„Sam van Schaik scrie ca un povestitor, ţinîndu-şi cititorul cu sufletul la gură.” (Michael Sheehy)

Cel mai nou titlu al colecţiei „Historia” a Editurii Polirom, O istorie a Tibetului de Sam van Schaik, traducere de Ovidiu-Gheorghe Ruţa, oferă o prezentare cuprinzătoare şi o mai bună înţelegere a importanţei acestui colţ de lume care nu încetează să fascineze.

Celebru pentru cultura unică, dar şi pentru conflictul declanşat în urma ocupării de către China, Tibetul rămîne pentru străini un tărîm misterios, care nu poate fi înţeles decît prin prisma istoriei sale extraordinare.

Sam van Schaik reînvie această istorie începînd cu secolul al VII-lea şi perioada de glorie a Imperiului Tibetan şi analizează momentele ei semnificative, precum apariţia budismului tibetan şi a titlului de Dalai Lama, relaţiile cu Mongolia lui Kubilai-Han din secolele XIII-XIV, implicarea Tibetului în „Marele Joc” de la începutul secolului XX şi, bineînţeles, evenimentele tulburi din ultimele decenii.

Totodată face lumină în ce priveşte relaţia sa complexă cu India şi China şi explică o serie de elemente frecvent invocate ale culturii tibetane, precum reîncarnarea preoţilor lama, mănăstirile, pustnicii, rolul lui Dalai Lama sau Cartea tibetană a morţilor.

„Sam van Schaik pune în discuţie multe idei preconcepute privind Tibetul, religia, societatea şi politica sa. O lectură captivantă pentru un public larg.” (BBC History Magazine)

„Cum ar putea cineva să scrie o istorie a Tibetului atunci cînd e greu să spunem unde începe şi unde se termină «Tibetul», cînd acesta există în atîtea locuri simultan? Autorul unei asemenea istorii poate doar să spere că va reuşi să schiţeze cît de cît o imagine a acestui ţinut divers şi mereu în schimbare şi a complexităţii locuitorilor lui.” (Sam van Schaik)

Din cuprins:
Începuturile Tibetului, 600-700 • Sfîntul Imperiu Budist, 700-797 • Păstrătorii flăcării, 797-1054 • Patroni şi preoţi, 1054-1315 • Epoca de Aur, 1315-1543 • Dalai Lama –mărirea şi decăderea, 1543-1757 • Menţinerea echilibrului, 1757-1904 • Independenţa, 1904-1950 • Sub steagul roşu al comunismului, 1950-1959 • Cele două Tibeturi, din 1959 pînă în prezent

Sam van Schaik este expert în istoria timpurie a Tibetului şi autor a numeroase cărţi despre Tibet şi budismul tibetan, printre care Approaching the Great Perfection: Simultaneous and Gradual Approaches to Dzogchen Practice in the Longchen Nyingtig (2004) şi Manuscripts and Travellers: The Sino-Tibetan Documents of a Tenth-Century Buddhist Pilgrim (2012). A obţinut doctoratul în literatură budistă tibetană în 2000 la Universitatea Manchester, iar în prezent lucrează la Proiectul Internaţional Dunhuang în cadrul British Library, Londra, care studiază manuscrisele budiste tibetane din Dunhuang. Este de asemenea fondatorul site-ului www.earlytibet.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *