Tag: poveste

Viziuni colorate – „Și se făcu întuneric”, de Ciprian Măceșaru

Și se făcu întuneric, de Ciprian Măceșaru, este o colecție de opt proze scurte, exemplar scrise, în care fiecare text în parte reușește să atingă un punct nevralgic al lumii de azi.

Volumul se deschide cu un text despre defazări, pierderi de tempo și sincope conjugale. În Delay, acești timpi lipsă nu-i anulează personajului numai plăcerea de a nu anticipa scorurile la meciurile din campionatul de fotbal (televizorul lui Gherasim, veciunul de la etaj, este cu câteva secunde mai rapid), dar pune și punct căsniciei sale – în favoarea aceluiași Gherasim. Citeşte tot articolul


„Păienjenel”, de Patrick McGrath: Metamorfoza reloaded sau despre patologie

Întunericul e mai intrigant decât lumina, un degenerat – mai interesant decât un ins așa-zis normal –, o crimă – mai ofertantă ficţional decât o zi cenușie în care nu se întâmplă nimic. Iată premisa de la care porneşte prozatorul britanic Patrick McGrath, şi nu e singurul. Autor de adevărate studii de patologie, mai curând decât de thrillere psihologice, McGrath e etichetat şi ca fiind un scriitor de „gothic fiction”, fapt care-i asigură și un considerabil succes de piață. E limpede că prozatorului care trăiește între Londra și New York îi plac adrenalina și teroarea sublime ascunse în cotloanele cele mai întunecate ale minții omenești, dovadă că romanele sale – dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, The Grotesque (1989), Spider (1990), Asylum (1996) și Martha Peak: a Novel of the Revolution (2000) – ating teme puternice, dificile, de la afecțiuni psihiatrice și homosexualitate reprimată, la crime stranii și relații adulterine. În mod surprinzător, singurul său titlu tradus în românește până acum e Spider (1990), adică Păienjenel, la Editura Art, în 2007, și de atunci se pare că rafinatul stil gotic-calofil al prozatorului britanic nu și-a mai găsit cititori la noi. Citeşte tot articolul


„Frământările unui pisoi salvat” – Lansare de carte la București

„Frământările unui pisoi salvat” este o carte inspirată din realitate. Personaje sunt trei pisoi cărora părinții autoarei le-au salvat viața. Frații Ilie și Grigore au fost găsiți primii în albia unui pârâu, iar la distanță de 3 ani, Bumbi, cel care va deveni și personajul principal. Povestea începe la puțin timp după ce el a fost adus în casă. Dacă în prima parte, acțiunea se concentrează pe relația dintre pisoi, pe felul în care cei maturi îl adoptă și-l învață pisicisme, în partea a doua, Bumbi și aventura sa în pădure devin subiectul central. Experiența trăită aici îi va dezvălui o realitate și o lume mult mai mari dincolo de gardul curții și îi va marca existența. „Frământările unui pisoi salvat” este o carte cu două chipuri: pentru copii o istorie cu pisici, plină de tâlcuri, pentru adulți, povestea unor îndoieli și căutări personale.


György Dragomán: „Relația mea cu limba română a devenit cumva alta, după ce mi s-au tradus cărțile în limba română” (interviu)

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul


Sergiu Negulici și Ioana Nicoară despre „Splendida Moarte Accident”: „Relația între animație și poezie a existat întotdeauna”

Splendida Moarte Accident e un scurtmetraj de animație superb, unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut eu în ultima vreme. Original din punct de vedere al tehnicii folosite, al scenariului și regiei, emoționează, suscită și ridică o sumedenie de întrebări, totul în doar cincisprezece minute. Dacă nu mi-ar fi teamă că e prea uzat termenul sau că poate suna prea emfatic, i-aș spune operă de artă. Orișicum, vă îndemn să mergeți să-l vedeți mâine, 8 februarie, de la ora 19:00, la Galeria Annart, acolo unde va fi vernisarea expoziției dedicate construcției, atât ca poveste, cât și compoziție vizuală (detalii aici - expoziția și filmul pot fi văzute și pe 9 și 10 februarie, în același loc, între orele 11:00-19:00). Nu de alta, dar are toate elementele necesare pentru a-i fi pe plac unui bookaholic: poveste faină, anticariat, scrisoare (de dragoste), dadaism, poeți și poezie, hârtie, cuvinte ș.a.m.d. Citeşte tot articolul


Cărți pentru copii: Metoda revoluționară de adormit copiii a lui Carl-Johan Forssén Ehrlin

