Tag: scris

György Dragomán: „Relația mea cu limba română a devenit cumva alta, după ce mi s-au tradus cărțile în limba română” (interviu)

Niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit să-i cunosc pe autorii cărților care m-au dat gata. Mi-a fost teamă, de fiecare dată, că întâlnirea pe viu o să fie o dezamăgire, și de multe ori chiar a fost. Regele alb (Polirom, 2008) și, mai apoi, Rugul (Polirom, 2015) au fost două dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultimii ani, și am găsit ecouri din literatura lui György Dragomán și în atmosfera prozei sud-americane, dar și în cărțile Hertei Müller, bunăoară. Însă întâlnirea cu prozatorul maghiar născut în Târgu Mureș, cu siguranță una dintre vocile marcante ale literaturii europene actuale, petrecută toamna trecută la Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri de la Iași (ediția a V-a, 2017), a fost cu adevărat specială. Dialogul nostru – despre scris și traduceri, despre cărțile lui, dar și cărțile altora, despre singurătatea care îți deschide o întreagă lume – a fost mai mult decât fermecător. M-a odihnit cu adevărat, ca o discuție despre literatură între prieteni, și m-am gândit că, până la urmă, între autorul viu și cel de hârtie nu e chiar așa o prăpastie de netrecut. Citeşte tot articolul


Pentru Jodi Picoult, o carte este exact ca un copil: se „naște” o dată la nouă luni

Mici lucruri mărețe, apărut la Editura Trei în colecția Fiction Connection este considerat cel mai important roman al lui Jodi Picoult. Scrisă cu empatie, inteligență și candoare, Mici lucruri mărețe este o carte despre rasism, privilegii, prejudecăți, dreptate și compasiune. Picoult nu trage concluzii, dar îi provoacă pe cititorii săi la introspecție și analiză, invitându-i la un exercițiu de sinceritate asupra propriilor convingeri. Citeşte tot articolul


Anchetă: 9 autori despre relația dintre fotografie și scris

Împânzit în egală măsură cu imagini și texte, spațiul exterior în care se derulează existența noastră de zi cu zi are un rol elementar în formarea și modelarea sensibilității umane, dar și în procesul creator. Fiind poate cea mai dinamică și mai promptă componentă a universului nostru perceptiv, întrucât gândim și (re)acționăm în acord cu stimulii pe care îi primim din realitatea imediată, vizualul poate fi considerat un important declanșator de literatură și artă, catalizând imaginația și emoțiile oamenilor. Astfel, toate formele de manifestare ale acestora, fie că vorbim de scris, pictură, sculptură, muzică, dans, performance sau oricare altă expresie artistică, au legătură cu ceea ce vedem și decodificăm prin actul privirii. Citeşte tot articolul


Gastro-literare: Ștefania Mihalache – „Eu sunt un aliaj imposibil între gourmand și gourmet”

De ce mâncare, o sa vă întrebați. Pentru că toată lumea mănâncă, inclusiv personajele din literatura pe care o citim. Chiar și cititorii, oricât de diferiți și de capricioși ar fi ei. Chiar și - sacrilegiu! - autorii acestei literaturi care ne umple, zi de zi, viețile cu tot felul de emoții, care mai de care mai colorat-intense. Avea Brillat-Savarin o butadă de la care putem porni această călătorie în bucătăriile și în palatele (da, și gustative ale) unor scriitori care au zis DA acestei aventuri: animalele mânâncă, omul se hrănește. Așadar, mâncatul e o artă (chiar dacă abia ultimele decenii au transormat-o dintr-o Cenușăreasă într-o prințesă, acceptată inclusiv în mediile elitiste și chiar academice), iar moravurile culinare sunt, în mod limpede, un foarte puternic indicator sociocultural. Scriitorii au fost dintotdeauna preocupați de mâncare și au făcut din ea nu doar un detaliu de scenografie romanescă, important și savuros, fără îndoială. Uneori, o masă ori un fel de mâncare a dat cheia unei intrigi, a salvat un personaj sau, trist, l-a ucis. Tot la masă, eroii și-au cunoscut iubitele sau călăii, s-au declanșat războaie și s-au semnat tratate de pace sau contracte prenupțiale. Citeşte tot articolul


Simona Antonescu: „Mi se părea atât de frumos subiectul vieții lui Manuc încât eram convinsă că altcineva îl va descoperi înainte să prind eu suficientă putere ca să-l scriu”

Pe Simona Antonescu am cunoscut-o acum câțiva ani, cu prilejul lansării la Bookfest a romanului ei de debut, Fotograful Curții Regale. Am fost impresionată să descopăr o scriitoare matură, cu un stil deja conturat, și – nu puțin lucru, în zilele noastre – o excelentă povestitoare. M-am întrebat, atunci, dacă e vorba de un caz de scriitor „de sertar”, care, perfecționist fiind, și-a tot amânat momentul debutului. Mai târziu, abia după ce au apărut pe piață și Darul lui Serafim (Cartea Românească, 2016), și Hanul lui Manuc (Polirom, 2017), am aflat că Simona Antonescu scrie - mai bine zis, și-a „dat voie” să scrie - de doar câțiva ani, deși i-a plăcut întotdeauna să inventeze povești, și o face foarte bine. Am reîntâlnit-o la Iași, la a V-a ediție FILIT de anul acesta, și am stat îndelung de vorbă despre scris, copilărie și, cel mai important, despre eroii cărora le-a dat viață în paginile cărților sale. Citeşte tot articolul


