Tag: Grupul Editorial Trei

Cum poate fi înțeleasă și ameliorată durerea cronică în „Învață să îți controlezi durerea. Stă în puterea ta!”, la Editura Trei

Din cercetările sale medicale, dar și din propria experiență de gestionare a suferințelor fizice, dr. Caudill, specialist în terapia durerii, a creat un program eficient de 10 săptămâni, pentru toți cei se confruntă cu această problemă

În momentul în care mi-am început cariera în medicina durerii, nu mă așteptam să fiu afectată de durerea cronică, dar vârsta și genetica au conspirat la apariția acestui fenomen. După neîncrederea mea inițială („Cred că e o glumă”), frică (Oare este cancer?) și panică (Nu am timp de așa ceva!), ironia unui specialist în durere care are dureri cronice a devenit o sursă de umor și am continuat cercetarea, dar într-un mod diferit”, împărtășește dr. Margaret A. Caudill în prefața cărții sale „Învață să îți controlezi durerea. Stă în puterea ta!”. Citeşte tot articolul


Noutate editorială: „Manualul abilităţilor sociale superioare”, de Henrik Fexeus

Îţi vine greu să vorbeşti sincer despre emoţiile tale? Ţi se întâmplă să faci ceva ce ai fi preferat să nu faci, doar ca să nu dezamăgeşti pe cineva? Ţi se pare dificil să-i motivezi pe alţii?

Iată întrebări care te lasă neajutorat, faţă în faţă cu tine însuţi. În ciuda sutelor de prieteni pe care probabil că îi ai online, atunci când te afli faţă în faţă cu vreunul dintre ei, conversaţia se rezumă la un nivel superficial sau poate chiar se poticneşte. Şi de aici un sentiment de însingurare şi stinghereală, de lipsă de sens şi, în final, de neîncredere în ceilalţi. Pare-se că abilităţile noastre sociale, ale tuturor, se află în declin şi, paradoxal, relaţiile interumane apropiate sunt tocmai ingredientul magic al fericirii. Însă balanţa se poate înclina spre polul pozitiv, atunci când ne însuşim metodele potrivite de a face faţă provocărilor de acest tip. Citeşte tot articolul

Cum să-ți schimbi viața în doar 5 secunde

5 secunde. De atât spune Mel Robbins că e nevoie pentru a-ți schimba viața. Autoarea ne propune o soluție simplă – care dă și titlul bestellerului său, Regula de 5 secunde – pentru a combate acea tendința de a amâna anumite decizii și acțiuni, pe care o avem cu toții.

5 secunde pentru a-ți schimba viața? Ei bine da, e de părere Mel Robbins, care trece în revistă în volumul publicat în România la editura Lifestyle Publishing, experiențe personale care au condus-o la formularea acestei reguli simple și eficiente. „Ești pe cale să înveți un lucru remarcabil – durează doar cinci secunde ca să-ți schimbi viața”, spune Mel. „Sună ca o șmecherie, nu-i așa? Dar nu e. E știință.” Citeşte tot articolul


Noutate editorială TREI: „În atelierul de magie”, de dr. James R. Doty

Călătoria unui neurochirurg pentru a descoperi enigmele creierului și secretele inimii

BESTSELLER NEW YORK TIMES

Profesor la Facultatea de Neurochirurgie din cadrul Universității Stanford și director al Centrului de cercetări și educație în materie de compasiune și altruism, James R. Doty ne învață în volumul În atelierul de magie cum să ne atingem obiectivele înalte ale vieții prin valorificarea puterii creierului și a inimii. Citeşte tot articolul


Noutate editorială TREI: „Hygge. Arta daneză a fericirii”, de Marie Tourell Søderberg

Conceptul scandinav, pronunțat „hiu-gă”, face din Danemarca cea mai fericită țară de pe pământ. Fără să aibă un echivalent în română, acest cuvânt descrie un moment de fericire, căldură şi apropiere și îl întâlnim în lucrurile mărunte din viața noastră. Cu toții cunoaștem instinctiv acest sentiment de hygge. Îl trăim atunci când ne cuibărim în locul nostru preferat cu o carte de care ne lăsăm captivați sau când luăm masa împreună cu prietenii noștri. Dar nu toți știm cum să ne facem timp pentru asemenea momente. Citeşte tot articolul


