Am tot auzit vorbindu-se despre colecția Prima dată de la Editura Art și am tot văzut cărțile pe rafturile librăriilor. Ba chiar am și cumpărat câteva volume (Primii mei blugi, Primul meu fum și Primul meu porno) cadou pentru câțiva prieteni. Însă acum a fost prima dată (puțin amuzant, nu?) când am citit un volum din această colecție. Și, nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns direct la ultimul volum publicat.
O întâmplare pe care o numesc acum fericită pentru că mi-a deschis apetitul pentru colecția Prima dată – care a luat și premiul pentru cea mai bună colecție la Gala Bun de Tipar în 2012 – așa cum mă îndoiesc că ar fi făcut-o unul dintre celelalte volume.
Din punctul meu de vedere, valoarea colecției stă, în primul rând, în numărul mare de scriitori invitați să contribuie, dar și în diversitatea acestora (prozatori, dramaturgi, poeți, consacrați sau debutanți) și în varietatea meseriilor celorlalți participanți – muzicieni, actori, jurnaliști (culturali sau nu), critici literari, regizori, filosofi etc. Și asta pentru că ajungi să guști, cu lingurița, câte puțin din toate. În al doilea rând, subiectele care au dat titlurile volumelor sunt faine, generoase și îi provoacă cititorului cel puțin o amintire și o identificare: Prima mea carte, Prima mea călătorie în străinătate, Prima mea beție, Primul meu job, Prima mea dezamăgire în dragoste ș.a. De dragul cifrelor, care ne impresionează de fiecare dată, trebuie să vă spun că cele nouă volume ale colecției se traduc în 233 de texte și 127 de autori.
Cel de-al nouălea volum este intitulat generic Prima dată, a fost coordonat de Laura Albulescu și Andra Matzal, publicat în iunie 2013 și, precum vă spuneam mai devreme, este ultimul – deși cei de la Editura Art puteau să continuie bine mersi seria până la adânci bătrâneți, atât de largă este paleta de subiecte. Iar în cele 424 de pagini găsim prime dăți relatate de 45 de autori: Laura Albulescu, Ion Barbu, Mihai Barbu, Lavinia Branişte, Philip Ó Ceallaigh, Marius Chivu, Bogdan Coşa, Andrei Crăciun, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Raluca Dincă, Florin Dumitrescu, M. Duţescu, Şerban Foarţă, Miron Ghiu, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Bogdan Iancu, Florin Iaru, Vera Ion, Cristi Luca, Cosmin Manolache, Matei Martin, Andra Matzal, Marin Mălaicu-Hondrari, Dmitri Miticov, Dan Pleşa, Matei Pleşu, Antoaneta Ralian, Ana Maria Sandu, Dan Sociu, Ionuţ Sociu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Robert Şerban, Cecilia Ştefănescu, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Răzvan Ţupa, Vlad Ursulean, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, Luiza Vasiliu, Constantin Vică şi Elena Vlădăreanu.
Practic, cei care au fost invitați să scrie în acest ultim volum al colecției au avut mână liberă și și-au putut alege orice primă dată au vrut. Sunt extrem de variate poveștile incluse aici, atât ca formă (găsim și scrisori, poezii, e-mailuri, dar și proze scurte), cât și ca subiect (prima tabără, primul coșmar, implicit prima dată când s-a conștientizat moartea, prima inițiere erotică, prima partidă de sex, primul zbor, prima casă, primul accident, prima bicicletă, prima beție de supărare, prima dată când s-a intrat într-un abator, prima dată când s-a furat, prima dată când s-a dansat/ cântat/ primit un bărbat în casă ș.a.m.d.) și mod de relatare. De-asta afirmam că mi-a deschis apetitul pentru celelalte volume din colecție, datorită acestui joc de glezne printre 45 de prime dăți inedite, unice și irepetabile.
Mi-a plăcut faptul că habar n-aveam ce avea să urmeze, în ce poveste mă va scufunda următorul autor, despre care primă dată va fi vorba, dacă mă voi identifica cu experiența respectivă sau îmi va stârni propriile mele amintiri și prime dăți. De altfel, am fost cuminte, n-am sărit pagini pentru a ajunge la un autor sau la altul, i-am citit în ordine, complet, cu răbdare, încântare și surpriza descoperirii (ca la ouăle Kinder).
