Bookaholic

Testamentul Mariei este cel mai recent roman al lui Colm Tóibín şi, foarte probabil şi cel mai subversiv. Cartea a fost pe lista de nominalizări la Booker Prize în 2013 şi a avut o primire  foarte bună. Există chiar şi un filmuleţ, pentru cei interesaţi de informaţii suplimentare, în care se face o pledoarie pentru ca acest roman, şi nu altul, să ia Bookerul atât de râvnit.

Testamentul Mariei este un micro-romande dimensiunile unei nuvele, practic, care pune sub semnul întrebării o serie de întâmplări povestite în Evanghelii. Cartea  aduce în scenă un portret al Fecioarei Maria cât se poate de necanonic: Maria văzută de Colm Tóibín  nu mai este întruchiparea resemnării şi a renunţării, pe scurt, nu mai este mater dolorosa din Evanghelii, prezenţa blajină al cărei rol fixat de tradiţie este de a intervine pentru păcătoşi pe lângă Tatăl din ceruri. Este o femeie însingurată, pietrificată de suferinţă, care a cunoscut frica şi i-a înţeles puterea, care a avut îndoieli şi care e chinuită de  evidenţa unui fapt-limită: anume că nu a putut să se sacrifice odată cu propriul fiu.

Povestea ei începe la ceva timp după crucificare, când Maria, refugiată în Efes, pentru a-şi pierde urma, e interogată zilnic de doi bărbaţi, apropiaţi ai fiului ei, care încearcă să-I smulgă exact acele mărturii care ar putea consolida propriile versiuni asupra celor întâmplate. Sunt doi evanghelişti, intuim asta, deşi nu li se rosteşte niciodată numele, iar ca atitudine, aduc mai  mult cu doi interogatori,  mereu pe punctual de a-şi pierde răbdarea.

Maria le intuieşte intenţiile şi dacă i-a mai rămas vreo hotărâre, după tragedia la care a asistat, urcând dealul Golgotei, aceea e de a nu spune decât ceea ce crede cu tărie că e adevărat: „am să fac pentru ei (evangheliştii, n.a) cât pot, dar nici o fărâmă mai mult. Aşa cum nu pot răsufla pentru altcineva, cum nu pot face inima altcuiva să bată, oasele să nu i se înmoaie şi carnea să nu i se veştejească, tot aşa nu pot spune mai mult decât pot spune. […] Ar trebui să mă simt uşurată că nu mai am nevoie de lacrimi, dar eu nu caut uşurarea, ci doar singurătatea şi mulţumirea amară izvorâtă din siguranţa că nu voi rosti nici un neadevăr“.

Tonul pe care Colm Tóibín I l-a imprimat vocii Mariei este unul obsesiv, în care alunecă durere, sfâşiere, calm, vehemenţă şi o luciditate venită parcă din altă lume. Vorbim de o femeie care povesteşte cum şi-a văzut fiul murind, dar, pentru că ştia că dacă şi-ar trăda identitatea, ar risca să moară, la rândul ei, a ales să se piardă în mulţime şi să nu-şi exteriorizeze  durerea:  „E greu de înţeles azi cum de am stat acolo şi am privit, în loc să alerg la el sau să-l strig, dar aşa a fost“. Am vrut să trăiesc, scrie în altă parte, iar revelaţia acestui lucru, a faptului că nu a putut să se lase omorâtă odată cu fiul ei este capitală pentru portretul iconoclast, profund umanizat pe care scriitorul irlandez i-l face Mariei în acestă carte.

Sursa

Nu mai e loc pentru  o Pietà în această  versiune a poveştii. Maria, temându-se că va prinsă de cei care l-au luat şi pe fiul ei, fuge de pe Golgota lăsând crucificatul neîngropat. Trece prin multe alte grozăvii, fură ca să nu moară de foame şi de frig, minte, se ascunde şi, într-un final scapă cu viaţă, după acest pelerinaj agonic care a pus-o faţă în faţă cu tot ce nu şi-ar fi imaginat vreodată că ar fi putut face. E un portret plin de tensiune şi drama,  povestea unui conflict interior, imaginată cu mult curaj şi cu o rară intuiţie, umană şi estetică.

Sunt  reluate, în povestea spusă din perspectiva ei, şi alte episoade biblice, în afară de scena crucificării, cum e nunta din Cana Galileei sau învierea lui Lazăr, toate relatate însă cu accente profund diferite de unghiul tradiţiei biblice. Mama şi fiul nu-şi vorbesc, la scena nunţii din Cana, fiul o îndepărtează chiar, delimitându-se de ea, iar ucenicii nu sunt pentru Maria decât o adunătură de barbaţi uniţi prin nesăbuinţă. Sunt comentariile unei mame suspicioase, îndurerate de distanţa fiului şi care se teme pentru viaţa lui. Către final, sunt comentariile unei femei care ajunge să cunoască lumea şi durerea şi care nu mai crede în poveşti frumos rotunjite, în care totul se leagă şi capătă sens.

Sursa

Testamentul Mariei este o carte pe cât de subţire, pe atât de puternică şi de bogată. Stilistic, nimic nu e încurcat în ea: frazele sunt limpezi şi curate, nimic nu e învălmăşit  la suprafaţă. Dincolo de litera textului se adânceşte o dramă trăită dureros, adică omeneşte, de o femeie confruntată cu o pierdere violentă şi ultimă.

Cartea Testamentul Mariei poate fi comandată de pe Librăria Cărturești de aici. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea oricărei comenzi, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.