Tot auzisem de The Goldfich, Sticletele Donnei Tartt, care a creat mult buzz în special în SUA, mai ales după ce a câștigat Pulitzerul în 2014 și, cum
Simona Kessler mi-a povestit de ea cu atâta entuziasm, mi-am cumpărat-o pe Kindle, deși aflasem că urmează să fie tradusă anul acesta la Litera. Cred că dacă o aveam în format print mă speriam. Aproape 800 de pagini! :) Așa, electronic, fără "greutate", habar n-am avut la ce mă înham și nici n-am știut că n-o să mă dezlipesc de Kindle, telefon și computer (cred că dacă mergea aplicația de Amazon pe frigider citeam și acolo) trei zile. Pentru că da, e
genul ăla de carte care nu te lasă să dormi, să mănânci, care te prinde complet și pe care o înfuleci cu pasiune, în ciuda unor pasaje care-ți cam stau în gât sau a unei senzații de preaplin, fără siguranța că e foarte sănătos ce tocmai ai consumat, apoi. Să explic.
Citeşte tot articolul