M-a încântat că fiecare autor a avut, pe lângă text, și o scurtă prezentare proprie – care, de cele mai multe ori, era atipică, jucăușă sau imaginară.
Iată, de exemplu, cum se prezintă Ion Barbu, care scrie despre prima Stea a României pe care a primit-o (impropriu spus, veți vedea în text de ce, o poveste atât de absurdă și atât de românească …):
Oameni care mi-au mâncat viața: 1953 – 1965 Gheorghe Gheorghiu Dej/ 1965 – 1989 Nicolae Ceaușescu/ 1989 – 1996 Ion Iliescu/ 1996 – 2000 Emil Constantinescu/ 2000 – 2004 Ion Iliescu/ 2004 – 2014 Traian Băsescu/ 2014 – 2018 Crin Antonescu/ 2018 – 2022 Laura Albulescu
Sau caseta care o prezintă pe Lavinia Braniște (textul ei este minunat scris și povestește despre o ședință foto aparte):
Am treizeci de ani. Am publicat un volum de proză scurtă și, conform revistei care și-a trimis omul să mă pozeze (după cum o să citiți), merit să fiu urmărită. Îmi place să povestesc. Îmi place printre oameni. Îmi place printre cărți. Îmi place să calc pe ele. La mine în casă calc pe ele. Dar sunt un om curat. Repet, sunt un om curat.
Sau preambulul la textul superb al lui Florin Iaru (care, pentru mine, a fost vorba despre o inițiere erotică, dublată de una în iubire):
Povestea pe care o spun acum – e chiar prima oară – a făcut din mine, cred, un soi de scriitor. Dacă mă gândesc bine, am scris întotdeauna despre ele, despre cele două fetițe care au avut grijă să nu-mi iau câmpii. Sau poate sunt dus cu pluta și nici nu știu. Iar asta e poza de atunci. Ăsta e personajul de unde am plecat: (evident, în dreptul acestei ”prezentări” stă o fotografie cu Florin Iaru băiețel 🙂 ).
Sau altele, pentru că majoritatea sunt așa faine, personale, intime, completând cum nu se putea mai bine ideea volumului și a textelor aferente.
Deși suspectez că unele povești sunt pură ficțiune, vă asigur că până și acelea vă vor convinge, vă vor prinde în mrejele lor. De fapt, prefer acum, după ce am citit tot, să le consider literatură, căci altfel nu m-aș putea întâlni niciodată cu oamenii care au scris aici fără să-i asociez cu experiențele relatate. De exemplu, nu aș putea să o văd pe Laura Albulescu și să nu mă gândesc la pitici, sau pe Philip O Ceallaigh fără să mă gândesc la cum a furat el bani și iubită de la un mafiot și a aterizat în România, pe Marius Chivu fără să mi-l imaginez balerin, pe Raluca Dincă fără să văd în fața ochilor o fetiță care și-a alungat bunica de la serbare, pe M. Duțescu fără să-l asociez cu pățaniile cumpărării unei prime case, pe Cosmin Manolache fără să-mi apară în minte fotografia cu echipa de fotbal de negri, pe Marin Mălaicu-Hondrari fără un bebeluș imaginar în brațe, pe Matei Pleșu fără să-l văd cu ochii minții furând becuri, sau pe Elena Stancu cu un reportofon în mână, panicată că n-a apăsat Rec ș.a.m.d.
De altfel, mergând ieri cu un taxi spre o clinică particulară, am trecut pe la Universitate. Mă uitam să văd o Dacie cu o femeie la volan și pe Cristi Luca alias Aki sărind în mașină. Mi se părea firesc. După câteva secunde de nedumerire, mi-am dat seama că mă așteptam să văd una dintre scenele dintr-o proză abia citită din volumul Prima dată. Nu mi-a picat prea bine.
Una peste alta, printr-o magie a cuvintelor, Prima dată te face să te apropii de scriitori, să îi cunoști mai bine, dincolo de meseriile lor, să călătorești cu ei într-un tren al amintirilor și, astfel, poate, să înțelegi o frântură din viața lor. O lectură mai intimă rar se găsește …
