Printre chipurile unor personalități britanice importante ce alcătuiesc colecția de portrete a National Portrait Gallery (NPG) din Londra, ar fi trebuit să se afle, încă de acum multe decenii, și cel al Virginiei Woolf (1882 – 1941), scriitoarea britanică recunoscută drept o inovatoare încă din timpul vieții. Woolf ar fi refuzat însă onoarea de a trona printre figurile istorice din picturile galeriei (este vorba despre un desen pe care NPG l-ar fi vrut în colecție) pe motiv că portretele înfățișau prea mulți bărbați. Acum, însă, după mai bine de jumătate de secol, chipul ei prinde contur în peste 140 de obiecte (picturi, fotografii, scrisori) pe care galeria londoneză le prezintă într-o expoziție dedicată în întregime scriitoarei britanice.
“Virginia Woolf: Art, Life and Vision”, așa cum este intitulată expoziția de la National Portrait Gallery (deschisă publicului până pe 26 octombrie), surprinde nenumăratele aspecte ale personalității acestei scriitoare cu forță imaginativă incomparabilă: feminismul, fascinația ei pentru Londra, dorința ei necontenită de a experimenta (fiecare roman a fost scris cu intenția de a încerca ceva nou), nevoia de a se exprima liber și de a fi independentă (a înființat, împreună cu soțul ei Leonard Woolf, editura Hogarth Press, unde și-a publicat din romane), vulnarabilitatea și problemele recurente legate de sănătatea ei mintală (care a început să se șubrezească încă din copilărie când a trebuit să se confrunte cu moartea mamei sale dar și cu abuzurile sexuale ale fraților ei vitregi).
Printre impresionantele materiale de arhivă, ce transformă două încăperi ale galeriei într-un mini-univers Virginia Woolf, se află scrisori (printre care și două ce anunțau intenția ei de sinucidere) –“Simt că de data asta am mers prea departe pentru a mă putea întoarce”, îi scria ea surorii sale Vanessa Bell. Sunt convinsă că voi înnebuni din nou. Este exact ca prima dată. Aud în permanență voci și știu că de data asta nu voi putea merge mai departe” -; pașaporul; bastonul cu care obișnuia să se plimbe și pe care l-a găsit soțul ei în acea zi de 1941, când Virginia Woolf s-a sinucis; portrete cu membrii Bloomsbury Group (faimosul grup de scriitori și artiști pe care Woolf l-a înființat împreună cu fratele ei Thoby și sora Vanessa) precum John Maynard Keynes, Roger Fry, Lytton Strachey, Saxon Sydney Turner; dar și fotografii cu Virginia Woolf, așa cum este cea din 1939, realizată de fotografa de origine germană Gisèle Freund, utlimul fotograf profesionist care a pozat-o pe Woolf (se știe cât de mult îi displăcea scriitoarei să pozeze), portrete realizate de Man Ray sau fotografii precum cele în care scriitoare apare alături de autori precum T.S. Eliot.
În expoziție se găsesc și minunatele cărți editate de Woolf la propria editură, Hogarth Press. Preocuparea ei și a soțului său pentru rolul estetic al cărților e lesne de recunoscut după hârtia fină pe care o foloseau la tipărit (hârtie adusă din Cehoslovacia, hârtie marmorată realizată de fiica lui Roger Fry, Pamela, sau xilogravuri realizate de sora ei, Vanessa) precum și după copertele-concept ale unor volume precum: prima carte produsă de ei, ce constă în două povestiri (una de Virginia Woolf, alta de Leonard) cu ilustrații de Dora Carrington, primele ediții ale cărților “Doamna Dalloway” (1925) și “Spre far” (1927), coperta cu xilogravură art deco a colecției sale de povestiri, “Luni sau marți” (1921).
Obiectele prezente acum în expoziția de la National Portrait Gallery din Londra captează doar câteva frânturi din viața, arta și viziunea Virginiei Woolf; frânturi care devin însă mărturii incontestabile ale felului în care a trăit, gândit și scris una dintre cel mai mari romanciere din toate timpurile.
Surse foto: pallantbookshop.com, thepalettepages.com, booktryst.com, npg.org.uk