Jeff Lindsay: „I-am lăsat loc lui Dexter să se întoarcă, dacă va vrea” (interviu)

Creatorul faimosului criminal în serie Dexter, Jeff Lindsay, a fost unul dintre invitații celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). A urcat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” duminică, 8 octombrie, în cadrul Serilor FILIT, într-un eveniment moderat de Vlad Tăușance. Publicul l-a îndrăgit imediat, căci Lindsay e tipul de scriitor american performer, care a înțeles că (și) industria editorială e o afacere, că autorul trebuie să contribuie activ la promovarea scrierilor sale, iar cititorii trebuie seduși cu toate armele pe care le ai în dotare - în cazul său, e vorba despre prezență de spirit, spontaneitate, onestitate, povești atipice, și, presărat peste toate, un umor nebun. Citeşte tot articolul


Fractal. Club literar – ediţie pilot

Miercuri, 4 octombrie 2017, ora 19.00, în Green Hours, va avea loc ediția pilot „Fractal. Club literar”. Se va discuta cu invitaţii: Simona Popescu și Petr Borkovec (Cehia), despre literatură, cărţi şi despre cum poate un scriitor să se împartă între scris şi meseria pe care şi-a ales-o în viaţa de zi cu zi. Evenimentul va fi moderat de Andrei Zbîrnea. Traducerea din și în cehă va fi asigurată de Mircea Dan Duță. Citeşte tot articolul


Când dragostea e mai presus de ură: „Nu veți avea ura mea”, de Antoine Leiris

După știrile de aseară, în care am aflat de atacul terorist de la Barcelona, mi-am amintit, din nou, de o carte fabuloasă pe care am citit-o toamna trecută și despre care, cu urgențele cotidiene, nu am apucat să scriu până acum: Nu veți avea ura mea, de Antoine Leiris. Un volum inedit de non-ficțiune, o carte care te dezechilibrează și reechilibrează, o altfel de pledoarie pentru iubire, una sfâșietoare, dar frumoasă, copleșitoare, dar necesară, dureroasă, dar plină de speranță. O carte ce se cere citită, mai ales în vremurile pe care le trăim (din 2016 și până în ianuarie 2017, de pildă, au fost mai bine de zece atentate numai în Europa). Citeşte tot articolul


10 sfaturi despre scris de la Haruki Murakami (din „Meseria de romancier”)

M-am reîndrăgostit de Haruki Murakami prin Meseria de romancier. Chiar dacă nu am fost întotdeauna de aceeași părere cu el de-a lungul celor 12 eseuri din acest volum, admirația pentru stilul său franc, pentru curajul de a se raporta la sine și la propriile scrieri lucid, fără menajamente și fără ocolișuri, pentru subiectivitatea fățișă, a fost necontenită. E o provocare și un privilegiu, cred, să intri în lumea lui Murakami. Îți deschide ușa și te lasă să privești înăuntrul procesului său creativ, minții sale, vieții sale. Nu ai cum să te plictisești citindu-l, fie că ești sau nu fan Murakami, fie că i-ai citit ficțiunea ori ba.  Citeşte tot articolul


Susan Sontag

Susan Sontag a lăsat în urmă importante lecţii despre iubire

Despre cărţi ar trebui să scriem cu iubire, iar alteori scriem despre iubirea din cărţi. Nu ar trebui să existe bariere ale modului în care înţelegem o carte, iar noile idei care se strecoară adesea dintre rândurile unor pagini pe care le citim pentru prima oară n-ar trebui să ne descurajeze doar pentru că nimeni altcineva nu le-a mai pronunţat vreodată. N-am fi avut-o pe Susan Sontag, nu i-am fi moştenit jurnalele şi romanele, eseurile şi concluziile, nu i-am fi citit criticile la adresa generaţiei din care a făcut parte. Susan Sontag a fost şi rămâne un om care nu s-a temut să-şi facă auzite opiniile, un om care şi-a construit, prin scris, un discurs solid asupra vieţii, asupra artei şi asupra literaturii. Citeşte tot articolul

Cum l-a ajutat experiența de jurnalist pe Rudyard Kipling, autorul „Cărții Junglei”, să devină scriitor

Știați că Rudyard Kipling, autorul atât de cunoscutei Cartea Junglei, a scris, înainte de a se apuca de proză, zeci de texte de jurnalism? Nu avea mai mult de 16 ani, când, proaspăt întors în India natală din Londra - unde fusese trimis pentru studii și unde nu a petrecut o copilărie tocmai fericită, din pricina familiei adoptive care-l disprețuia -, Kipling s-a angajat ca reporter la ziarul Civil and Military Gazette. Citeşte tot articolul


Cele mai neobișnuite studiouri de scriitor. Șase ateliere cu design inedit

Cu siguranță, ori de câte ori ne gândim la locul de scris al unui autor, la biroul unui scriitor, la camera preferată în care acesta are parte de cea mai mare liniște, avem în minte o imagine pitorească și care nu se îndepărtează foarte mult de spațiile de lucru pe care ne-am obișnuit să le considerăm deja tradiționale. De data aceasta însă, atelierele pe care vi le propun nu au nimic de-a face cu amenajarea care ne este atât de familiară. Citeşte tot articolul