14274308_1141950972507621_1207747671_o

 

Deși are numai cincisprezece ani, vîrstă la care te entuziasmezi din te miri ce, Adela suferă crunt. Efectiv, zice ea. Pentru Adela, cuvîntul efectiv e ca viața. Și asta pentru că Dumnezeu a fost pricinos și nedrept. Ca orice fată de vîrsta ei, Adela se privește și se apreciază numai prin ochii băieților. Poa’ să fie proasta proastelor, tuta tutelor, dacă privirile lacome ale bărbătușilor o încolțesc și o dezbracă rînd pe rînd, lupta e pierdută. Adela nu știe că respectul de sine vine odată cu vîrsta. De aceea, ea se urăște la disperare. Nu se va privi vreodată cu dragoste. E convinsă de asta.

Să spunem, deci, ce o doare: Adela are sînii mici. Foarte mici. Doar dacă își bombează pieptul și își îndeasă vată-n sutien, mai poate doar pretinde că face cute la bluză. În fiecare dimineață și-i contemplă în oglindă. Le vorbește frumos, îi imploră: hai cu mama! Zadarnic! Oricum, are cincisprezece ani și știe că, singuri și nesiliți de nimeni, nu vor mai crește niciodată. Cuvîntul “niciodată” îi aduce lacrimi în ochi.

Ascunsă aici, sus, pînă își rezolvă mama și ăla problemele, și, colac peste pupăză, prizonieră a fratelui mai mic, Adela e gata de luptă. A strîns mărar din greu și a preparat o tinctură miraculoasă. Acum, ascunsă în pod, se dezbracă pînă la brîu și-și aplică, grijulie, compresele verzi. Mărarul face minuni, iar tinctura e suma sumelor. Apoi își ia o carte și citește. Ce altceva poți face, cînd ești singură pe lume? Citind, pînă și timpul trece mai repede. Senzația neplăcută dispare iute, pentru că Adela e o cititoare pasionată. Intră în carte ca în baie și se scufundă în spuma depărtărilor. Din cînd în cînd, se surprinde întrebînd cu voce tare dacă domnul Darcy s-a uitat vreodată la decolteul domnișoarei Elizabeth Bennet. Și dacă a avut ce vedea. În film s-a văzut, dar în film nu se pune, că era pe alese! Pentru că, se zice, englezoaicele sînt ca niște scînduri. Apoi își privește cataplasmele și simte, Doamne!, că minunea se îndeplinește. O mănîncă, o ustură, deci se întîmplă ceva! După două ore de reverie, se întoarce pe pămînt. Îndepărtează leacul și simte că moare în aceeași clipă. Sînii n-au crescut, dar o ustură rău și sînt verzi-violeți. Culoarea a intrat în piele, ca un tatuaj.

Din lac în puț. Se îmbracă, se încheie pînă la gît și fuge la baie. E disperată. Nu mai e de glumă. Se dezbracă din nou și se uită în oglindă. Lumina rece îi colorează sînii hidos. Dă cu săpun. Nimic. Dă cu mănușa aspră, de duș – simte că i se ia pielea. Verzeala nu cedează. Disperarea i se ridică-n gît. Încearcă cu leșie. Verzeala rezistă. Apă fierbinte – cît suportă. Rezultat, zero. Acei nefericiți mici cărora cu greu le spune sîni o dor, de parcă ar fi jupuiți. Începe să plîngă pe mutește, că, altfel, o aude bunică-sa, de alături, cu urechea pîlnie la perete, și o ia la întrebări. Îi trece, brusc, prin minte, gîndul izbăvitor al sinuciderii. Viața ei nu mai are niciun sens: e luzerița luzerițelor. Dar viziunea oripilantă cu ea însăși, vînătă, cu ochii holbați ieșiți din orbite, cu limba afară, pișată pe ea, și, mai ales, cu sînii verzi expuși mulțimii de gură-cască de la Medico-legal, o face să se scuture îngrozită. E fără scăpare. Fără scăpare. Ce viață de căcat!

Exact în clipa aia, intră în baie, val-vîrtej, fără să bată la ușă, obrăznicătura de frati-su. Degeaba își acoperă fata pieptuțul, nepoftitul o vede, rămîne o clipă cu ochii holbați și o zbughește pe ușă: “Adela are țîțele verzi! Adela are țîțele verzi!”, iar vocea lui răsună ca o trîmbiță. Maică-sa aude, taică-su aude, toată casa aude.

Pînă seara, tot cartierul află că tocilara Protopopeștilor e un monstru pervers.

Adela nu iese din casă o săptămînă, iar mama, care părea un monstru (și care chiar fusese un monstru, pînă în clipa aia), îi face rost de scutire de o săptămînă și stă cu ea și o mîngîie pe cap și-i turuie cîte-n lună și-n stele. Nefericirea Adelei e oarecum pansată, dar supurează din toate cicatricile. După o săptămînă, își ia inima-n dinți și se duce la școală. Toată lumea știe, pufnește și glumează. Adela înțelege, cu ultimele puteri, că agonia va fi lungă și dureroasă. E hotărîtă să reziste. O să strîngă din dinți. Nu mai e mult pînă în vară. Dă examen, intră la liceu, gata. O să se termine.

Însă singurătatea e grea. Nimeni nu vrea să-i acorde o șansă. Parcă nici grasa de Sorina, căreia îi căzuseră chiloții la chimie, n-a fost atît de ostracizată. Nici Cornel, cel pozat la weceu, cu o revistă porno în mîna stîngă, nu avusese parte de asemenea tratament. Adela află chiar acum, pe pielea ei, cum ard privirile celorlalți. Ah, sîni mici și nenorociți!

Se întoarce singurică și abătută și, tocmai pentru că e singură, simte că poate plînge în voie. Își scoate batista, cînd cineva o bate pe umăr. E Don Juanul școlii, Andrei, băiatul primarului. Arogantul de serviciu. Cel mai bogat copil din univers. Adela strînge din fălci. Doar că el nici nu rîde, nici nu pare arogant.

Îi spune simplu:

— Mi se pare mișto ce ai pățit – și pășește alături de ea, fără să se schimonosească, cum face la școală.

Adela tace, așteptîndu-se la ce e mai rău, dar nu se împotrivește. Nici o fată din lume nu l-ar goni pe Făt Frumos.

— Nu vrei să vorbești cu mine?, zice el după un minut de mers în gol și stînjeneală.

— Ba da. Dar ai să rîzi de mine și asta e insuportabil.

— Hai, mă… Să ai sînii verzi! Tu-ți dai seama că ești cea mai tare fată dintr-a lume? Mi-aș da viața să văd niște sîni verzi.

Adela se oprește, se uită lung la el și caută în gînd, cu viteza fulgerului, un loc ferit, neștiut de nimeni, unde băiatul cel frumos să-și dea efectiv viața pentru ea.

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *