„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul
La început de august, într-o joi, Iulian Tănase îi salută pe ascultătorii emisiunii „Guerilla de dimineață”. E 07:27 și tocmai s-a încheiat „Whiskey in The Jar”, de pe un album al formației Metallica, lansat în ’99. Din vorbă în vorbă, Mitoș Micleușanu – realizează împreună „Războiul sfârșitului săptămânii”, dar astăzi sunt pe baricade în locul altor colegi – îl întreabă: Citeşte tot articolul
Lucru de mînă, de Alice Popescu, este, cred eu, unul dintre cele mai bune volume de poezie apărute anul trecut.
Alice Popescu a debutat editorial în 2013 cu Sfoara de întins rufe, publicat la Editura Pandora M, în colecţia „Cercul poeţilor apăruţi”, coordonată de Svetlana Cârstean. Acum, aflată la cel de-al doilea volum, putem că recunoaștem un stil deja rodat al poetei Alice Popescu. Lucru de mînă este un volum laborios construit. Atât formal, cât și ideatic. Segmentat în trei părți, Extensii, suprapuneri, întreruperi, Tatapoeme şi Lucru de mînă, acest volum jonglează cu teme grave, așa cum sunt moartea, amintirea sau uitarea. Citeşte tot articolul
George-Ștefan Niță a debutat anul trecut cu volumul de poezie „Tata nu are cal”, Editura Tracus Arte. Volumul a fost desemnat câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a patra. Juriul a fost format din Al. Cistelecan (președinte al juriului), Caius Dobrescu, Radu Vancu, Romulus Bucur, Adrian Lăcătuş.
Pe Simona Antonescu am cunoscut-o acum câțiva ani, cu prilejul lansării la Bookfest a romanului ei de debut, Fotograful Curții Regale. Am fost impresionată să descopăr o scriitoare matură, cu un stil deja conturat, și – nu puțin lucru, în zilele noastre – o excelentă povestitoare. M-am întrebat, atunci, dacă e vorba de un caz de scriitor „de sertar”, care, perfecționist fiind, și-a tot amânat momentul debutului. Mai târziu, abia după ce au apărut pe piață și Darul lui Serafim (Cartea Românească, 2016), și Hanul lui Manuc (Polirom, 2017), am aflat că Simona Antonescu scrie - mai bine zis, și-a „dat voie” să scrie - de doar câțiva ani, deși i-a plăcut întotdeauna să inventeze povești, și o face foarte bine. Am reîntâlnit-o la Iași, la a V-a ediție FILIT de anul acesta, și am stat îndelung de vorbă despre scris, copilărie și, cel mai important, despre eroii cărora le-a dat viață în paginile cărților sale. Citeşte tot articolul
Străin printre străini, exilatul trăiește, după cum afirmă Vladimir Jankélévitch, o viață dublă, în așa fel încât „a doua lui viață, care a fost cândva prima, este ca supraimprimată pe grosolana viață banală și tumultoasă a acțiunii cotidiene” (1). Dubla existență a exilatului se configurează sub forma unui joc al prezenței și absenței. Odată plecat din țară, acesta este „în același timp aici și acolo, nici aici, nici acolo, prezent și absent, de două ori prezent și de două ori absent” (2). Mai mult, plecarea, dimpreună cu păstrarea în memorie a unui anumit timp și spațiu, reprezintă declicul nostalgiei, înțelegându-se prin aceasta, într-o primă instanță, „atașamentul de un spațiu familiar, un acasă (nostos) și suferința (algia) declanșată de ieșirea din acest spațiu” (3). Firul dedublării nu se oprește însă aici, nostalgia presupunând totodată o ramificare cronotopică: vorbim, pe de o parte, de un timp nostalgic, și, pe de altă parte, de un spațiu nostalgic. Ajungem astfel la dublarea binomului aici-acolo cu binomul prezent-trecut. Citeşte tot articolul
Sinceritatea e o monedă preţioasă de schimb. Valorează enorm, iar când o pierdem, făcând un schimb în defavoarea noastră, ne simţim de parcă am fi pierdut o avere. „Sinceritatea lui Jules Renard ţâşneşte aproape necontrolat, eul său are sensibilitatea unui jupuit de viu şi este într-adevăr haïssable în ochii celui care îl examinează”, scrie Modest Morariu în prefaţa Jurnalului scris de Jules Renard, autorul binecunoscutului Morcoveaţă. Citeşte tot articolul
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Olga Ștefan ne poartă în lumea canină și felină a trecutului și prezentului ei, ne povestește despre însemnătatea unui prieten și a alibiurilor pe care acesta ți le poate oferi, dar și despre cât de important e să adopți și să integrezi o altă ființă în viața ta.
Studiile arată că acei copii care citesc de plăcere au rezultate mai bune la toate materiile decât colegii lor care citesc mai rar sau chiar deloc, inclusiv la științele exacte. În schimb, copiii care rămân în urmă cu lectura din diverse motive au din ce în ce mai puține șanse să-i ajungă pe colegii lor cititori. Citeşte tot articolul
Mama mea a spus: Nu subestima niciodată efortul oamenilor/ de a formula adevăruri ușor de îndurat
Ajung din ce în ce mai greu la scriitorii și poeții contemporani nordici. Nu e timp, aș putea spune. Dar nu știu dacă este un motiv suficient de bun pentru a mă ”disculpa”. Cum bine știți, la recent încheiata ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, invitatul de onoare nu a fost o țară, ci un grup de țări: cel al țărilor nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia). Extrem de greu să cuprinzi atâta literatură, mai ales în numai cinci zile de târg. Citeşte tot articolul
