Bookaholic

Pe 9 septembrie 1828, la Yasnaya Polyana s-a născut Tolstoi . Să-i dorim cît mai mulţi cititori, mai ales că sezonul e foarte îmbietor la scrierile dumisale, în domoala şi tomnatica mamă Rusie. Şi prin România a trecut, la tinereţe, şi a lăsat cîteva însemnări, pe fugă, despre societatea petrecăreaţă a Bucureştiui postpaşoptist, unde se pare că a pierdut şi nişte bani, la jocul de cărţi!

Dacă nu sînteţi în dispoziţia necesară nici pentru povestiri şi nici pentru vreunul din romanele de cursă lungă, poate vă tentează ceva mai pop, tot un roman ( exact! a fost deja ecranizat cu Helen Mirren, Christopher Plummer şi James McAvoy în rolurile principale) despre ultimele zile ale bătrînului moralist, Ultima gară, de Jay Parini. Numai că  ar fi păcat să  rataţi şi anul ăsta Război şi pace (îmi spun şi mie aceeaşi lucru)!

Şi Patty Berglund, eroina lui Franzen, din Liberate, o citeşte, ca un fel de paralelă la propria viaţă, iar Franzen însuşi vorbeşte despre romanul ăsta ca despre … o familie. Spune, într-un interviu pentru un post de televiziune, că e minunat să ai în preajma ta, pentru mai mult decît o seară, personaje de ficţiune care să-ţi dea impresia că lumea asta se ţine în ceva mai consistent decît în  fărîme de ştiri, linkuri şi postări pe Tweeter. Cum să nu-i dai dreptate?

În orice caz, pînă să vă apucaţi de Libertate, (sau de Război şi pace!), citiţi fragmentul în care Patty Berglund găseşte în marele roman al lui Tolstoi, citit în creierii nopţii,  motivaţii pentru o pornire necenzurabilă de a-şi înşela bărbatul (după modelul clasic!):

Doar ca să mai scape de ea însăşi, a luat Război şi pace şi a citit o lungă perioadă de timp. Autobiografa se întreabă dacă lucrurile s-ar fi putut petrece altfel în caz că nu ar fi ajuns la paginile în care Nataşa Rostov, care îi era în mod evident destinată lui Pierre cel prostuţ şi bun, se îndrăgosteşte de prietenul lui cel cool, prinţul Andrei. Patty nu prevăzuse că asta avea să se întîmple. Pierderea lui Pierre se desfăşura, pe măsură ce citea, o catastrofă văzută cu încetinitorul. Probabil că lucrurile n-ar fi stat deloc altfel, dar efectul acelor pagini asupra ei, persistenţa lor, a fost aproape psihedelică. A citit pînă după miezul nopţii, prinsă acum chiar şi de fragmentele militare, şi s-a simţit uşurată să vadă, atunci cînd a stins lampa, că amurgul dispăruse.

Cărţi groase? Glumiţi! Cărţi bune, vreţi să ziceţi, perfecte pentru o toamnă lungă, cu pături, cu căni de ceai, şi cu gîndul la trenuri şi la samovare.