În 2018, la 24 de ani de la înființare, Editura Trei finalizează de tradus și publicat integral opera lui Carl Gustav Jung, fiind printre puținele din lume cu acest demers

Prin publicarea cărții „Omul și simbolurile sale”, cea mai recentă apariție editorială semnată de Carl Gustav Jung, Editura Trei aduce în România ultimul volum scris de celebrul analist înainte de a muri. Valoarea cărții este cu atât mai mare cu cât este singura scrisă de Jung pentru publicul larg.

În plus, Trei va finaliza de publicat în acest an opera lui Jung și este printre puținele edituri din lume care traduce integral colecția psihologului elvețian ale cărui teorii au influențat nu numai domenii ca psihologia, psihiatria, filosofia, antropologia, literatura sau studiile religioase, ci și arta, teatrul, filmul și muzica. Citeşte tot articolul


Săptămâna PSI pentru părinți: 19-25 februarie 2018

Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur ? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău? Citeşte tot articolul


Noutate editorială: „Recuperare și renaștere”, de Baylissa Frederick

Încerci să renunți la antidepresive sau la somnifere? Ai întrerupt pastilele brusc și simptomele au apărut în forță? Vreunul din apropiații tăi se confruntă cu o astfel de situație? Dacă așa stau lucrurile, vei găsi în aceste pagini tot ce e nevoie să știi, de la modul specific de acțiune al antidepresivelor și tranchilizantelor, forme ale sevrajului, dietă, relația cu medicii și psihologii, până la tehnici de a face față și de a trece cu bine peste cele mai dificile momente. Ele sunt scrise nu numai din perspectiva profesionistului, ci și din aceea a propriei experiențe, autoarea traversând ea însăși un sevraj îndelungat în urma renunțării treptate la medicamente psihotrope. Citeşte tot articolul


Opt lucruri inutile de care ne pasă mult prea mult

„Sunteți atât de îngrijorați să nu care cumva să greșiți vreodată că deveniți îngrijorați pentru câte griji vă faceți. Sau vă simțiți atât de vinovați pentru orice greșeală că ajungeți să vă simțiți vinovați pentru câtă vină simțiți. Bun venit în perfidul cerc vicios.” Ei bine, iată o abordare pe care nu o întâlnești prea des în cărți motivaționale, dar pe care Mark Manson o expune clar în bestsellerul său, „Arta subtilă a nepăsării”, volum apărut la Lifestyle Publishing House, parte a Grupului Editorial Trei. Citeşte tot articolul


3 pași-cheie pentru a exersa „Arta subtilă a nepăsării”

Cum ar fi să te trezești într-o dimineață cu un urs panda costumat în supererou, care să îți trântească în față toate adevărurile despre tine, pe care nu ai fi pregătit să le auzi nici în ruptului capului? Buimac de somn, ai crede probabil că ai înnebunit, ai halucinații, muncești prea mult și ești epuizat. În plus, descoperi că nu poți scăpa de noul intrus din viața ta, care turuie întruna și face pe deșteptu` în casa ta înainte ca tu să îți fi băut cafeaua. Citeşte tot articolul


Lansarea volumului „OZN-uri deasupra României”, de Dan Farcaș

Editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, lansează volumul OZN-uri deasupra României scrisă de Dan D. Farcaș. Alături de autor, la evenimentul care va avea loc miercuri 6 decembrie 2017, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, se vor afla Dumitru Prunariu, cosmonaut, Alexandru Mironov, jurnalist de știință, și Gheorghe Cohal, director executiv ASFAN. Citeşte tot articolul


Celebrul scriitor sloven Evald Flisar vine la București

Cel mai important scriitor sloven al momentului se va afla joi, 16 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru lansarea romanului său, „Observatorul”. În această proză suprarealistă, Evald Flisar se joacă subtil cu cititorul, oferindu-i un amestec de thriller filosofic, poveste de dragoste şi roman polițist, totul străbătut de mari teme existențiale, cum ar fi iminența morții, curajul, singurătatea ființei umane.  Citeşte tot articolul