N-am idee cum asimilează ecranizarea la Viața lui Pi un privitor care nu a citit cartea. Citeam într-un ziar american o apreciere a unui cronicar de filme, care plasa Viața lui Pi la intersecția dintre Lifeboat-ul lui Hitchcock, Cast Away-ul lui Zemeckis și Slum Dog Millionaire-ul lui Boyle.

Descrierea suficientă ar fi fost că este o ecranizare foarte bună a romanului omonim al lui Yann Martel, realizată de taiwanezul Ang Lee, singurul care, în aproape 10 ani de tatonări printre diverse abordări regizorale, a rămas alături de povestea vieții lui Pi.

La vreo doi ani după publicarea cărții (2001), deja se vorbea despre o ecranizare. Mai întâi, spre sincera mea spăimântare, se antamase un proiect dirijat de M. Night Shyamalan, care la acea vreme încă era hot shot după Al Șaselea Simț, dar o lua încet pe panta la baza căreia e îngrămădit azi. A urmat Cuaron (Y tu mama tambien, al treilea Harry Potter), apoi Jean Pierre Jeunet, despre care eram sigură că va rămâne la cârmă, și în care aveam încredere că va scoate ceva la fel de magic și de antologic precum Delicatessen, Amelie sau The City of Lost Children, jucându-se pe degete cu aceeași dexteritate și cu fantezia de basm, și cu coșmarul.

Până la urmă a rămas Ang Lee (Crouching Tiger, Hidden Dragon și Brokeback Mountain, pentru care a și luat un Oscar), și lucru tare fain a făcut din povestea asta.

Scurt rezumat pentru cei care încă nu au citit cartea (premiată cu Man Booker Prize în 2002): o familie de indieni – tată, mamă, doi băieți adolescenți – emigrează, plănuind să își vândă afacerea de familie și să își continue viața în Canada. Cum afacerea familiei este o grădină zoologică, așa cum alții își iau la subraț geanta diplomat cu hârtii, familia Patel pleacă la drum cu girafa, urangutanii, babuinii, tapirii, mangustele, hipopotamul și așa mai departe.

Vaporul care îi transporta naufragiază. Singurul pasager care reușește să supraviețuiască este fiul cel mic al familiei Patel, Pi, care se trezește într-o barcă de salvare în mijlocul oceanului Pacific împreună cu un fost locatar al grădinii zoo, tigrul bengalez Richard Parker, partener de viață și de moarte pentru 8 luni de aventuri pe mare.

Romanul lui Martel este mai puțin poveste de aventuri și mai mult una de spiritualitate. Particularitatea lui Pi este dragostea față de Dumnezeu, în toate formele sale, astfel încât crede și în Allah, și în Isus, și în cele – tradițional- 330 milioane de zeități hinduse. Lupta lui se dă atât pentru supraviețuirea corporală, cât și – sau mai ales – pentru cea a minții și sufletului. Unul dintre cele mai impresionante momente din carte este cel în care hindusul vegetarian cu frică de Dumnezeu, mort de foame, se hotărăște să prindă, să ucidă și să mănânce un pește.

În fața religiei și spiritualității, “iraționalul” Pi mai trebuie să lupte și cu un Enkidu metaforic, cu forța brută a naturii, cu bruta însăși, cu botul mirosind a carne proaspătă, tigrul bengalez, care ajunge, ca în povestea lui Ghilgameș, partenerul său de călătorie.

Ang Lee virează un pic din zona spirituală spre cea de aventuri pe mare, cu mai multă priză la publicul agnostic. În mod ironic alege ca punct preferat de observație pe cel din vârful cupolei cerești, unghiul său preferat de filmare în acest film fiind cel în jos, perpendicular pe punctul mișcător de pe oglinda oceanului. Sau, pentru diversitate, cel de la firul ierbii… de mare, cuprinzând în toată măreția lor orizontul și înaltul cerului.

Alegerea actorului principal a fost tare inspirată. După un casting cu 3000 de persoane, a fost ales un tinerel fără pic de experiență, care a făcut treabă tare bună, singur în copaia lui de lemn. Singur, pentru că tigrul, îmi pare rău să vă strecor un fel de spoiler, e cât se poate de… puțin viu.

Filmul Viața lui Pi, deloc mai prejos decât cartea, e plin de viață, de culoare, de fantezie vizuală. Mai mult de-atât, filmul lui Ang Lee arată exact așa cum îmi imaginam când citeam cartea, cu un praf de magie în plus pe deasupra. Recomandarea noastră: a se consuma împreună, filmul și cartea, se completează minunat.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *