De curând, la Editura Cartea Românească a apărut volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, de Diana Geacăr. Despre scriitoare, Octavian Soviany scrie: „Capabilă să poetizeze pe mai multe registre, trecând cu nonşalanţă de la lirica de notaţie la lirica de viziune, posedând o admirabilă ştiinţă de a «tăia» versul care se încarcă astfel de potenţial energetic şi dramatism, astăzi Diana Geacăr pare să justifice entuziasmul cu care Adrian Urmanov îi saluta, în 2005, cartea de debut”.
Timp de mai bine de jumătate de secol, idealul teoriilor feministe a fost configurarea progresivă a unei perspective anti-establishment, care să poată mitralia prejudecățile legate de femeie, implementate în mentalul uman mai ales prin scrierile lui Lacan, Derrida sau Freud. Punctul de convergență al celor trei gânditori îl constituie privilegierea instanței masculine – a phallus-ului – în toate domeniile cunoașterii. Ceea ce a prezidat la instituirea unui sistem falocratic a fost viziunea asupra femeii, speculațiiile din jurul dorințelor ei și al intenționalităților ei pe baza construcției sale fizice și psihice. În studiul Feminism și filosofie. Perspective asupra diferenței și egalității, Moira Gatens observă că femeile „au fost definite nu atât în termenii unor calități pozitive pe care le-ar avea, ci mai degrabă în termenii calităților masculine care le lipsesc”. Inconștient, ea se asociază, la nivel ideatic, cu Luce Irigaray când aceasta, pornind de afirmația lui Freud, că „anatomia înseamnă destin” și, analizându-i teoria, remarcă: Citeşte tot articolul
Joi, 8 iunie, ora 18:30 la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu (Piața Universității) vă invităm la o oră de lectură performativă din volumul “Costumul nici nu contează” de Sylvia Plath. Atelierul se adresează mai ales copiilor, cu vârste cuprinse între 9-14 ani, dar și adulților iubitori de povești. Lectura este susținută de actrița Adriana Moca alături de invitatul special, elevul Andrei Dobrin, clasa a VI-a la școala generală nr. 80, din București. Citeşte tot articolul
Nu știu voi cum ați fost, dar eu aveam o adevărată obsesie în a nu scrie niciodată nimic pe vreuna dintre cărțile pe care le am în bibliotecă. Insistam cu ardoare și pe lângă prietenii cărora le împrumutam. Depuneam mare efort în ”instruirea” tuturor: să nu le murdărească, să nu le îndoaie colțurile etc. Știu, pentru unii dintre voi poate părea foarte, foarte ciudată atitudinea mea.
De ceva timp, m-am mai relaxat. Am început să fac adnotări pe cărți, să pun post it-uri, să subliniez pasaje care mă interesează. Și asta pentru că m-am împrietenit și mai mult cu ele, cred eu. Citeşte tot articolul
V-ați gândit vreodată la cum se naște o carte? Dacă ea a fost scrisă dintr-o suflare, fără a ști finalul de la început, sau scriitorul respectiv a trebuit să-și planifice fiecare mișcare?
Recunosc, pe mine mă preocupă foarte tare acest aspect. Și, după cum veți vedea mai jos, am găsit câteva exemple de scriitori care și-au notat desfășurarea cărților lor cu o acribie de invidiat - eu una nu aș avea răbdarea necesară să fac asta. Citeşte tot articolul
De câte ori, terminând o carte sau alta, plăcându-vă la nebunie, nu ați vrut să știți mai multe despre autorul ei? Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori și căutările au fost variate, nu m-am oprit la cine este și cum arată. Și pentru că aici, pe bookaholic, nu vrem să vedem scriitori pe piedestal, pătrundem cu nerușinare și curiozitate și în spațiul lor intim, de zi cu zi - dormitorul. Nu-mi spuneți că nu v-ați întrebat vreodată cum arăta dormitorul lui Marcel Proust, William Faulkner sau Sylvia Plath, că nu vă cred! Citeşte tot articolul
