Tag: clopotul de sticla

Sub clopotul de sticlă al depresiei – Sylvia Plath

Cum ar fi să te trezești într-o zi și să-ți dai seama că nu te mai recunoști, că habar n-ai ce vrei sau ce poți, să știi cu maximă luciditate că nu poți face ceea ce se așteaptă de la tine și că, de altfel, nici nu vrei? Să aflii că lumea în care trăiești este fondată numai pe minciuni, dintre care cea mai mare este viața? O viață care rănește la fiecare pas, care e menită să te dărâme în ciuda eforturilor pe care le faci de a i te sustrage, și care se termină, inevitabil, în moarte? Cum să mai poți dormi când devii conștient că totul este doar un drum de prost gust către final? Cam așa sună gândurile unui om bântuit de depresie. De unde vine depresia și cum se poate scăpa de ea? După cum aflăm din singurul roman al Sylviei Plath, Clopotul de sticlă, apărut la Editura Polirom, depresia este rezultatul miliardelor de dorințe sfărmate, de idealuri neîmpărtășite combinate cu o sensibilitate aparte și o indecizie amorțitoare. Este un clopot de sticlă care-ți înhață ființa în aeru-i irespirabil. Care, după ședințele de șocuri electrice, se ridică puțin, însă nu ajunge niciodată să nu te mai amenințe, ci stă mereu suspendat deasupra ființei care se luptă cu toate puterile să supraviețuiască. Citeşte tot articolul

Razna: nebuni și nu prea, în cărți

Atunci când toată lumea spune că ești nebun, cum știi că nu e invers? Că nu ești tu singurul întreg la cap într-o lume plină de indivizi cu o doagă lipsă? Și, până la urmă, cum știi că nu toți cei din jurul tău au momente când își pierd simțul realității? Și, de fapt, despre ce realitate e vorba? Problema cu nebunia în literatură este că, invariabil, îți demonstrează că toți avem câte o gaură metaforică de scurgere: dacă ai scos dopul, o să-ți vezi propria realitate scurgându-se în spirale, în timp ce restul lumii se bălăcește încă într-o cadă plină cu apă fierbinte. Citeşte tot articolul

Poveste despre cum nimeni nu s-a născut publicat

Gândește-te la cărțile tale preferate. Acum gândește-te la cele pe care le-ai studiat la școală și în fața cărora profa de română făcea repetate plecăciuni. Sau cărți ce astăzi sunt considerate stâlpi de rezistență pentru anumite genuri literare. La naiba, orice carte care îți place, dar nu e scrisă de tine :) N-ai zice că există niște muritori de rând din cauza cărora toate ar fi putut să moară liniștite în obscuritate, nu? Citeşte tot articolul