Tag: haruki murakami

5 personaje de carte cu care aș lua masa de Paște

Paștele îl petrec tot timpul în familie. Mâncare bună, cadouri și multă liniște. Dacă ar fi, însă, să-mi imaginez un Paște atipic, aș invita la masă căteva personaje de carte extrem de diferite. Liniștea la care țin atât de mult s-ar duce, evident, pe apa sâmbetei, dar m-aș bucura, în schimb, de niște prezențe magnetice. Citeşte tot articolul


Ce e nou în lumea cărții din România: începe Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB 7)! & altele

Gaudeamus 2014 a trecut și a lăsat în urma lui recorduri, buzunare goale, teancuri de cărți pe noptiere și multe, multe, foarte multe noutăți editoriale - mai jos, vă prezint doar nouă dintre ele, cele pe care le consider musai de pus pe următoarele liste de lecturi sau de cadouri; printre ele, o carte pentru copii semnată de Patrick Modiano și una pentru adulți, un nou volum de-ale Adrianei Babeți, o altă delicatesă de la Editura Univers, de data aceasta scrisă de o braziliană, un Murakami și-un Barnes de toate frumusețea, ș.a.  Citeşte tot articolul

Destinații literare

Destinații literare – din H. Miller, H. Murakami, C.R. Zafon, M. Duenas

Să pornești în descoperirea unor destinații literare având în minte niște trasee relative din cărți preferate e o provocare destul de mare. Întâi de toate, pentru că aceste “trasee” nu au aproape nimic din cele obișnuite, gândite special pentru turistul nerăbdător să vadă cât mai mult într-un timp relativ scurt. În al doilea rând, vizitarea unor astfel de locuri poate fi destul de costisitoare. Destinațiile (reale) din cărți sunt, însă, niște obiective posibil de atins - spre deosebire de zeci și sute de alte detalii privind locuri, mâncăruri etc. (din cărțile de literatură fantastică, în special) pe care nu ai avea posibilitatea să le încerci decât, poate, într-o altă viață -, așa încât dorința de a ajunge la ele ar putea deveni cu atât mai arzătoare. Citeşte tot articolul

Despre lumea lui Haruki Murakami

Haruki Murakami este poate unul dintre cei mai îndrăgiţi romancieri din ultimii ani. Romanele sale propun o lume aflată la graniţa dintre realitate şi fantastic, o lume fascinantă, intrigantă. Vă propun un documentar de o oră despre această lume a lui Murakami, ale cărei secrete sunt vânate de producătorul şi prezentatorul BBC Alan Yentob. Citeşte tot articolul

Haruki Murakami, nu doar pentru ochi curioși ci și pentru urechi fine

Aminteam ceva mai demult (aici și aici) despre preferințele muzicale ale lui Haruki Murakami la care acesta face referire în aproape toate cărțile lui. Cei care cunosc romanele scriitorului japonez știu cât de des amintește de muzica clasică și muzica rock, de jazz și de folk, genuri muzicale care-i sunt pe plac și pe care le ascultă mai tot timpul, chiar și atunci când scrie (se pare că Murakami are acasă mai mult de șase mii de înregistrări). Citeşte tot articolul

Un thriller care te va ţine treaz – „Audiţia” de Ryū Murakami

Hotărât să se recăsătorească, la câţiva ani după moartea soţiei sale, un bărbat acceptă propunerea unui prieten să dea o audiţie pentru a putea cunoaşte cât mai multe femei şi a avea de unde alege. Straniu subiect, nu-i aşa? Ei bine, fiind marca Ryū Murakami, nu mai pare atât de straniu – ştim foarte bine cu ce teme provocatoare pot să vină literatura şi cinematografia japoneze (mai ales cinematografia!) şi, nu întâmplător, cartea lui Murakami a şi fost ecranizată cu succes de Takashi Miike, în 1999. Citeşte tot articolul

O zi de lucru din viața unor scriitoare: Susan Sontag, Joan Didion, Maya Angelou, Simone de Beauvoir

Orice cititor s-a întrebat, cred, la un moment dat, cum au fost scrise cărțile pe care le citesc, care a fost modalitatea de lucru a unui sciitor sau altul, cât timp dintr-o zi a fost dedicat scrierii acelor cărți?. Ritualurile de scris, am văzut, sunt extrem de diferite de la autor la autor – pentru a avea inspirație, Charles Bukowski se culca cu cât mai multe femei frumoase și bea bere ca pe apă, în timp ce Haruki Murakami lucrează întotdeauna după un program foarte strict, cu trezire la ora 4 dimineața. Dar cum scriu femeile? Care sunt tabieturile lor legate de scris? Vedem mai jos fragmente-mărturii din interviuri date, de-a lungul timpului, de patru scriitoare pentru “Paris Review”. Citeşte tot articolul


