Tag: Florin Bican

Miercuri la Takla – a patra ediție

Există cărți despre care se vorbește doar când apar, timp de câteva săptămâni sau luni, și altele care ne obsedează multă vreme, la care revenim iar și iar. Dincolo de lansări oficiale, de bibliografii și topuri, de premii sau critici, vrem să vorbim despre aceste cărți care ne pun pe gânduri. În ultima miercuri din fiecare lună, Librăria Humanitas Kretzulescu și Centrul „Tudor Vianu” (www.ciscer.ro) al Universității din București vă invită la un club de lectură inedit: o discuție liberă despre cărți, la care vor participa autori, universitari, cititori pasionați, oameni „cu nume” și oameni „în căutarea unui nume”. Dacă lansările vă aduc în atenție noutățile editoriale, iar lecturile publice vă dau ocazia întâlnirii directe cu autorii, clubul nostru vă oferă o panoramă a gândurilor de după lectură. Citeşte tot articolul


Florin Bican: „Mârlanul e transnațional la fel cum corupția e transpartinică sau criminalitatea transfrontalieră”

În noiembrie 2016, a apărut o ediție revăzută și adăugită a volumului „Singur printre mârlani”, de Florin Bican, la Editura Art, pentru copiii de la 10 la 90 de ani. „Fagurele imens al poeziei lui Florin Bican are izvoare noi de miere pentru fiecare nou cititor și nouă generație sau cititorii consumă și o miere pe care și-o depun singuri în el? Nu știu de-mi voi răspunde. Știu că îl voi citi încă o dată și nu pentru ultima oară” - Vladimir Streinu.

Citeşte tot articolul


Cum iubim | lansare de carte

Joi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, vă invităm în Cafeneaua Cărturești Verona pentru o seară despre „Cum iubim” fiecare, cu scriitori, literatură, autografe, coloana sonoră a cărții, dans ș.a.m.d., cu ocazia lansării antologiei apărute la Editura Vellant. Citeşte tot articolul

Ludmila Ulițkaia, Mircea Cărtărescu și Jacques Le Rider deschid cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara

• Cea de a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM): 25-28 octombrie 2016• Inedit: conferințe internaționale găzduite de Universitatea de Vest și evenimente dedicate copiilor• „Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va desfășura sub semnul victoriei Timișoarei, capitală culturală europeană în 2021. E o victorie și pentru cei care organizăm Festivalul, fiindcă am reușit, și de data aceasta, să invităm la Timișoara nume sonore ale literaturii europene. Va fi o ediție în care vom împărtăși unii cu alții, ca niciodată până acum, bucuria de fi înăuntrul culturii.” (Robert Șerban, Președintele Festivalului) Citeşte tot articolul

2015 literar, un bilanț personal al cărților – Laura Câlțea

2015 mi s-a părut un an bun din punct de vedere al lecturilor și al aparițiilor editoriale. Nu am citit cât aș fi vrut (de altfel, nu știu dacă o să mi se pară vreodată că am citit destul), însă am reușit să citesc mai multe noutăți (mai ales ficțiune) și mai multă literatură română. Dacă ar fi să am vreo dorință („rezoluție” în noul jargon ronglez), pe lângă multele liste de lectură pe care deja mi le-am făcut, cred că ar fi să mai citesc din când în când și clasici. Și să citesc și să recitesc. Valul noutăților mătură totul în jur, toată lumea vorbește doar despre ultimele cărți apărute, fiecare carte e vedetă timp de câteva zile-o săptămână și apoi lasă locul altora. Citeşte tot articolul

Cărți de pus sub brad: Romane pentru copii și adolescenți

Săptămâna trecută am făcut o listă de cărți ilustrate pentru copii, numai bune de pus sub brad. Pentru că am urmărit cu interes noile apariții din acest segment editorial, am zis că n-ar strica un articol asemănător dedicat romanelor pentru copii (în engleză Middle Grade: pentru copiii de până la 12 ani) și adolescenți (Young Adult: 12-18 ani). Dacă cu romanele Young Adult ne-am obișnuit deja de câțiva ani, cele dedicate copiilor până în 12 ani au început să ia avânt abia de anul ăsta și, după cum mi se pare mie, ăsta e doar începutul. Ceea ce e foarte bine. De mult timp așteptam ca piața de carte pentru copii să o ajungă din urmă (ca bogăție și diversitate) pe cea pentru adulți. Și mă bucur că timpul ăsta a venit. Citeşte tot articolul

10 cărți pentru copii de pus lângă ghetuțe de Moș Nicolae

Am în biblioteca din birou rafturi speciale de cărți pentru copii în așteptare. Așa că, în mini-vacanța de 1 decembrie, am simțit nevoia să dau în mintea copiilor și, prin urmare, să mai citesc câteva (zeci de) cărți scrise pentru aceștia. Din tot ceea ce am citit, am întocmit o listă de 10 cărți pentru copii de pus lângă ghetuțe de Moș Nicolae, doar cărțile sunt cel mai fain cadou, nu-i așa? :) Bine, dacă nu vedeți listuța aceasta la timp, cred că volumașele de mai jos sunt numai bune de dat în dar de sărbători, în general.  Citeşte tot articolul

Lansare de carte: „Prietenii noștri imaginari”, volum inițiat și coordonat de Nadine Vlădescu

