Tag: vonnegut

Ultimul Vonnegut: „Un om fără de țară”, cu desenele originale ale scriitorului

Nu știm dacă Vonnegut și-a propus să facă din A Man Without a Country (subintitulat A Memoir of Life in George W. Bush’s America, păcat că editorul român a ales să omită acest detaliu, altfel, destul de important) testamentul său literar. Citindu-i cărțile anterioare și remarcând umorul foarte special, care a devenit un fel de marcă înregistrată Vonnegut, cred că mai curând nu. Nu era genul sentimental - cel puțin, nu în sensul clasic al cuvântului - și nici nu agrea clișeele decât, cel mult, ca ținte în care să-și arunce bine ticluitele sale săgeți ironice. Un om fără de țară a apărut în 2005, când marele prozator american avea 82 de ani, cu doi ani înainte ca el să se mute într-o lume (cu siguranță) mai bună; în 2008, a fost tradusă și în limba română, la Editura Rao, editorul păstrând – din fericire! – desenele originale semnate de autor. Citeşte tot articolul


2014: cărți și autori. O selecție personală – Alina Purcaru

Am senzaţia că anul ăsta parcă am citit mai puţin, sau poate că doar mi-am pierdut prea mult timp testînd cărţi care, pînă la urmă, nu mi-au spus mare lucru. Despre multe am scris deja, despre cele mai multe, dintre cele care m-au marcat, observ că nu am scris un rînd. Despre altele nu o să scriu, probabil, prea curînd. O să fac o listă, doar cu literatură – vechituri, recuperări, unele recitiri. Au stat lîngă mine în 2014, chiar dacă unele dintre ele au apărut, poate, cu mulţi ani în urmă. Citeşte tot articolul

Când, de ce și ce citesc prietenele mele

Mi-am luat prietenele la întrebări despre citit și despre cărți, despre ce simt atunci când au în mână o carte și despre impresiile cu care rămân după o lectură sau alta. Au fost sincere și nostime și, mai mult decât orice, deschise să vorbească despre un lucru care face parte din ritmul lor de viață, care le pune întrebări și le dă răspunsuri, care le risipește plictisul și oboseala, care le face să zâmbească, să se simtă mai frumoase, mai puternice, mai deștepte. Ia vedeți ce a ieșit!:) Citeşte tot articolul

Despre arta grafică la Vonnegut, Bukowski și Kerouac

Sigur, cei trei scriitori din titlu vă spun multe pe partea de literatură. Nu cred să existe vreun bookaholic care să nu fi citit măcar o carte de-ale lui Kurt Vonnegut, Charles Bukowski sau Jack Kerouac - despre cele mai cunoscute dintre ele  v-am mai vorbit cu alte ocazii aici, aici, sau aici. Însă puțini dintre noi știam, până acum, că aceștia s-au exprimat nu numai prin scris, ci și prin desene de tot felul. Creativitatea lor nu pare să aibă limite, serios. De la schițe haioase, desene dubioase, obscure la autoportrete, triada de mai sus m-a surprins plăcut. Prin urmare, vă invit să-i (re)descoperim împreună într-o altă ipostază. Citeşte tot articolul

Când pereţii vorbesc ca din cărţi şi caii verzi ascultă – despre postere

Prin intermediul cărţilor, scriitorii ne deschid porţi către lumi nebănuite, ne oferă perspective noi asupra lucrurilor, ne provoacă imaginaţia, ne fac să visăm cu ochii deschişi şi să găsim răspunsul multor întrebări. Sau să ne punem și mai multe întrebări, după caz. :) Şi în afara cărţilor, vorbele de duh ale scriitorilor provoacă interes, curiozitate şi e normal să fie aşa, căci avem de-a face cu oameni deştepţi, creativi, plini de umor. Citeşte tot articolul

Road trips în cărți: de la fuga de ceva la fuga înspre ceva

Cine a făcut asta măcar odată în viață știe: niciodată un trip cu mașina nu e perfect. Poți să fii în Europa sau să tai America de Nord de la est la vest, tot o să cheltui mai mult decât ai plănuit, o să alergi după campinguri sau hoteluri ieftine la ora unu noaptea și o să sfârșești prin a dormi în portbagaj, o să ți se strice mașina. Nu e nici foarte confortabil, nici foarte relaxant, și, în general, cu cât îl plănuiești mai mult, cu atât sunt șansele mai mari să se întâmple ceva care să-ți strice distracția. Citeşte tot articolul

Despre uitare

Era, pe vremuri, o obsesie de-a mea să-i întreb pe adulții din jur: Tu ai citit asta? Ți-a plăcut? Și nici măcar nu știu de ce - pentru că singurul răspuns pe care îl primeam era: Da, dar nu mai țin minte mare lucru din ea. Am citit-o demult. Nu înțelegeam – cum poți să citești ceva și să uiți ce ai citit. Să uiți numele autorilor, numele personajelor, cum să uiți de ce ți-a plăcut o carte? Citeşte tot articolul

Mă gândesc să ascult mai multe cărţi

Înainte să înveți să citești, cineva ți-a povestit. Când timpul nu prea mai e de partea ta, ai putea la fel de bine să te întorci la asta. Oricine locuieşte fără părinţi, petrece zilnic 8 ore la birou şi încă vreo două în trafic înţelege unde bat. Drumul până la birou e şi el fragmentat între metrou, autobuz şi mers pe jos, aşa că am cam renunţat la citit, pentru că nu prea se leagă nimic. Îmi mai rămân serile- sau, aşa cum mă sfătuieşte tot mai multă lume în ultima vreme, cărţile audio. Ar însemna să am de două ori mai mult timp pentru „citit” şi, uneori, să am vocile  unor tipi faimoşi ca Robin Williams, Burt Reynolds, Johnny Cash, Stephen Fry sau Sean Penn, spunându-mi poveşti la mine acasă- sau oriunde trebuie să-mi ţin ochii în monitor, pe fereastră, sau la grimasa demanding a șefului :) Citeşte tot articolul

Cu cărţile pe piele: tatuaje literare

Cât de mult iubeşti cărţile? Atât de mult încât să ţi le tatuezi? De la fraze până la poeme, de la titluri de cărţi până la ilustraţii, de la coperte până la nume de scriitori, totul îşi poate găsi loc pe pielea ta. Parcă sună mai bine decât clasicele simboluri japoneze/chinezeşti/egiptene/mayaşe/dacice. :) Citeşte tot articolul