Tag: pasarea maiastra

Lansarea volumului „Ivan Turbincă”, de Ion Creangă, cu desene de George Roşu

Miercuri, 9 decembrie, lansăm Ivan Turbincă de Ion Creangă, cu desene de George Roşu. Vă aşteptăm la Cărtureşti Carusel, de la 18:00 să povestim cu George Roşu şi Simona Radu Răuță, coordonatoarea colecţiei "Pasărea Măiastră", despre basme, desene şi umor. După o viață petrecută în armata rusă, Ivan Turbincă pleacă în lume cu două ruble în buzunar și cu vreme berechet de umblat în lung și-n lat. Dar pentru că aceasta nu este povestea unui pensionar obișnuit, pregătiți-vă pentru nopți petrecute în case bântuite și petreceri date în mijlocul Iadului, pentru discuții aprinse și negocieri strânse cu Dumnezeu și Sfântul Petru, cu Moartea însăși sau cu Scaraoschi și ceata lui de draci. După aproape 140 de ani de la apariția în „Convorbiri Literare“, a sosit timpul ca basmul lui Ivan Turbincă să revină în librării cu ilustrații noi, pe măsura umorului lui Creangă. George Roșu – care trăiește și desenează sub observația atentă a pisicii sale, Suzuka – a scos din turbinca-i de artist zeci de ilustrații care dau poveștii un plus de ironie și o aduc mai aproape de cititorii de azi.

Interviu cu Maria Surducan: „Basmul este făcut să fie repovestit mereu”

Maria Surducan este ilustrator de carte, autor de bandă desenată şi grafic designer. A terminat facultatea, dar și masterul, la Universitatea de Artă şi Design de la Cluj. A ilustrat, printre altele, Pentru ce mergem la operă?, de Tiberiu Soare, volum publicat de Fundația Calea Victoriei, și Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu, tipărită de Editura Vellant. Prima ei carte, scrisă și ilustrată, a fost David și puiul de întuneric (Editura Benefica, 2012). Cea de-a doua, pretextul pentru întâlnirea noastră și interviul de față, se numește Prâslea cel voinic și merele de aur și a fost reeditată de curând de Editura VellantCiteşte tot articolul

Ciubi Pisica Pătrată

Interviu Ciubi – Pisica Pătrată: “Mi-am satisfăcut dorința avută în copilărie de a ilustra Greuceanu”

L-am cunoscut pe Ciubi în urmă cu vreo cinci ani, cu ocazia unei expoziții pe care o avea la galeria Mora din București și care consta în desene al căror personaj central era pisica. Abia atunci am aflat care era legătura dintre acest grafician și “pisica pătrată” – unul dintre cele mai cunoscute personaje ale lui (care-și duce viața pe bucăți de hârtie, pe ziduri, cuburi de beton, garduri din București și alte orașe românești) dar și pseudonimul cu care Ciubi (Alexandru Ciubotariu) mai este cunoscut de către cei avizați -. Citeşte tot articolul