Murakami despre Murakami/Felii de autobiografie în cărțile lui

Îmi plac cărțile lui Haruki Murakami nu doar pentru mult apreciatul mixt de realism cu fantezie – despre care chiar și autorul vorbește, în “1Q84”, prin vocea unui personaj ce descrie un manuscris: “Povestea în sine este fantezie însă detaliile descriptive sunt incredibil de reale” - ci și pentru modul simplu și direct în care povestește despre lucruri firești și tabuuri și, nu în ultimul rând, despre sine. Citeşte tot articolul

Crăciunul din pagini de carte

Până mai acum câțiva ani, când am văzut “A Christmas Carol” – un desen animat 3D realizat de Disney după nuvela cu același nume a lui Charles Dickens, despre zgârcitul Ebenezer Scrooge și despre lecțiile pe care le primește în prag de bătrânețe - nu prea puteam asocia Crăciunul decât cu sentimentul de liniște, cu familia, bradul împobodit, sarmalele, țuica fiartă, vinul, colindele etc. Filmul ăsta mi-a (re)adus aminte că sărbătoarea Crăciunului nu pentru toți înseamnă ceea ce înseamnă pentru mine. Și asta din diverse motive: pentru că unii nu au șansa să se bucure de așa ceva (sărăcie, lipsa unei familii etc), pentru că unii nu cred că această sărbătoare este ceva special, pentru că pe alții ideea de bucurie la unison îi angoasează. Amintindu-mi de acest film, mi-am adus aminte și de copila din “Fetița cu Chibrituri”, a lui Hans Christian Andersen, pentru care Crăciunul nu a existat decât în pâlpâirea firavă a unui foc de chibrit. Mi-am adus aminte și de nuvela “A Christmas Carol”, a lui Charles Dickens, în care unele personaje sunt plictisite crunt de ideea de Crăciun iar altele fac să explodeze lumea cu bucuria pe care o simt în așteptarea acestei sărbători. Așa am ajuns să frunzăresc câteva din cărțile mele preferate în care se vorbește, în treacăt sau mai pe larg, cu patos sau la mișto, despre Crăciun. Citeşte tot articolul

Rănile realităţii, vindecate prin fantastic. Haruki Murakami, „Cronica păsării-arc”

Dintre romanele lui Haruki Murakami, Cronica păsării-arc (1994) reuşeşte cel mai bine să inducă o senzaţie de stranietate la toate nivelurile şi încă din primele pagini. Totul pare a fi de pe altă lume – o lume văzută parcă prin lentila distorsionantă a unui iluzionist –, cu alte reguli şi chiar cu alte legi fizice. În acest roman, nu se poate delimita lumea reală de cea ficţională, căci aşa-zisa realitate nici măcar nu mai are reprezentanţi, aşa cum se întâmplă totuşi în alte cărţi ale sale. În Cronica păsării-arc, toate personajele par a fi absorbite într-o dimensiune în care nimic nu este ceea ce pare şi din care o întoarcere nu este posibilă, căci nu există acel altundeva al „normalităţii”. Totul este supus imprevizibilului, iar personajele trebuie să se adapteze rapid evenimentelor ce le dau peste cap existenţa. Abia în IQ84, cel mai recent roman al său, Murakami va mai explora atât de îndrăzneţ şi de complex un tip de fantastic ce nu este nici realism magic, nici SF tehnicist, ci o scriitură în care oniricul şi fabulosul se întreţes pe un fundal al contemporaneităţii, ce pare că poate îngloba atât rutina, banalul, cât şi extraordinarul. Citeşte tot articolul

Titluri de cărţi inspirate din muzică

Mai des întâlnită este situaţia în care formaţiile şi cântăreţii se inspiră din literatură, dar există şi cazuri de scriitori care şi-au intitulat cărţile după titlul unei melodii sau după un vers. În lista aceasta, pe care sunteţi liberi să o completaţi, am identificat câteva exemple de acest gen. Citeşte tot articolul

Moarte şi eros, Beatles şi literatură – „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

Stilul lui Haruki Murakami îl recunoşti imediat prin cel puţin două note distincte: titluri ce trimit la o serie de melodii celebre (şi nu aici se opreşte influenţa muzicii în scrierile lui Murakami) şi abordarea unui tip inedit de fantastic, amplasat într-un spaţiu hipermodernizat şi totuşi fără să fie împins înspre o formă de SF rece, distopic, ci mai degrabă înspre unul... poetic, filosofic. În ultimele sale romane, mai ales în IQ84, a explorat din plin această direcţie a fantasticului, dar în câteva proze de la începutul carierei sale, descoperim un alt Murakami, care abordează un realism pe care nu îl vom mai întâlni apoi. Romanul care l-a consacrat, Pădurea norvegiană (1987), care a şi fost ecranizat în 2010, construieşte o poveste despre pierdere şi regăsire, despre cât de mult din trecut putem recupera şi despre alegerea noastră de a lăsa fantoma acestui trecut să creeze un viitor atât de incert, încât nici un reper nu mai este identificabil. Citeşte tot articolul