Eram în liceu când un eseu pentru ora de franceză m-a pus pentru prima dată în situația de a scrie despre minciună. Și cum scrisul a presupus o limpezire și o asumare mai intensă decât simpla chibzuire în adâncul minții, episodul a rămas cumva prins de mine. Titlul în franceză nu era tocmai neutru, doza de „îndrumare” fiind considerabilă. Toutes les vérités ne sont pas bonnes à dire. Sugestia resimțită era destul de limpede: dacă spui mereu adevărul, provoci probleme. Unele minciuni sunt necesare. Sunt albe. Și, cumva, sugestia venea să confirme ceea ce fiecare dintre noi obișnuiește să facă deseori, în proporții și contexe diferite. Fie pentru a-și înlesni calea, fie pentru a le fi celor din jur mai bine. Egoism, ipocrizie, demagogie, diplomație, altruism, patologie – multe scuze și acuze ar fi de găsit în jurul minciunii. Citeşte tot articolul