Am aflat despre cărțile lui Glen Duncan ascultând trupa londoneză de antique beats The Real Tuesday Weld. Ultimul lor album se numea The Last Werewolf: A Soundtrack și m-am întrebat, încă de la primul urlet de lup al piesei Wolfman (vezi video la final), soundtrack pentru ce? Vreun film? Nu, o carte.
Împărțind o vreme cu Glen Duncan un apartament în cartierul londonez Clerkenwell, lui Stephen Coates, compozitorul trupei mai sus menționate, i-a venit ideea să ofere romanului fantasy o coloană sonoră pe măsură. Nu doar acestuia, de altfel. Tot Real Tuesday au făcut și muzica pentru un alt roman scris de Glen cu ani în urmă, I Lucifer, cu albumul omonim tuesdayweldian. Dar despre acesta mai târziu (tocmai ce-l citesc).
Înapoi la The Last Werewolf.
Licantrop, om lup, loup garou – mitologia pricoliciului sau vârcolacului, cum îi spun est-europenii de jos din Croația până sus în Lituania (vlkodlak, vilkolakis, vrkolak) se duce până la Herodot (sec. 5 BC) și până în vremea eroică a Greciei antice, când Lycaon, regele Arcadiei, vrând să pună la încercare pe Zeus cel atoateștiutor, i-a servit la masă carne de om. Iar Zeus l-a răsplătit transformându-l în lup.
Două milenii – și ceva mărunțiș – mai târziu, în anul de grație 2009, pricoliciul nostru se numește Jake Marlowe și este un gentleman britanic cu o pasiune pentru whisky scoțian, pe care cei 201 ani de viață l-au cam plictisit și blazat. Încă un lucru de menționat despre onorabilul domn Marlowe este că se întâmplă să fie nu doar o dată pe lună om lup, ci ultimul om lup în viață.
De ce-urile misterioase ale tărășeniei fac toată povestea, pe care Glen Duncan o mânuiește cu măiestrie, umor, cinism și erudiție, fiind vocea lui Jake din acest roman-jurnal, în timp ce vârcolacul e ocupat ori cu vreo curviștină de lux (oamenii lup au un libido exacerbat, dacă nu știați), ori cu căsăpirea vreunui vampir.
Am zis vampir? Doar nu vă așteptați ca vârcolacul să fie singura creatură fantastică din lumea asta. Jake explică:
A vampire has written: “The great asymmetry between immortals and werewolves (apart from the obvious aesthetic asymmetry) is that whereas the vampire is elevated by his transformation the werewolf is diminished by his. To be a vampire is to be increased in subtlety of mind and refinement of taste; the self opens the door of its dismal bed-sit to discover the house of many mansions. Personality expands, indefinitely. The vampire gets immortality, immense physical strength, hypnotic ability, the power of flight, psychic grandeur and emotional depth. The werewolf gets dyslexia and a permanent erection. It’s hardly worth making the comparison …” For all of which you can read: Werewolves get to have sex and we don’t.
Să încercăm și o traducere:
Un vampir a scris odată: “Asimetria principală dintre nemuritori și vârcolaci (pe lângă cea estetică, evidentă) este că în timp ce vampirul este elevat de transformarea sa, vârcolacul e umilit de a lui. Starea de vampir aduce subtilitatea minții și rafinamentul gustului; sinele deschide ușa cămării sale prăpădite și descoperă o casă cu multe locașuri. Personalitatea se dilată. Vampirul devine nemuritor, capătă puteri fizice extraordinare, abilități hipnotice, capacitatea de a zbura, măreție fizică și profunzime emoțională. Vârcolacul se alege cu dislexie și o erecție enormă. Nici nu merită făcută vreo comparație…” Din care se poate citi printre rânduri: Vârcolacii au parte de sex, iar noi nu.
O abordare interesantă a ideii de vampir, diferită de cea a literaturii recente (plus filmele adiacente), care ne învață că vampirul e the sexiest mofo alive (mă rog, undead).
Odată emasculat vampirul cel îngâmfat, lui Glen Duncan nu-i mai rămâne decât să scuture imaginea cam șifonată a pricoliciului, care e băiatul bun din povestea asta, vampirii fiind băieții răi, înhăitați – n-o să ghiciți niciodată – cu biserica catolică, alături de care vampirii au format o alianță numită World Organisation for the Control of Occult Phenomena. WOCOP-ul ăsta permite mafiei de vampiri să prospere, câtă vreme cotizează gas la buzunarul bisericii, în același timp permițându-le să elimine legal, sub numele de Servitori ai luminii și populația de animale dubioase numite vârcolaci.
Dintre care, dacă ați uitat, Jake Marlowe este ultimul.
Filmul – pardon, cartea (ritmul acțiunii e atât de rapid, iar discursul lui Duncan atât de vivid, încât lectura dă o impresie puternică cinematică) ar putea sta alături de orice poveste de acțiune a la James Bond: un bărbat bine, putred de bogat, cu un neobișnuit șarm animalic și cu un explicabil succes la femei, ascunde un secret, pentru care e vânat pe tot globul de organizații internaționale rău-voitoare. Urmăriri, lupte corp la corp, răpiri, arme, mașini, elicopter, vile luxoase, femei frumoase, sex drugs and rock’n roll, și sânge, mult sânge.
Totul scris la persoana I, într-un stil cu sclipiri inocente, când mărturisește, la începutul unui nou capitol, după ce în precedentul ne lăsase să credem că în pielea lupului s-ar putea ascunde un pic de umanitate – “cititorule, l-am mâncat“, cu sinceritatea creaturii care s-a resemnat cu ideea că o dată pe lună trebuie să ucidă pe cineva și îți povestește amănunțit chestiunea.
Stilul scriitorului e departe însă de a fi plastic într-un mod dezagreabil. Glen Duncan are un umor cinic fin, sprijinit de un discurs elevat, astfel încât și în timpul celor mai dramatice și explicit sângeroase secvențe, ești mai mult atras de construcția îndemânatică a frazei și întorsăturile de condei decât respins de oribilitatea estetică a sensurilor.
De asemenea, ajuns la 200 de ani, îți permiți să joci pe degete finețuri și profunzimi despre natura (aproape) umană și să filosofezi despre timp.
How long do werewolves live? According to WOCOP around four hundred years. I don’t know how. Naturally one sets oneself challenges—Sanskrit, Kant, advanced calculus, t’ai chi—but that only addresses the problem of Time. The bigger problem, of Being, just keeps getting bigger. One by one I’ve exhausted the modes: hedonism, asceticism, spontaneity, reflection, everything from miserable Socrates to the happy pig. My mechanism’s worn out. I don’t have what it takes. I still have feelings but I’m sick of having them. Which is another feeling I’m sick of having. I just … I just don’t want any more life.
Nu vă spun mai multe, The Last Werewolf chiar e o carte pentru lectura căreia e bine să afli cât mai puține spoilere, pentru menținerea suspansului. O găsiți pe Amazon (e-book) sau la Okian (paperback), doar în engleză, deocamdată.
PS. Romanul de aventuri lupulești The Last Werewolf al lui Glen Duncan este primul dintr-o trilogie. În 2012 a apărut volumul 2, Talulla Rising, urmat în acest an de partea a treia. Toate însă, la vremea lor.
PPS. Ridley Scott și-a arătat interesul pentru ecranizarea vârcolacului. Pariuri în legătură cu actorul care va juca în rolul principal?
