Tag: recomandari de lectura

Bibliotecă de scriitor – Vlad Zografi: „Nicoară Potcoavă mi-a întunecat un an din copilărie”

Pe Vlad Zografi l-am ascultat la diferite evenimente literare, unde mi-a făcut de fiecare dată o impresie puternică prin felul său de a vorbi. La Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB), ediția a 9-a, venisem pregătită să îl invit la rubrica Bibliotecă de scriitor, dar, până să trec la fapte, l-am auzit declarând în fața publicului că nu îi plac fotografiile. Parcă îmi citise gândurile. M-am dezumflat și am renunțat să-l mai abordez, însă peste câteva luni mi-am luat inima în dinți și i-am scris un e-mail, pe trei sferturi convinsă că voi fi refuzată. Ca pentru a mă surprinde din nou, Vlad Zografi mi-a acceptat invitația. Citeşte tot articolul


10 cărți de citit în aprilie 2017

Lista de cărți pentru aprilie este diversă și provocatoare. Foarte multe cărți scrise de autori români, scriitori și scriitoare deopotrivă, dar și romane străine și cărți de eseuri, care mai de care mai surprinzătoare și incitante. De la cărți ușurele de relaxare și de vacanță, până la cărți profunde, menite să ne pună pe gânduri, am alcătuit o listă de cărți de citit în aprilie, în care sper să găsiți și ceva care să vă placă. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Adina Popescu: „Mi-e dor de biblioteca părinților și de sentimentul de siguranță pe care mi-l transmitea”

Prima mea întâlnire cu scriitoarea Adina Popescu a fost în paginile cărții sale semi-autobiografice, Povestiri de pe Calea Moșilor, unde m-a încântat prin stilul ei natural și plin de umor. Despre Adina mai știam că este jurnalistă la Dilema Veche, iar la întâlnirea noastră pentru rubrica Bibliotecă de scriitor am aflat că a regizat și două filme documentare - Copiii Uraniului și Anul dragonului - și că este coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, unde copiii creativi pot publica texte și cronici de carte. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Alexandra Rusu: „Pentru mine, cititul n-a fost niciodată o pasiune”

Pe Alexandra Rusu am cunoscut-o mai întâi în rolul de co-fondator al site-ului Booktopia.ro, iar recent și în cel de scriitoare, după ce a debutat cu romanul Cartea năsoaselor, o poveste neobișnuită care se adresează atât copiilor, cât și adulților. Odată cu întâlnirea noastră pentru rubrica „Bibliotecă de scriitor”, am cunoscut-o pe Alexandra Rusu și în postura de cititoare, designer și cartograf al teritoriilor mereu în schimbare din biblioteca personală. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Ciprian Măceșaru: „Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

Pe Ciprian Măceșaru a trebuit să îl „curtez” un pic până mi-a acceptat invitația de a participa la rubrica „Bibliotecă de scriitor”. În cele din urmă, reținerile s-au risipit după ce ne-am întâlnit întâmplător într-un anticariat din Centrul Vechi, unde am stat de vorbă despre cărțile preferate. Și uite-așa am ajuns acasă la Ciprian, unde am dat peste o bibliotecă imensă, cu mii de volume puse pe două rânduri, pentru că deja nu mai este loc pentru tot ce s-a adunat de-a lungul timpului. Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Bogdan-Alexandru Stănescu: „Vânez anticariatele așa cum alții caută cele mai bune cârciumi”

Despre Bogdan-Alexandru Stănescu, căruia mulți îi spun, simplu, BAS, știam că este un foarte bun editor, care, de unsprezece ani, are în grijă una dintre cele mai cunoscute și apreciate colecții de literatură universală din România, „Biblioteca Polirom”. Abia după ce am stat de vorbă pentru rubrica Bibliotecă de scriitor mi-am dat seama că am în față o adevărată enciclopedie în materie de literatură, căci Bogdan-Alexandru Stănescu cunoaște o mulțime de lucruri și ar putea să povestească la nesfârșit despre tot felul de cărți mai puțin cunoscute și mici ciudățenii ascunse pe zecile de rafturi răspândite prin casă. Citeşte tot articolul

Bibliotecă de scriitor – Vasile Ernu: „Nu fetișizez cartea ca obiect. Mă interesează povestea, ideea”

Pe Vasile Ernu l-am văzut mereu de la distanță - îl recunoșteam imediat datorită kipei purtate pe cap, care îi dădea un aer ușor străin și oarecum inabordabil -, dar iată că, în cele din urmă, l-am întâlnit și am stat de vorbă pentru rubrica Bibliotecă de scriitor. Mă gândeam că poate voi fi expediată rapid, după câteva răspunsuri laconice, însă Vasile Ernu s-a dovedit un interlocutor deschis și prietenos, care mi-a răspuns pe îndelete la întrebările despre biblioteca personală. Citeşte tot articolul

Lista lui Henry Miller – 100 de cărți care l-au influențat

Citesc o carte care mă fascinează pur și simplu, mă rupe de tot ce se întâmplă afară, prin presă, de urgențele cotidiene și de întâlniri cu prietenii (chiar acum, când scriu, am întârziat deja la o astfel de întâlnire). Cum deschid Kindle-ul, cum mă trage înăuntru Henry Miller și mă absoarbe cu totul. Da, este o carte scrisă de el, se numește The books in my life (publicată, în original, în 1952) - n-a fost încă tradusă în limba română, n-am idee de ce, e minunată - și este, evident, despre cărțile pe care le-a citit. Dedică volumul acesta, într-un mod cu totul neașteptat, unui bibliotecar de la Universitatea California din Los Angeles, Lawrence Clark Powell - de altfel, are niște pasaje savuroase despre biblioteci și zilele sale de lecturi de acolo. Citeşte tot articolul