Cărțile de citit seara, înainte de culcare, sunt deosebit de importante pentru părinți și copii. De multe ori, cei mici dezvoltă adevărate dependențe, iar amintirile pe care le au mai târziu cu aventurile și personajele din cărțile citite seara sunt dintre cele mai dragi. În ultimii ani, oferta editorială din care părinții și copiii pot alege a devenit tot mai vastă și mai diversă și în limba română, ceea ce e un lucru foarte bun. Și, lângă poveștile clasice, se remarcă o nouă metodă, „revoluționară”, de adormire a copiilor, o metodă ce se bazează pe puterea sugestiei și a repetiției. Citeşte tot articolul


Iluziile libertăţii. „Ruta subterană”, de Colson Whitehead, un roman între Nord şi Sud, între bine şi rău

Nu se va putea scrie niciodată suficient de mult despre sclavie. Întotdeauna, oricât de multe rafturi s-ar umple, vor mai exista goluri de neumplut, răni de neatins, pe care niciun titlu nu le va putea scoate în întregime la lumină şi nici nu le va putea alina vreodată. Au însă rolul lor de nelipsit toate operele care pun degetul pe rănile care nu se vor închide niciodată. Istoria, ilustrată de condeiele unora dintre cei mai talentaţi scriitori, se supune fără să crâcnească. Realitatea sclaviei e de netăgăduit, iar noi nu avem voie să uităm. Citeşte tot articolul


Lumea lui Marios Ramos

Buletin de știri

Un pui de lup își dorește să fie oaie, pentru că observase că oile pot zbura. Când lupii mai mari râd de el – cine a mai pomenit lup să vrea să fie oaie? –, le răspunde: „Normal că nu înțelegeți, nu prea vă duce capul” și nici vorbă să se descurajeze: își pune lână peste blană, se amestecă printre oile din turmă, încearcă să pască iarbă. Și reușește ce-și pusese în minte: un vultur îl ia în gheare și zboară cu el în înaltul cerului. Citeşte tot articolul


Simona Antonescu: „Mi se părea atât de frumos subiectul vieții lui Manuc încât eram convinsă că altcineva îl va descoperi înainte să prind eu suficientă putere ca să-l scriu”

Pe Simona Antonescu am cunoscut-o acum câțiva ani, cu prilejul lansării la Bookfest a romanului ei de debut, Fotograful Curții Regale. Am fost impresionată să descopăr o scriitoare matură, cu un stil deja conturat, și – nu puțin lucru, în zilele noastre – o excelentă povestitoare. M-am întrebat, atunci, dacă e vorba de un caz de scriitor „de sertar”, care, perfecționist fiind, și-a tot amânat momentul debutului. Mai târziu, abia după ce au apărut pe piață și Darul lui Serafim (Cartea Românească, 2016), și Hanul lui Manuc (Polirom, 2017), am aflat că Simona Antonescu scrie - mai bine zis, și-a „dat voie” să scrie - de doar câțiva ani, deși i-a plăcut întotdeauna să inventeze povești, și o face foarte bine. Am reîntâlnit-o la Iași, la a V-a ediție FILIT de anul acesta, și am stat îndelung de vorbă despre scris, copilărie și, cel mai important, despre eroii cărora le-a dat viață în paginile cărților sale. Citeşte tot articolul


„Crăciunul”, de Mihail Aldașin, o capodoperă vizuală și cinematografică

Cartea „Crăciunul” de Mihail Aldașin, tradusă de criticul de artă Vladimir Bulat, se află la intersecția fermecată dintre album de artă, regal cinematografic și istorisire cu tâlc. Nașterea lui Hristos este povestită in extenso, respectând textul evanghelic, dar adăugând multe amănunte narative care ajută cititorul să recreeze atmosfera acelor zile. Povestea este spusă simplu, fără solemnitate, cu inocența unui copil pentru care minunea este o parte firească a lumii. Ilustrațiile sunt naive și fragile, amintind de stilul marelui animator rus Yuri Norstein, și au aerul fermecat al unei altei lumi, în care cele nevăzute își dau mâna cu cele văzute. Citeşte tot articolul


BOOKerini – Târg de carte pentru copii

BOOKerini este primul festival de carte din România dedicat exclusiv cărții pentru copii. Pe durata a 3 zile (6-8 octombrie), la Cărturești Verona, aducem în centrul atenției literatura pentru copii și creăm o platformă creativă și de discuții cu autorii, ilustratorii, editorii, precum și operatorii culturali și educaționali. Urmărim promovarea calității în literatura pentru copii și, în special, încurajarea producției artistice autohtone. Citeşte tot articolul