Tag: anne bronte

Câțiva scriitori și pseudonimele lor

De ce unii dintre cei mai cunoscuți autori și-au reinventat propriul nume? Constrângerile sociale ale epocii în care au trăit, cerințele editorilor de care au depins, propria dorință de a-și semna cărțile cu alt nume decât cel inițial sunt printre cele mai întâlnite motive. Haideți să vedem câteva exemple! Citeşte tot articolul


9 guvernante din cărți

Guvernantele au reprezentat de-a lungul istoriei figuri importante în evoluţia femeii în societate. Înainte de Primul Razboi Mondial erau angajate de bază în familiile cu o anume condiţie materială, iar scopul lor, spre deosebire de dădace, era acela de a instrui copiii. Guvernantele populează din plin literatura secolului XIX, fiind, de altfel, personaje populare la momentul respectiv, ce au contribuit la emanciparea femeii. Surorile Bronte au fost printre primele care au descris condiţia guvernantelor la mijlocul secolului XIX, ele însele având experienţă în domeniu. Fiind mari fani ai lui Jane Eyre şi în copilărie visând la o Mary Poppins personală, am decis astăzi să facem o trecere în revistă a celor mai interesante guvernante din literatură. Citeşte tot articolul