Patti Smith și cărțile ei favorite

Ne-am îndrăgostit și mai tare de Patti Smith odată cu Pe când eram doar niște puști (Polirom, 2014, cronica noastră aici), așa că acum, de fiecare dată când dăm în lecturile noastre zilnice peste alte și alte informații cu privire la poeta și precursoarea punk-rock-ului, citim cuminți și dăm mai departe între noi. Cu ceva timp în urmă, de exemplu, vă recomandam să vizionați documentarul Dream Of Life, care o avea în centrul său pe Patti Smith din păcate, dacă n-ați făcut-o atunci, acum nu mai este posibil, a fost scos de pe YouTube.  Citeşte tot articolul

Cele mai frumoase cărți de dragoste

Un top al celor mai frumoase cărți despre iubire cred că ar întruchipa o culme a subiectivității în materie de lecturi. Mie nu mi-a fost ușor să aleg cele mai frumoase cărți despre iubire pe care le-am citit până acum și, de altfel, nici nu am reușit să fac un top. Le-am aranjat frumos pe coloane, le-am împărțit în Fiction și Non-Fiction și vi le împărtășesc și vouă. Citeşte tot articolul

13 cărți pentru vineri 13

Că tot s-a potrivit o zi de vineri 13 am zis că e nimerită o discuție despre cărți înfricoșătoare (thriller, horror, mystery sau, de ce nu?, distopii), însoțită de câteva recomandări. Nu știu alții cum sunt, dar eu fac parte dintre cei care, dacă văd un film de groază sau citesc o carte de Stephen King, aprind becurile din toată casa când se duc noaptea la toaletă. Asta e… îmi place să citesc, dar adevărul e că mor de frică dup-aia. Citeşte tot articolul

Ce cărți să citim în timpul Campionatului Mondial de Fotbal

Încep cu o mărturisire: nu sunt microbistă. Nu atingeți încă, vă rog, butonașul cu X din colțul paginii :). Mă uitam foarte mult în copilărie la meciurile de fotbal, mai ales la cele în care juca echipa națională a României. Și asta pentru că toată lumea o făcea, nu exista altceva în program. Mi-aduc aminte că eram foarte atașată de Gică Popescu, Hagi, Lăcătuș și alții, ale căror nume nu le mai știu - aveam o fotografie A4 cu ei pe dulapul din bucătărie și mă lăudam, la vremea respectivă, tuturor rudelor sau prietenilor care ne treceau pragul că-i știam pe toți jucătorii din imagine. La ceva timp după aceea, din diferite motive, m-am depărtat și n-am mai urmărit meciuri de fotbal (mă interesau alte sporturi). Însă, cumva, fotbalul mi-a rămas în minte ca un sport frumos care apropie oamenii.   Citeşte tot articolul

7 cărți noi de citit în mini-vacanța de 1 mai

Nu știu ce planuri aveți voi, dar cele patru zile de 1 mai (hai că aveți liber vineri, nu? Sper!) sunt numai bune de recuperat lecturi restante și de descoperit titluri noi. Am făcut o listă scurtă cu câteva cărți noi de citit, numai bune de luat cu voi în bagajul de mini-vacanță, fie că plecați în Vamă (o să fie aglomerat, serios, mai bine în Deltă undeva), la munte, cu cortul pe coclauri sau la țară la bunici.  Citeşte tot articolul

Recomandări de lectură (III) de la Donald Barthelme și Zadie Smith, împreună cu topuri realizate de scriitori

Mini-seria de recomandări de lectură de la scriitori poate continua la nesfârșit, căci mare este grădina informației în ziua de astăzi :). Totuși, vă propun să aruncăm un ultim ochi pe alte două liste (ale lui Donald Barthelme și Zadie Smith) și să facem un inventar: ce am citit și ce ne atrage să citim? Care listă vi s-a părut mai completă sau mai interesantă dintre cele 6 prezentate de-a lungul timpului? Pentru cei care rămân până la sfârșitul articolului (știu, puteți să trișați), am să vă spun despre un sondaj fain care i-a scos la înaintare pe 125 de autori celebri și i-a pus să voteze cele mai mari cărți din toate timpurile (bine, scroll down dacă nu vă puteți abține :) ). Citeşte tot articolul

Recomandări de lectură de la scriitori (I) – Ernest Hemingway despre ce să citim

V-am mai spus și cu alte ocazii, ne plac tare mult listele - chiar dacă, de cele mai multe ori, ne abatem de la ele și ne avântăm în lecturi de tot soiul. De aceea, am pregătit pentru voi o mini-serie de materiale despre listele de lectură ale unor autori cunoscuți. Am fost curioasă ce cărți cred scriitorii că trebuie citite musai și am căutat. Unele dintre acestea sunt recomandate pentru cei care vor să devină scriitori și sunt la început, altele sunt bibliografii pentru cursuri. Însă toate sunt interesante și, recunosc, pe multe dintre ele nu am apucat să le citesc - iar de altele nici n-am auzit până acum (rușinos, știu). Citeşte tot articolul