Tag: lansare

„Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit”, de Marius Oprea – fragment

„SF sau literatură confesivă? Talent uimitor, nedrămuit, de a imagina România peste 40 de ani sau o coborîre şovăielnică în sinele pierdut şi, apoi, regăsit? Pe de o parte: România, ţară ce devine imperiu, cucerind Germania, exportînd acolo «Tihna Trupească şi Liniştea Sufletească», ţară al cărei Imn Naţional este Somnoroase păsărele, compus de un copil, ţară care se apără de nori radioactivi cu Brîul Maicii Domnului, ţară în care Bucureştiul ajunge sediul Parlamentului European. Pe de altă parte: amintiri disparate şi înduioşătoare despre «ultimul arbore», «pasărea ploii», şarpele anguis fragilis, cîntecul guguştiucului care anunţă «iminenţa înălţării soarelui pe cer», nucul iubirii, drumul spre insula Amorgos, din arhipelagul grecesc. De fapt, o caldă poveste de iubire, marca Marius Oprea, născocitor de fapte viitoare şi înţelept tălmaci de semne ale prezentului. Iubire: pentru ţara sa, pe care – prin puterea prozei – o face să fie altfel, populată cu personaje ce ne par cunoscute, construite cu o suavă plăcere, cu o gingaşă ironie. Şi iubire pentru Cristina! Aflaţi în carte de ce, prin Cristina, Imperiul Român de Răsărit îşi pierde numele şi rînduielile.” (Ovidiu Şimonca) Citeşte tot articolul


Fanii scriitorului Haruki Murakami au stat noaptea la coadă pentru noua sa carte

Este un vis mai vechi de-al meu să văd bibliotecile şi librăriile pline ochi şi cu nişte cozi lungi la ghişeu. Să fiu nevoită să ocolesc o sută de oameni care aşteaptă cuminţi, toţi cu câte o carte, două, trei sau zece în braţe. Şi, chiar dacă singura dată când am văzut o astfel de coadă era la teatru şi afară ningea, iată că, în Japonia, fanii lui Haruki Murakami au stat noaptea la coadă pentru a se asigura că se numără printre primii care pun mâna pe un exemplar din noua carte a autorului. Citeşte tot articolul


Lansare seria „Am murit, din fericire”

La invitația Radio București, la Târgul de carte Gaudeamus, va fi lansată seria Am murit, din fericire, de Theo Anghel, formată din volumele: Întoarcerea, Chaos, Dincolo și, ultimul apărut, Purgatorio. Partenerii acestui eveniment sunt Radio București, din partea căruia va spune câteva cuvinte Cristina Toma, palarisme.ro, reprezentat de Simona Stoica și unul dintre cei mai dedicați bloggeri de literatură, Andreea Pandelea. Citeşte tot articolul

Dezbatere – lansare de carte „Republica de la Ploiești”

Cerefrea Villa Noël (Universitatea din Bucuresti - UNIBUC) vă invită joi, 30 iunie, ora 17.00, la dezbaterea-lansare a volumului Silviei Marton „ « Republica de la Ploiești» şi începuturile parlamentarismului în România “, apărut în colecţia „ Istorie. Societate şi Civilizaţie “ la Humanitas. La dezbatere participă, alături de autoare, Liviu PAPADIMA, Mircea VASILESCU, Alin CIUPALĂ și Catrinel POPA de la Universitatea din Bucureşti. Citeşte tot articolul

Premiul CriticAtac 2015 & Lansarea Antologiei CriticAtac

Premiul CriticAtac 2015Mara Mărginean - Ferestre spre furnalul roşu. Urbanism şi cotidian în Hunedoara şi Călan (1945-1968), Editura PoliromPrezentare şi dezbatere în prezenţa autoareiAl doilea eveniment al serii: lansarea Antologiei CriticAtac pe 2015: MiniRecenzii, Editura Tact24 martie, ora 19.00 Librăria Hecate, Str. Olari nr. 8

Hai la lansarea benzii desenate „Dincolo de orizont”!

Cum îți sună o călătorie pentru cucerirea orizontului în Colinele Transilvaniei?Colecția de benzi desenate “Dincolo de orizont” e o fereastră spre o lume de poveste cu peisaje arhaice și oameni ai locului care se îndeletnicesc în meserii frumoase pline de har.Fiecare număr îți va propune un traseu multicultural în cele mai frumoase și bine păstrate colțuri ale țării noastre. Citeşte tot articolul

Lansare și lectură: „Romanul” de Mika Waltari

Editura Polirom și Ambasada Finlandei la București vă invită la un eveniment dedicat maestrului absolut al romanului istoric și unuia dintre cei mai mari scriitori finlandezi: Mika Waltari.Miercuri, 2 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Elisabeta nr. 38), va fi lansat Romanul, ultima din seria marilor opere istorice ale autorului finlandez, care încheie trilogia din care mai fac parte Egipteanul și Etruscul. Citeşte tot articolul

Când ai citit ultima carte ai văzut și video-interviul din prefață?

Închipuiți-vă pentru o clipă că vă pregătiți să citiți Start with why a lui Simon Sinek dar înainte să începeți primul capitol, în loc de prefață, veți urmări în exclusivitate un self-interviu cu autorul unde v-ar povesti ce veți găsi în carte și la ce să fiți atent. Mai mult, în timpul lecturii, la finalul fiecărui capitol veți putea urmări studii de caz reale, video sau audio, legate de cele citite mai devreme. Iar la final veți putea să schimbați impresii și să puneți întrebări direct autorului!
Mă numesc Gabriel Voicescu și am creat ibooksquare pentru a încuraja consumul de cultură și educație în rândul tinerilor. Vă invit la conferința de lansare a aplicației unde veți fi martor la viitorul distribuției de conținut și unde veți afla cum puteți profita de acest nou canal de vânzare!

Vă aștept joi, 10 decembrie 2015, la ora 18:30, la Impact Hub Bucharest, strada Halelor nr. 5!