„De ce oare ne gândim automat la copilărie când vine vorba de prieteni imaginari? Pentru că ne despărţim inevitabil, ca adulţi, de naivitate, de puritate, de frecventarea liberă a închipuirii? Chiar toţi? Până şi scriitorii?Textele adunate aici de Nadine Vlădescu dau un răspuns mozaicat, semnat de treisprezece autori. Plus unul pe care însă n-o să-l găsiţi în sumar: întâmplarea. Doar geniul ei jucăuş, inventiv şi reparator poate face un întreg, parcă preexistent, dintr-un simplu Cuprins.Ce veţi afla din această nouă carte scrisă la mai multe mâini? Că poţi să te întrebi şi la 91 de ani dacă nu cumva eşti cealaltă, «imaginara»; că un copil poate trăi câteva zile în lumea proprie, dar poate şi rămâne acolo pentru totdeauna; că unii părinţi chiar îi văd pe prietenii închipuiţi ai copilului lor; că poţi fi certat de dublul tău ideal şi multe altele.Dacă citiţi, o să recăpătaţi pentru o vreme încântătoarea oglindă fermecată în care lucrurile se vedeau nu aşa cum sunt, ci cum ar trebui să fie. Şi o să vă gândiţi, vrând-nevrând, că gustul acesta al ireparabilului, pe care ni-l dă viaţa, e totuşi înţelept şi subtil. (Tania RADU)„De-a prietenii imaginari e o joacă foarte serioasă, ca literatura, ca scrisul. Și pentru că prietenii imaginari ai prietenilor mei imaginari sunt prietenii mei reali, vă urez bun venit în lumea acestei cărţi, vouă și tuturor prietenilor voștri, reali sau imaginari.“ (Nadine VLĂDESCU)Ana Dragu, Dan C. Mihăilescu, Iulian Tănase, Ioana Bot, Șerban Foarță, Robert Șerban, Elena Vlădăreanu, Emil Brumaru, Marin Mălaicu-Hondrari, Antoaneta Ralian, Nadine Vlădescu, Florin Bican, Monica Pillat 

Târgul Internaţional de Carte de învățătură GAUDEAMUS 2015 – detalii, evenimente, program


„Ferestre din Bucureşti şi poveştile lor” la Muzeul Municipiului București, cu Cătălin D. Constantin

O carte-obiect, recent apărută, e subiectul serii de joi, 19 noiembrie, la Muzeul Municipiului București. Cătălin D. Constantin, editorul cărții, a fotografiat ferestrele caselor vechi din București. Pentru fiecare fotografie de fereastră există în carte o poveste. Scriitori, istorici, arhitecți, actori, medici, antropologi, jurnaliști, personalități de profesii diferite au imaginat, pentru o fotografie pe care și-au ales-o, o poveste. Volumul e o invitație la o plimbare la pas prin București, cu ochii atent la detalii. La întânire vor participa o parte dintre autorii din carte. Citeşte tot articolul

Florin Bican la „Ce mai faci, scriitorule?”

Pe 16 iunie, de Bloomsday, ziua dedicată lui Joyce și peregrinărilor sale din Ulysse, ne întâlnim pe terasa Cărturești Verona cu un scriitor si traducător dintre cei mai calzi și mai umani, un om al cuvintelor cu așa un talent de povestitor încât le vorbește pe limba lor celor mici și mari, deopotrivă.Numele invitatului nostru din iunie este Florin Bican, cunoscut drept tălmăcitorul în limba română al lui Lewis Carroll (The Hunting of the Snark), T.S. Eliot (Old Possum’s Book of Practical Cats), Shel Silverstein (Where the Sidewalk Ends), Roald Dahl (Revolting Rhymes şi Rhyme Stew), al Juliei Donaldson (The Gruffalo şi Gruffalo’s Child), dar și al lui Gellu Naum înspre limba engleză (Cartea cu Apolodor şi poezii alese).Citeşte tot articolul

7 cărți noi pline de aventuri, pentru tine și copilul tău

Am început anul citind, printre altele, multă literatură (bună) pentru copii. Dintre lecturile mele, m-am gândit să vă recomand câteva, dacă aveți dispoziție să citiți cărți pentru copii, dacă nu mai știți ce volume să-i cumpărați celui mic sau dacă vreți să-i faceți cadou o carte drept mărțișor :). Le-am nedreptățit puțin scriind așa, în calup, despre ele, căci fiecare în parte ar merita o discuție mai pe larg, cu paragrafe lămuritoare, cu mai multe detalii de context (și nu numai). Însă și-așa, materialul e puțin lunguț, așa că n-am vrut să sar coarda și să vă rețin prea mult atenția. Citeşte tot articolul

Anchetă: Cum (să) citim? – Sfaturi de lectură de la doisprezece scriitori români

Am revenit cu o altă anchetă pe Bookaholic, ultima de pe acest an. Tocmai pentru că, pentru mulți dintre voi, vacanța sau concediul de iarnă a început, clipele acelea în care avem mult mai multă vreme de petrecut cu cărțile, ne-am gândit să dedicăm această anchetă lecturii. Să primim (sau nu, sau mai pe ocolite) sfaturi de lecturi de la o parte dintre scriitorii noștri români preferați. Așa că am adresat următoarea întrebare: „Cum (să) citim?”. Ne-au răspuns, cu amabilitate, entuziasm și texte minunate doisprezece scriitori: Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Adela GreceanuBogdan-Alexandru StănescuDaniela Zeca-Buzura, T.O. Bobe, Cristina Andrei, Florin Irimia, Miruna Vlada, Bogdan Munteanu, Corina Sabău și Jean-Lorin SterianCiteşte tot articolul