Tag: Muzeul inocentei

Mândria de a iubi – „Muzeul inocenței”, de Orhan Pamuk

Muzeul inocenței e una dintre cele mai frumoase povești de iubire din literatură, pe rafturile din mintea mea așezându-se alături de cărți precum Laur al lui Evgheni Vodolazkin sau de Scrisorarul lui Mihail Șișkin, căci au în comun o anumită seninătate care străbate viziunea asupra iubirii. O iubire desăvărșită, care trece dincolo de timp, de nefericire și chiar de moarte. Măsura ei nu este cantitatea de fericire pe metru pătrat, ci felul în care transformă definitiv sufletul unei ființe umane, salvându-l de la rătăcire, de la dezechilibru, de la pierderea de sine. Citeşte tot articolul


Cum se recunoaște iubirea – „Scris pe trup”, de Jeanette Winterson

Scris pe trup, de Jeanette Winterson, e un roman al salvării sufletului prin iubirea care spulberă până și cel mai aprig cinism sau scepticism, dezvăluind niște adevăruri simple, fundamentale, inexistente însă în lipsa ei. Cartea e o meditație pe alocuri poetică și cu substrat filosofic asupra sensului iubirii și asupra adevărurilor ascunse în căptușeala senzualității. Amestec de frumusețe și de durere, de speranță și teamă, lipsită de patetisme ieftine, povestea explorează esența iubirii dincolo de prejudecăți, una dintre ideile cu valoare de laitmotiv fiind aceea a răului provocat de clișee. Citeşte tot articolul


muzeul inocentei istanbul

Muzeul Inocenței – pe urmele lui Kemal și Fusun în Istanbul sau despre obiectele reale ale unei ficțiuni

Am văzut Istanbulul cu Muzeul Inocenței al lui Pamuk în geantă și-n minte. Mă uitam și eu, odată cu Kemal, după fantoma lui Fusun pe malurile Bosforului, mergeam pe străzi și nu m-ar fi mirat să dau nas în nas cu unul dintre prietenii lui, poate cu Zaim (cel mai simpatic!) și, cum treceam zilnic pe lângă Hilton, mi-o imaginam pe Sibel cum merge acolo să-și pregătească petrecerea de logodnă. Muzeul Inocenței e o carte atât de vie încât îți intră-n vene, suferi sincer alături de Kemal, trăiești lentoarea așteptării lui cu tot sufletul, te îndrăgostești, fetișizezi obiectele ce poartă o poveste și ajungi să trăiești și tu, la fel ca el, într-un vis. Iar faptul că Orhan Pamuk a făcut un Muzeu al Inocenței real, unde mergi să vezi povestea spusă-n obiecte, duce cartea asta într-o zonă ambiguă, la limita dintre realitate și ficțiune, când chiar intri în adevărul ei volatil. Citeşte tot articolul

De la carte la Muzeul inocenței

Pentru că literatura nu este decât o altă formă de autocunoaștere și pentru că este mai legată de viațp decât pare la prima vedere, Orhan Pamuk a hotărât cu Muzeul inocenței să străbată drumul de la realitate la ficțiune și înapoi. Deși nu avea fondurile necesare în momentul în care a început să scrie Muzeul inocenței pentru a pune bazele muzeului care acum, după investirea sumei oferite de Academia Suedeză la câștigarea Premiului Nobel, există în Istanbul, Pamuk și-a construit, de la bun început, cartea ca pe un soi de catalog al muzeului. Citeşte tot articolul