Tag: mircea horia simionescu

Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”

Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.

Eseu de Dana Tudor

Citeşte tot articolul


Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


Invitaţie la (re)lectură: Mircea Horia Simionescu, „Licitaţia. Pledoaria livrescului”

Maturitatea târzie a unor cărţi vine uneori prea devreme, ca un om îmbătrânit înainte de timpul său. Ceea ce ar trebui să nu fie încă împins pe raftul din spate se îndepărtează de alegerile cele mai la îndemână ale cititorului. Scriitorul, fără voie, e trecut nu doar într-un plan secund, ci într-un timp îndepărtat de unde, uneori, nu mai poate fi recuperat. Citeşte tot articolul

Despre cărți, cu Simona Tache: “Nu m-am dat deloc în vant după Jules Verne”

Pe Simona Tache e imposibil să n-o fi citit până acum, măcar accidental. Mai demult prin Cațavencu, acum în Cațavencii sau, cel mai simplu, pe blogul ei, Jurnalul roz de cazarmă, unde scrie cu umor despre tot felul de lucruri, de la cum e să fii șoferiță prin București până la capcanele pentru turiști din Florența. Noi am luat-o la întrebări despre cum, ce și când (mai) citește, și iată ce ne-a spus: Citeşte tot articolul