În acest eseu, pornind de la textul lui Michel Tournier Vineri sau limburile Pacificului, respectiv de la piesa de teatru a lui Gellu Naum Insula, voi încerca să identific mecanismele de conturare a unor lumi posibile. Astfel, demersul analitic va viza recunoașterea elementelor care determină crearea de lumi posibile.
Eseu de Emilia Merce Citeşte tot articolul
Întâlnirea cu profesorul Mihai Zamfir vine și definitivează un profil pe care cărțile lui îl promit ferm. Eleganța intelectuală, finețea argumentării nu sunt nici pe departe numai niște efecte de condei, ci aparțin personalității lui, simultan erudită și fermecătoare. Toate acestea au transformat interviul într-un dialog. Am preferat forma aceasta unei eventuale recenzii aride. Citeşte tot articolul
Există o satisfacţie aparte a lucrurilor muncite, exersate sau analizate îndelung. Ceea ce ni se dă de-a gata nu poate să egaleze vreodată bucuria pe care o simţim când vedem roadele muncii noastre. Cunoaştem etapele şi îi ştim pe de rost parcursul. Tocmai de aceea, uneori e bine să aştepţi timp îndelungat pentru o carte, oricât ţi-ar fi de dragă. Aşteptarea aceea măreşte bucuria întâlnirii, întocmai ca într-o poveste cu îndrăgostiţi. Alteori, surprizele vin din căutările noastre temeinice, titlurile trecute cândva pe o foaie uitată-ntr-un sertar îşi fac drum către noi şi reuşesc să ne iasă în cale. Citeşte tot articolul
Le Rouge et le Noir/ Roşu şi negru, romanul lui Stendhal, este, în primul rând, după cum anunţă şi subtitlul – Chronique du XIX siècle –, o nuanţată frescă socială şi istorică a secolului al XIX-lea. Sunt dezvăluite, de exemplu, amănunte mai puţin cunoscute despre Revoluţia din iulie 1830 – acţiunea romanului fiind plasată între 1826 şi 1831 – sau este vizată, critic şi ironic, diferenţa de mentalităţi dintre Paris şi provincie. Autorul, Stendhal – pseudonimul lui Henry Beyle –, nu era tocmai o fire lejeră, iar ca romancier nu a fost prea apreciat, deşi romanele sale – Roşu şi negru, Mănăstirea din Parma – s-au bucurat de un oarecare succes în epocă. Mai în glumă, mai în serios, spunea că va fi preţuit la adevărata lui valoare de-abia în 1935, adică la mai bine de o sută de ani de la apariţia romanului Roşu şi negru. Complexele lui Stendhal se vor reflecta, cu măsură, în textele sale. Inteligent, dar şi superficial – este cunoscută nestatornicia sa într-ale iubirii –, Stendhal nu va ezita să se victimizeze în postura unor personaje precum Julien Sorel. Romanele lui sunt, în fapt, autobiografii mascate. Nu întâmplător, în acelaşi timp cu romanele, scria şi la Viața lui Henry Brulard sau la Amintirile unui egoist – texte autobiografice.
