Tag: arta grafica

The Fantastic Mr. Dahl, o expoziţie – omagiu

Galerie F este o galerie din Chicago care promovează artişti locali şi internaţionali de artă contemporană, accentul punându-se în special pe arta grafică. Pentru sărbătorirea unui an de la deschidere, în luna iulie a acestei veri, galeria a organizat o expoziţie spectacol la care au participat cu lucrările lor 18 renumiţi ilustratori, designeri şi realizatori de serigrafie europeni.

Cum totul s-a petrecut sub numele The Fantastic Mr. Dahl, este evident că subiectul posterelor a fost reprezentat de scrierile celebrului şi îndrăgitului romancier britanic Roald Dahl, autor de nuvele şi povestiri, dar şi scenarist de film şi televiziune. Citeşte tot articolul


Coperte și ilustrații realizate de JRR Tolkien

John Ronald Reuel Tolkien, binecunoscutul scriitor de romane fantasy, beneficiază și astăzi, după 40 de ani de la moartea sa, de o popularitate de poveste. Și, spun fanii lui din toată lumea, că merită. Dar câți dintre voi știu că Tolkien desena? Iar atunci când o făcea spunea că sunt doar niște mâzgălituri? Și, cum este mare lucru ca un om să fie înzestrat cu două talente, iar Tolkien este pe lista scurtă a scriitorilor-artiști faini, m-am gândit să vă arăt ce putea el să facă pe o foaie de hârtie cu pensula ori cu creionul. Citeşte tot articolul

Minunatele desene ale poetei Sylvia Plath și renunțarea la destinul artistic în favoarea celui literar

Numele Sylviei Plath trebuie să vă sune cunoscut, dacă nu pentru că ați citit ceea ce a scris (poezii sau romanul autobiografic ”Clopotul de sticlă”), atunci măcar din pricina filmului omonim sau al relației controversate cu poetul Ted Hughes. Destinul Sylviei s-a încheiat tragic și mult prea devreme. Deși majoritatea o cunoaștem ca scriitoare, astăzi vom încerca să o descoperim împreună ca artistă. V-am mai spus, la un moment dat, că Sylvia obișnuia să deseneze și să picteze, iar acum ceva timp vă dezvăluiam și câteva dintre operele grafice a trei mari scriitori, tot americani. Când citiți și vedeți desenele Sylviei, puteți avea ca soundtrack melodia lui Ryan Adams sau cea a băieților de la Manic Street Preachers de aici, ambele inspirate de poeta americană. Citeşte tot articolul

Despre arta grafică la Vonnegut, Bukowski și Kerouac

Sigur, cei trei scriitori din titlu vă spun multe pe partea de literatură. Nu cred să existe vreun bookaholic care să nu fi citit măcar o carte de-ale lui Kurt Vonnegut, Charles Bukowski sau Jack Kerouac - despre cele mai cunoscute dintre ele  v-am mai vorbit cu alte ocazii aici, aici, sau aici. Însă puțini dintre noi știam, până acum, că aceștia s-au exprimat nu numai prin scris, ci și prin desene de tot felul. Creativitatea lor nu pare să aibă limite, serios. De la schițe haioase, desene dubioase, obscure la autoportrete, triada de mai sus m-a surprins plăcut. Prin urmare, vă invit să-i (re)descoperim împreună într-o altă ipostază. Citeşte tot articolul