşi dă seama că Red John nu acţionează singur şi că există o întreagă comunitate, care, ca într-un cult, îl venerează pe acesta. Pentru a recunoaşte între ei, membrii grupului care-l adulează pe Red John au ca parolă „Tyger, tyger”, titlul unei poezii de William Blake. Nu este singura referinţă la Blake, în sezonul 3 se recită Cradle Song, o poezie ce transmite o stare de linişte şi, în acelaşi timp, avertizează asupra pericolelor nevăzute („O the cunning wiles that creep/ In thy little heart asleep!/ When thy little heart doth wake, /Then the dreadful night shall break”).

Odată ce începi să te uiţi la acest serial, o să continui să-l urmăreşti numai şi pentru a afla cine este Red John, nu neapărat pentru calitatea fiecărui caz în parte, ajuns, inevitabil, în plan secundar, în comparaţie cu misiunea principală. Şi dacă vei alege The Mentalist, nu uita să citeşti înainte poezia Tyger, tyger, o vei tot auzi pe parcursul serialului. Cine s-ar fi gândit că William Blake poate să ajungă într-un astfel de context?

Tyger Tyger, burning bright,/ In the forests of the night;/ What immortal hand or eye,/ Could frame thy fearful symmetry?

In what distant deeps or skies./ Burnt the fire of thine eyes?/On what wings dare he aspire?/ What the hand, dare seize the fire?

And what shoulder, & what art,/ Could twist the sinews of thy heart?/ And when thy heart began to beat,/ What dread hand? & what dread feet?

What the hammer? what the chain,/ In what furnace was thy brain?/ What the anvil? what dread grasp,/ Dare its deadly terrors clasp!

When the stars threw down their spears/ And water’d heaven with their tears:/ Did he smile his work to see?/ Did he who made the Lamb make thee?

Tyger Tyger burning bright,/ In the forests of the night:/ What immortal hand or eye,/Dare frame thy fearful symmetry?

Breaking Bad

 

BB

Unul dintre cele mai controversate seriale ale ultimilor ani este Breaking Bad (cinci sezoane, cotat cu 9,6 pe Imdb), pentru că are în centru un profesor de chimie, tranformat, aproape de pe o zi pe alta, în traficant de metamfetamină, descoperind că, datorită cunoştinţelor sale de chimie, este capabil să producă cel mai pur tip de metamfetamină. Ajuns în această lume prin intermediul lui Jesse (Aaron Paul), un fost elev, cu care se va şi asocia, Walter White (Bryan Cranston), care descoperă că are cancer la plămâni în fază terminală, se gândeşte să nu-şi lase familia neajutorată şi, ştiind că nu mai are nimic de pierdut, intră într-un concurs de împrejurări care-l transformă radical. Din profesorul cuminte, chiar şters, Walter devine unul dintre cei mai puternici oameni ai mediului interlop. Foarte interesantă este evoluţia sa, felul în care se transformă personajul său din sezonul 1 până în sezonul 5, aproape de nerecunoscut. Walter devine din erou antierou, în momentul în care se lasă orbit de puterea pe care o are asupra celorlalţi.

Depăşind cu mult scopul initial, Walter White vrea din ce în ce mai mult şi ajunge de multe ori în pericol real. Ideea de bază este reinventarea de sine şi, în acest sens, Walter White este ghidat, metaforic, de poezia lui Walt Whitman, pe care-l întâlnim, cu Leaves of Grass, pe tot parcursul serialului (deja se scriu articole despre această asociere). Având aceleaşi iniţiale cu ale poetului, Walter uneori reuşeşte să scape din încurcături, uneori dimpotrivă, să cadă în capcane. De pildă, Gale, partenerul lui Walter, lasă o dedicaţie pe caietul său de notiţe „To W.W. My Star, My Perfect Silence” – interpretare ce poate fi folosită în favoarea sa, datorită ambiguităţii implicate. Mai gravă este însă dedicaţia „To my other favorite W.W. It’s an honour working with you. Fondly G.B.”. Gale este pasionat de Walt Whitman, recitându-i lui Walter poezia When I heard the Learn’d Astronomer. Apoi, titlul unui episod din sezonul 5 – Gliding Over All face aluzie la un poem din Leaves of Grass, în care se poate citi, de fapt, o descriere a personajului:

Gliding o’er all, through all,
Through Nature, Time, and Space,
As a ship on the waters advancing,
The voyage of the soul—not life alone,
Death, many deaths I’ll sing.

 

La fel ca în The Mentalist, am fost surprinsă să văd în Breaking Bad atâtea aluzii poetice, atâtea recontextualizări ale poeziei. Cred că astfel de seriale au darul să ne reaproprie de poezie/literatură, să ne redeschidă curiozitatea şi, de ce nu, să ne facă să-i descoperim faţete noi.

 

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *