Cum ar fi să te trezești într-o zi și să-ți dai seama că nu te mai recunoști, că habar n-ai ce vrei sau ce poți, să știi cu maximă luciditate că nu poți face ceea ce se așteaptă de la tine și că, de altfel, nici nu vrei? Să aflii că lumea în care trăiești este fondată numai pe minciuni, dintre care cea mai mare este viața? O viață care rănește la fiecare pas, care e menită să te dărâme în ciuda eforturilor pe care le faci de a i te sustrage, și care se termină, inevitabil, în moarte? Cum să mai poți dormi când devii conștient că totul este doar un drum de prost gust către final? Cam așa sună gândurile unui om bântuit de depresie. De unde vine depresia și cum se poate scăpa de ea? După cum aflăm din singurul roman al Sylviei Plath, Clopotul de sticlă, apărut la Editura Polirom, depresia este rezultatul miliardelor de dorințe sfărmate, de idealuri neîmpărtășite combinate cu o sensibilitate aparte și o indecizie amorțitoare. Este un clopot de sticlă care-ți înhață ființa în aeru-i irespirabil. Care, după ședințele de șocuri electrice, se ridică puțin, însă nu ajunge niciodată să nu te mai amenințe, ci stă mereu suspendat deasupra ființei care se luptă cu toate puterile să supraviețuiască. Citeşte tot articolul