Bookaholic

Vazand titlul cartii Un om din Est, te-ai astepta poate ca romanul lui Ioan Grosan sa fie o scriere politica, cu un mesaj evident, o radiografie in tuse clare a estului in raport cu vestul. E si mai ales nu e. In contextul noului scandal literar ce are in centur colaborarea lui Grosan cu Securitatea, mai ca incepi sa privesti povestile din timpul comunismului cu alti ochi.

Un om din Est este un roman facut din bucati, fara consistenta pe care o asociem de obicei cu acest gen, atat la nivel narativ, cat si la nivelul personajelor. Are pasaje remarcabile, scrise cu nerv, cu subtilitate si umor, secvente cinematografice construite foarte bine, dar are si “goluri”, lucruri neterminate si insuficient aprofundate.

Cadrul este acela al unui orasel de provincie, “A”, candva in ultimii ani ai comunismului. In acest mic ecosistem, personajele isi traiesc dramele cotidiene, visele marete sau intamplarile neasteptate. Doi sunt eroii principali ai povestii, amandoi barbati pe la 30 de ani, amandoi cu oaresce legaturi cu literatura – Nelu Sanepidu si Iuliu Borna.

Viata la 30 de ani e complicata, masculin vorbind. Poate una dintre cele mai savuroase parti ale cartii este epistolarul lui Nelu, care ii scrie lui Iuliu cum a pornit el in turul sexual al Romaniei, pentru a surprinde esenta locurilor prin femei.O face stiintific, cum el insusi spune. 🙂

Directoarea scolii cade de doua ori in toaleta, traind rusinea si rasturnand pe moment ierarhiile. Grigore Samsaru isi doreste cu ardoare sa intre in partid si are probleme sexuale cu sotia sa, Codruta. Codruta crede ca avantul sau tavarasesc vine de la afrodisiace. Willy cauta cerbul perfect. Nelu Sanepidu scrie despre femeile din diverse colturi ale tarii, de exemplu Faurei. Cum spune Nelu intr-un elogiu haios partidului comunist, cu cat ne merge mai prost, cu atat ne creste libidoul. Vianda, doctorita de la Bucuresti, infierbanda visele baietilor.  Tovarasul vine la o vanatoare sa impuste cerbul lui Willy. Pana la urma, impusca un biet cerb schiop si prietenos. Si asa mai departe cu viata in mica urbe A.

Personajele si intamplarile sunt caricaturizate, dar fara a fi ostentativ. Ioan Grosan da, pana la un punct, impresia de firesc in povestire.

Ceea ce m-a deranjat cel mai tare la Un om din Est este intertextul facil (Grigore Samsaru se trezi intr-o dimineata… ? Come on!) si teoria literaturii aplicata firav, prin punerea la indoiala a adevarului fictional – ceea ce se intampla e de fapt rezultatul a ceea ce scrie personaul Iuliu Borna si asta doar daca textul face rau. Hm. 🙂

Tragand linie, Un om din Est e o carte destul de inconsistenta. Senzatia cu care am ramas e ca de aici putea iesi o carte mult mai faina. Merita citita insa pentru unele pasaje extraordinare, pentru pitorescul intamplarilor si personajelor si, bineinteles, pentru talentul de prozator imposibil de negat la Ioan Grosan.

P.S. Ignorati greselile de tipar si de redactare. Cartea merita altfel de redactor/corector/editura.