Moni Stănilă a publicat la sfârșitul anului 2017 un nou volum de poezie, „O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni”, la Editura Charmides. Poemele își poartă cititorul într-un spațiu protejat, unde sunt așteptați toți cei care pot să îl asimileze și-l pot dărui mai departe. „O punte plutitoare de lemn duce pe insulă./ Din patru părţi, se adună în centru ca un buchet/ luminos./ Pe acolo să vii.”
Pentru mine, invitatul superstar dintre poeții străini la poezia e la bistrița a fost, și în 2015, și anul acesta, Pablo García Casado, căruia i-a apărut vara aceasta o traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, la Charmides: Periferii, luând titlul volumului de debut al autorului. Și asta pentru poezia minimalistă, directă, cu care Casado vine și reușește să intre sub piele fără să fie nevoie să se folosească de comparații, metafore sau alte trucuri de seducție a cititorului. O poezie ce poate fi urmărită de-a lungul mai multor etape, astfel încât Marin a ales să lucreze la o antologie și nu la un volum omogen, Periferii adunând texte din patru cărți ale autorului: Las afueras (1997), El mapa de América (2001), Dinero (2007) și García (2015), care urmăresc un poet crescând, modificându-și stilul, temele, chiar tipul de poezie pe care îl scrie, dar care, în același timp, poartă un fir roșu, o constantă. Citeşte tot articolul
