Mi-am pus capul pe pernă aseară cu greu, întristată de vestea morții lui Gabriel Garcia Marquez, la numai două zile după Nina Cassian. Când am aflat, am avut un impuls de a merge la bibliotecă și a scoate cărțile lui. Habar n-am de ce. Nu e de parcă aș fi demonstrat ceva cuiva. Poate a fost un impuls menit să mă convingă că, deși scriitorul columbian a murit, cărțile lui nu au dispărut odată cu el. Cred c-am adormit așa, gândindu-mă la Marquez, și, oricât de previzibil ar fi, m-am trezit gândindu-mă la el, venindu-mi în minte secvențe, pasaje pe care le-am iubit în cărțile lui - fac o mică paranteză: oare există un omagiu mai fain pentru un scriitor decât acesta, să monopolizeze gândurile unui om mic, necunoscut, de oriunde, la mult timp după ce i-a citit cărțile?  Citeşte tot articolul