Tag: melodie

Part-time printre oameni #3

*** Când nu reuşesc să mă mobilizez, mă gândesc la bună-mea, care, la aproape 80 de ani, s-a înarmat cu un par cât toate zilele şi s-a suit în nuc să-l scuture. Când am ajuns noi acasă, era aproape în vârf. A dat o creangă la o parte şi ne-a făcut cu mâna. Zâmbea. O vreme ne-am milogit de ea să coboare. Apoi am făcut-o babă nebună şi inconştientă şi nu mai ştiu cum. Nu ne-a băgat în seamă, lovea parcă şi mai vârtos. Ce să fi făcut? Ne-am înarmat cu găleţi şi ne-am apucat să strângem nucile pe care le ţintea ea cu parul. În anul următor i-am ascuns scara. N-a mai vorbit cu noi câteva zile. Şedea împietrită pe bancă şi se uita la nuc. Abia când ne-a văzut pe toţi înarmaţi cu pari a zâmbit. După aia ne-a dat indicaţii. Citeşte tot articolul

Interviu cu Mike Ormsby: ”A scrie un roman se aseamănă cu a fi într-o trupă sau într-un club sportiv: ai nevoie de o echipă bună”

Mike Ormsby este un scriitor britanic, fost jurnalist BBC, trainer BBC World Service și muzician. În decembrie 2013 a publicat primul său roman, Child Witch Kinshasacare discută, prin intermediul ficțiunii, problema copiilor-vrăjitori din Kinshasa, Congo - în principal, prin ochii lui Frank Kean, un jurnalist care aterizează într-un loc ciudat, străin și încearcă să-i descopere ”secretele”, să înțeleagă o lume complet diferită (pentru sinopsis și fragmente din carte, intrați aici). În timp ce citeam acest roman, captivată, a apărut, la începutul lui martie, și volumul al doilea al seriei Child Witch, numit Child Witch London. Citeşte tot articolul