Dacă eşti scriitor aspirant, sigur vei găsi ceva pe placul tău pe Advice to Writers, o colecţie de sfaturi de la scriitori celebri. Sunt citate scurte despre aproape tot ce ţine de scris : de la stil până la cum să-ţi organizezi ziua de lucru, de la blocaje până la relaţia cu viitorul tău redactor. 🙂

Am tradus şi noi repede câteva:

Scrisul nu e ca pictura, unde adaugi. Nu ceea ce pui tu pe pânză vede cititorul. Scrisul seamănă mai mult cu sculptura, unde înlături, unde elimini, ca să scoţi lucrarea la lumină. Chiar şi paginile pe care le înlături rămân, într-un fel. (Elie Wiesel)

Toate problemele pe care le au cei care vor să scrie sunt probleme psihologice. Blocajele vin de obicei din teama de a fi judecat. Dacă-ţi imaginezi că lumea trage cu urechea, n-o să scrii niciodată un rând. De-asta e aşa de importantă intimitatea. Ar trebui să scrii primele pagini ca şi cum nu vor fi arătate nimănui, niciodată. (Erica Jong)

Cred că cel mai puternic sfat pentru un scriitor e următorul: încearcă să înveţi să inspiri profund, să simţi cu adevărat gustul mâncării atunci când mănânci, iar atunci când dormi, să dormi cu adevărat. Încearcă pe cât posibil să fii viu în adevăratul sens al cuvântului, cu toată puterea ; când râzi, să râzi din inimă, iar când eşti furios, să fii furios de-a binelea. Încearcă să fii viu. (William Saroyan)

Spor la scris!

redactor și traducător cărți, doctorand studii culturale și teoria imaginii, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. Adeline Holt

    Multumesc pentru timpul pe care l-ai petrecut traducand aceste citate. Sunt extraordinare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *