Transparența, primul roman semnat de Radu Vancu, este, pe cât de organic, pe atât de eteric. Faptul poate fi demonstrat pe mai multe căi, însă aleg să o fac într-o manieră ocolită: pornind de la poetul mistic San Juan de la Cruz, un caz atipic (și de aceea extraordinar) al literaturii renascentiste spaniole. Să luăm probabil cea mai cunoscută poezie a lui de la Cruz: Noche oscura (Noapte întunecată), care descrie, de fapt, uniunea mistică dintre suflet și Dumnezeu. La o expertiză atentă, putem vedea că scenografia e aceeași din Egloga a II-a a lui Garcilaso (contemporan al lui de la Cruz), însă aceea era o poezie despre dragostea profană a unui păstor, Albanio. Există un mediator între profanul Garcilaso și misticul de la Cruz: în 1575 apare un volum semnat de Sebastián de Córdoba, intitulat Obras de Boscán y Garcilaso trasladadas a materias cristianas y religiosas, adică niște versificări (puțin izbutite, ce-i drept) care căptușeau poezia de dragoste a lui Garcilaso într-un înveliș mistic. Așa se scrie, de fapt, Noche oscura, poem care resemantizează o poveste de dragoste în termenii misticii. Citeşte tot articolul
Tag: mircea ivanescu
Perspective feline, perspective canine – #7: Luminița Corneanu
De la Colț Alb al lui Jack London la Fram, ursul polar al lui Cezar Petrescu, de la Zdreanță al lui Tudor Arghezi la gâscanul Martin al Selmei Lagerlöf, scriitorii au întreținut de-a lungul timpului relații auctoriale dintre cele mai diverse cu lumea necuvântătoarelor. Limita dintre lumea umană și cea animală este deseori prea fină pentru a mai putea fi respectată, iar comportamentele se hibridizează creând personaje literare distincte. Am pornit această rubrică de la întrebările Cum arată universul domestic al scriitorilor, ce animale populează zi de zi bibliotecile lor, ce tipuri de tabieturi scriitoricești dezvoltă împreună? Ce împrumută și cum se influențează reciproc. Luminița Corneanu ne povestește despre lecțiile de apropiere și separare învățate de la Miți, despre pisicile cu caracter de care literatura abundă, și despre cât de des se personalizează cu amprente de lăbuțe foile scrise de ea.
SERILE SIBIULUI: Mircea Ivănescu. Poezia ca umanizare absolută
De găsit umanului un loc în lume – Radu Vancu, „Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu”
De ani buni, citesc literatură umărind căile prin care se poate salva ceea ce este profund omenesc în om, atentă mai ales la respirația vieții, în lipsa căreia și esteticul, și moralul își pierd din importanță, dacă nu cumva se anulează. Așa că titlul cărții publicate de Radu Vancu – Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu – nu avea cum să mă lase indiferentă. Pe urmele lui Ion Mureșan, Radu Vancu privește literatura ca pe un sistem imunitar, capabil să-l ajute pe om să supraviețuiască, să-l învețe pe om să fie uman. Citeşte tot articolul
Cărţile care îi plac pisicii mele sau ce preferă un cititor care toarce
În dialog cu Firmin sau cum a dispărut poezia de pe rafturi
Când lista de lecturi e jurnalul trăirilor noastre – 2015 în cărți, Mihaela Pascu
Mircea Ivănescu, poetul rafinat şi postmodern avant la lettre
Patru poezii pentru o zi cu zăpadă
Cinci poeme de toamnă
Despre fotografie şi literatură cu Ion Cucu
Ion Cucu este, poate, în prezent, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din domeniul literar, ceea ce nu surprinde. Prezenţa portretelor sale fotografice în reviste precum Luceafărul, unde a deţinut timp de mai bine de două decenii rubrica „O istorie a literaturii contemporane văzută de Ion Cucu”, sau România literară – colaborarea cu cea din urmă a început după 1990 – i-a asigurat o notorietate bine-meritată. Mii şi mii de fotografii – e vorba despre o arhivă de aproximativ 20.000 de imagini – stau mărturie în acest sens, fotografii ale unor poeţi sau prozatori români mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fotografii care ascund mii de istorii inedite. Citeşte tot articolul