Tag: Ana Barton

Anchetă: 5 scriitori români despre experiența protestului de pe 10 august

Protestul de pe 10 august a fost, poate, cel mai intens și variat de până acum. Am văzut oameni foarte diferiți aduși laolaltă de aceleași probleme sistemice ale statului, de piedicile puse luptei anti-corupție, de incompetența acestui guvern. Am văzut bucureșteni, oameni veniți de la mii de kilometri depărtare, plecați de foarte mulți ani din țară, oameni de 101 ani, oameni în scaun cu rotile, oameni tineri, corporatiști, bugetari, oameni veniți din toată țara, de la Satu-Mare, Oradea sau Timișoara, oameni din fieful lui Liviu Dragnea, părinți, copii, adolescenți, studenți, ingineri, IT-iști, muncitori, agricultori. Și, nu în ultimul rând, scriitori. Citeşte tot articolul


Interviu cu Ana Barton: „Am crescut într-o familie de mari creatori de gusturi”

Pe Ana Barton n-am întâlnit-o niciodată, nici măcar la telefon n-am vorbit, dar mi se pare că ne știm de-o viață. Am descoperit-o pe Facebook – iată că folosește și asta la ceva, până la urmă –, după aceea am început să-i citesc textele de pe blogul Inimă roșie cu lapte dulce, transformat ulterior în anabarton.ro și m-am îndrăgostit de scrisul ei viu, surprinzător, senzual, cu sinestezii uluitoare, cu ochii ei curioși, atenți, cu poezia tăioasă ori tandră, în funcție de stare sau de subiect. Citeşte tot articolul


„Wabi-Sabi“ sau frumusețea imperfecțiunii – lansarea unui nou roman de Francesc Miralles la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă joi, 12 iulie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38), la lansarea romanului Wabi-Sabi al bine-cunoscutului scriitor spaniol Francesc MirallesWabi-Sabi, roman de arheologie sentimentală care își transportă cititorii într-o Japonie senzuală, exotică, plină de contraste, este continuarea  bestsellerului Humanitas Fiction Iubire cu «i» mic.  La eveniment vor participa Tudora Șandru Mehedinți, traducătoarea romanului, Ana Barton, scriitoare și Nona Rapotan, editor coordonator, Bookhub.ro. În partea a doua a evenimentului, conceptul de wabi-sabi, care ilustrează frumusețea lucrurilor imperfecte și efemere, va fi evidențiat printr-un atelier japonez coordonat de Șerban Georgescu, directorul Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii. Citeşte tot articolul


„Casa de la Marginea Nopții“ de Catherine Banner – O emoționantă istorie a patru generații dintr-o familie italiană. (Booklist)

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 7 martie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Casa de la Marginea Nopții de Catherine Banner,  bestseller internațional tradus în peste douăzeci de limbi, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“ de publicații prestigioase din Marea Britanie, Canada și SUA. Scriitoarea britanică Catherine Banner va participa prin Skype la acest eveniment. Vor prezenta cartea Ana Barton, scriitoare, Cristina Stănciulescu, jurnalistă și Laura Câlțea, blogger cultural, iar moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu un microrecital de canțonete al studenților Dragan Najdoski (Macedonia), Cristina Fieraru, Cătălina Marina Barbu, Octavian Ene și Do Vu Lan Nhung (Vietnam) de la Universitatea Națională de Muzică București (prin amabilitatea prof.dr. Oana Sălișteanu). Citeşte tot articolul


Lansare de carte: „Dincolo de iarnă“ de Isabel Allende, o poveste despre solidaritate, iertare și puterea vindecătoare a dragostei într-un context extrem de actual

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 7 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Dincolo de iarnă de Isabel Allende, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Corneliei Rădulescu. La eveniment vor vorbi scriitoarea și jurnalista Ana Maria Caia, scriitoarea Ana Barton și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Seara va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul


Editura Herg Benet la Târgul de Carte Gaudeamus București 2017

Editura Herg Benet va participa între 22-26 noiembrie la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus București (Pavilionul Central RomExpo) cu un stand propriu (nivel 4.50, stand nr. 231, primul inel de la intrarea principală, pe culoarul Radio România). Vă așteptăm cu drag alături de autori, lansări de carte, noutățile cele mai fierbinți ale toamnei, colecții proaspete, o reducere generală de 20% pentru orice achiziție și multe surprize literare. Citeşte tot articolul


Sfîrșitul nopții la București

Vineri, 5 mai, ora 19.00, la Cărturești Verona, lansăm, citim și povestim așezat, alături de Ana Barton și Tiberiu Neacsu.

Din și despre Sfîrșitul nopții, votată de cititorii Bookaholic „cea mai bună carte din 2016”.


Lansare de carte: „Casa de lângă lac”, de Kate Morton

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă sâmbătă, 18 februarie, ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea volumului "Casa de lângă lac" un nou bestseller al îndrăgitei scriitoarei australiene Kate Morton, nominalizat în 2016 la Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. Vor vorbi despre carte scriitoarea Ana Barton, traducătoarea romanului, Sînziana Dragoş, criticul literar Dana Pîrvan şi jurnalistul cultural Nicolai Bogdan. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul


Marți, 13, seară cu pervaz

Marți, 13. O zi mai bună pentru o lansare chiar nu poate fi. Împreună cu Mihaela Dedeoglu și Lidia Bodea, vă aștept pe 13 decembrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru o poveste cu și pe pervaz.